Aatâta zbucium am cât nu cuprinde marea
şi-n valuri mi s-au scurs întâmplările
spre ţărmuri necunoscute  de care întreb,
de ce mi-aţi pierdut îm uitare vedere şi gânduri?
Pe celălalt mal se varsă fluviul durerii
îmbătrânit de nemângâiere şi însingurare.

Luate în palme ceaţa şi frigul
lasă anotimpurile  în umbră,
degeaba le vom scotoci după adevăr
paşii mei se vor pierde în tunelul morţii
din care nu a mai  ieşit nici un drum.

Obsesiile noastre au băut lumina,
glasul sâgelui ne chema într-acolo
unde nimeni nu poate să dezlege,
taina de nemărginire şi vise halucinante
în care fierul deznădejdii sapă fântâni.

Steaua mea cade şi se ridică,
din cenuşa păsării în care se iscă focul,
suflă prin simţuri şi alungă despletit amurgul.
Curând vor ajunge la izvorul căutat
stafii prin întuneric.

TrackBack URI for this entry

Commentarii (2)

Subscribe to this comment's feed

metafore
scris de Ottilia Ardeleanu, 05 ianuarie, 2012

frumoase, Llelu!
o corecţie e necesară aici:
"pierdut îm uitare".

• 
• +1
• 
• 

...
scris de Conţu, 08 ianuarie, 2012

Stafiile au şi ajuns, prietene, " după atâta zbucium cât nu cuprinde marea", aduse de " obsesiile" care"au băut lumina", în timp ce "steaua" ta " cade şi se ridică", printre "vise halucinante / în care fierul deznădejdii sapă fântâni...". Concluzia îţi aparţine: "...paşii mei se vor pierde în tunelul morţii / din care nu a mai ieşit nici un drum...".

• 
• +1
• 
• 

Nume

Email

Titlu

Comentariu

mic | mare

Urmareste comentariile noi prin email (Doar pentru membrii inregistrati)

Am citit si sunt de acord cu Termenii si Conditiile de utilizare.

Introduceti caracterele afisate

Comenteaza