Pe oamenii de cultură îi sărbătorim, cu fast, după moartea lor...
„Nu există încă un statut al muncii intelectuale
şi artistice. Un statut care să lege rodul de
pom. Care să arate că rodul trebuie plătit
anume ca să poată fi păzit şi întreţinut pomul care altfel se pierde, usucă, nu mai poate rodi."
Camil PETRESCU
Pe oamenii noştri de cultură şi de creaţie îi sărbătorim cu fast după moartea lor. Ne mândrim peste tot cu ei. Dăm emisiuni interminabile la televizor. Scriem rânduri pompoase în ziare. Speculăm afirmaţiile lor cele mai semnificative şi suntem profund impresionaţi. Câţi însă s-au întrebat ce facem pentru aceştia cât sunt în viaţă? Munca intelectuală şi artistică n-a avut un statut pe vremea lui Eminescu. Nu are nici acum. Culmea! Nu e apreciată nici de noocraţi, căci ei îşi evaluează pozitiv doar propria prestaţie.
Intelectualul de rutină se chinuie realizând o muncă „nerentabilă”, pentru că rezultatele în „prelucrarea" materialului uman nu sunt imediate, însă se reflectă în componenţa, calitatea societăţii de mâine. De intelectualul de excepţie, de creatorul de artă nu are nimeni nevoie, pentru că, probabil, principalele lucruri au fost inventate, realizate, create, iar editurile, de exemplu, se ocupă ba cu un best seller franţuzesc ori englezesc, ba cu unul american, ba cu volume de larg interes, literatură bună de citit în tren ori în vreo sală de aşteptare. Editorul îşi doreşte un câştig imediat, iar romanele româneşti contemporane ori cărţile de poezie nu mai sunt căutate ca în epoca precedentă. Am putea crede că nu mai avem scriitori atât de buni cum au fost cei care s-au consacrat, însă dacă ne apropiem cu atenţie mărită şi meticulozitate fie şi numai de creaţiile premiate de diferite uniuni ale artiştilor, scriitorilor, observăm cât de meritorii sunt, dar aproape necunoscute de publicul larg. Un roman bun, de pildă, ar trebui tipărit în cinci sute de mii de exemplare, să fie cunoscut în toată ţara, să fie citit, popularizat. Iată, aşadar, avem de-a face cu o societate care nu dă credit creatorilor de artă, inventatorilor, intelectualilor în genere... însă o astfel de societate - încotro?
Deşi la şcoală învăţăm că va câştiga cel mai bun, cel mai frumos, cel mai cinstit, în viaţă nu se întâmplă întotdeauna aşa. Deşi la şcoală se vehiculează termeni ca demnitate, curaj, adevăr, bun-simţ, abnegaţie, deşi toată lumea „trece" prin şcoală, nu toţi oamenii pe care o să-i întâlnim în viaţă dau dovadă de aşa ceva. Un vechi proverb latinesc ne informa că: nu pentru şcoală învăţăm (ceea ce învăţăm), ci pentru viaţă. Ce mai este valabil aici, că şi în zicala românească: „ai carte, ai parte"?... Intelectualul român suferă o transformare interioară extrem de dureroasă. În dreptul fiecărei din acţiunile sale poate fi scris cuvântul "dezamăgire". Pentru că, negreşit, ceea ce face un profesor, de pildă, nu se rezumă numai la predatul orelor, activităţi metodice, pregătiri suplimentare cu elevii în cadrul şcolii, corectarea tezelor, pregătirea personală pentru susţinerea gradelor, serbări, competiţii, simpozioane, adică nu se referă numai la ceea ce se vede, ci şi la ceea ce „nu se vede", cum ar fi educaţia... sufletului, şi pentru ca tot ce realizează în şcoală ori pentru şcoală e... nerentabil. Interesant, dar adevărat. şi cum să nu fie aşa, când oamenii crescuţi şi educaţi la toate nivelurile în România sunt nevoiţi să plece în străinătate...?! (Nu mai iau în considerare faptul că statul român cheltuie nişte bani cu şcoala respectivilor, iar când să culeagă rodul, să fructifice investiţia, se trezeşte că n-are mijloace.)
Un premiant la Olimpiada de Matematică la etapa internaţională, licenţiat între timp al Universităţii din Bucureşti, performer în informatică, plecat de curând în Anglia, afirma cu tristeţe că ar fi rămas în România numai dacă ar fi primit un sfert din salariul pe care îl ia acolo. Dar Hertha Műller? Dar atâţia scriitori şi oameni de ştiinţă, de cultură, de origine română, care s-au stabilit în Anglia, Franţa, Italia, Germania, Spania, Australia?!
Cum se desfăşoară învăţământul în România?
La superlativ, am putea afirma, gândindu-ne la cunoştinţele acumulate şi realizări. Cei care au plecat cu o facultate la bază de aici pot să spună, mai mult decât alţii, dacă le-a folosit şcoala de aici. Ei scriu, concep, au ocupaţii importante de gândire şi decizie, nu au plecat acolo să zugrăvească, să spele vase ori să ingrijească vreun copil.
Desigur că în România, dincolo de tot ce se întâmplă, cea mai mare fericire a dascălului este să-şi vadă elevul pătruns de învăţătura dată. În ciuda a ceea ce se mai afirmă uneori tendenţios, el îşi face datoria "pe câmpul de luptă". Bucuria discipolului de a se simţi instruit, de a primi din "mana" învăţăturii ar putea să menţină multă vreme seninătatea magistrului, dincolo de grijile existenţei. E dureros însă pentru cel de-al doilea să constate că dintr-o dată devine desuet, demodat, îmbătrânit peste noapte. El, cel care ar trebui să constituie un exemplu. Pe de o parte, pentru că învăţătura sufletească pe care o dă nu mai are aceeaşi ecou la elevi. Societatea, mersul lucrurilor, chiar şi familia obişnuiesc tânărul cu alte valori decât cele morale, spirituale, intelectuale, iar, în aceste cazuri, intervenţia profesorului seamănă cu un strigăt în deşert. Dacă nu va căpăta concursul celorlalţi factori influenţi în educaţia tânărului, omul de la catedră cu greu va putea birui. Pe de altă parte, vedem că dascălul nu mai e un exemplu din faptul că din ce în ce mai puţini vor să-i "calce" efectiv "pe urme". Deşi lumii îi place să vorbească de avantajele obţinute de omul de la catedră, despre nu ştiu ce şi nu ştiu cum, totuşi un număr foarte mic şi-ar asuma r i s c u l de a suporta acelaşi t r a t a m e n t.
În general, individul din societatea românească contemporană îşi pune întrebarea dacă, trecând prin şcoli, câştigi mai mult decât dacă faci afaceri precum Lumânăraru, analfabet, dar miliardar. Este vorba de strădania de a învâţa şi rezultatul ei. Iar când rezultatul nu e pe măsura silinţei, atunci şi dorinţa va muri treptat. Se naşte, bineînţeles, cunoscuta întrebare: mai este o afacere... să înveţi? Până acum ne-am amăgit cu noţiuni de bine, frumos, bunăstare, progres, promovându-le, fără a exista putinţa materializării lor. Ce surprize oare ne rezervă societatea de mâine?
În altă ordine de idei, din păcate, sunt unii, cu putere de decizie, care nu înţeleg că dascălul nu poate trăi numai din satisfacţii spirituale, că, în ceea ce priveşte neajunsurile, i-a ajuns cuţitul la os.
Dacă am conştientiza situaţia actuală, am vedea mai clar ce ne aşteaptă. În general, ne bazăm pe devotamentul dascălului, care există, persistă, nu înşeală în cele mai grele încercări. E vorba, desigur, de dascălul din generaţiile mai vechi, pentru că acesta e obişnuit cu de toate, alergător de cursă lungă, îndelung răbdător, cu vechime şi obişnuiţă în cadrul binecunoscut al şcolii, deci fără gând de a porni pe un nou drum. Mai mult, retribuţia nu este chiar la limita răbdării. Dar debutantul? Cel care ar trebui să asigure ziua de mâine a învăţământului românesc? Ei, cu acesta e altă poveste. Cât calm să aibă şi ce răbdare, când n-are decât cu o sută de roni în plus faţă de ajutorul de şomaj...?! Satisfacţiile spirituale trec şi se filtrează la el direct şi concret prin stomac. Se poate ridica el la probleme metafizice, când cele fizice îl trag dureros de mânecă? Cât să rabde şi pentru ce? Pentru că cei ce fac regulile să confirme victorioşi încă o dată că au dreptate?
Astfel destui tineri cu pregătire didactică au luat alte căi mai rodnice. Şi, chiar dacă n-o să le placă unora sau altora ceea ce afirm, în scurtă vreme, vor pleca tot mai mulţi. Ştiu ce-mi vor spune unii: că n-au unde să se ducă, că rata de şomaj etc. etc. Însă să nu uităm că cei tineri au altă deschidere. Ei sunt gata să înveţe să o ia de la capăt şi nu cred că vor să mai facă jocul răbdării... de dragul de a da unora dreptate. Cei care sunt mândri acum că îi strunesc cum vor pe cei care sunt în învăţământ (în buiestru, în galop, pe loc repaus) vor vedea cât de curând reversul medaliei...
La rândul lui, creatorul de artă sau omul de cultură se confruntă şi el cu grave probleme. Pornind de la cele mai simple, observăm cum unii se zbat să-şi găsească un loc în Uniunea Scriitorilor Români pentru a primi procentul adăugat abia la... pensie. Ca şi cum un creator de literatură ar avea o activitate mai prodigioasă după o anumită vârstă...!?
Glumim, dar acesta să fie singurul avantaj al scriitorului? În rest, să fie copleşit de poverile existenţei, să scrie în timpul... liber, să creeze un roman din fragmente disparate, să înfiripe o operă hibridă şi chinuită... Într-o ţară atât de minunată, frumoasă, splendidă, cu peisaje de vis, dar, din păcate, cu reguli, norme, îngrădiri care fac ca timpul de după muncă să nu existe, pentru că nu-ţi poţi plăti impozitele din salariu, trebuie să ai două-trei joburi, ca să te întreţii... Un binecunoscut critic contemporan zicea că scriitorul român nu poate deveni cu nici un chip maratonist, fiind, mai degrabă, un performer la viteză, deci pe o perioadă limitată, pe un spaţiu restrictiv. Părerea mea e că nu are cum să reziste în maratonul literaturii, pentru că e ocupat în a-şi câştiga existenţa.
Dacă, de exemplu, un sportiv cu posibilităţi nelimitate ar depune nu o activitate istovitoare, ci o muncă mai relaxată, să zicem, cum ar fi cea de birou şi ar sta nu opt ore, ci doar jumătate de normă - numai patru, realizând antrenamentul după serviciu, câte succese ar avea în competiţie...??! Ne mai întrebăm atunci de ce nici un creator român de literatură nu ia Premiul Nobel... Sau alte premii internaţionale... Apoi, chiar dacă artistul reuşeşte ca prin minune să-şi realizeze opera, intervin alte probleme. Nu şi-o poate publica, oricât de meritorie ar fi. Sistemul de popularizare este închis. Selecţia e arbitrară. Şi câte şi mai câte.
Ar mai fi multe de semnalat. Dar mă opresc aici. Poate voi reveni cu altă ocazie, poate nu. Aş încheia cu citate de genul: Un popor fără spiritualitate, fără cultură n-are viitor, nu supravieţuieşte, e ca şi mort etc., dar aceste fraze măreţe s-ar volatiliza în peisajul cotidian cenuşiu, ca şi cum n-ar fi fost rostite niciodată.
TrackBack URI for this entry
Subscribe to this comment's feed
scris de GeoPirtea, 12 martie, 2010
-
- +0
-
-
scris de ella.marin, 20 martie, 2010
-
- +1
-
-
scris de exforest, 29 aprilie, 2010
-O persoană care lucrează în Ministerul Culturii sau o instituţie dirijată de el? Chiar şi portarul?
-Un fost activist de partid, care a primit sarcini în domeniu? Mai aven încă destui.
-Un autodidact poate deveni intelectual?
Se mai pot imagina multe asemenea întrebări.
În România de astăzi, când la maturitate se află persoane educate în timpul „iepocii de aur”, nu ne putem aştepta, încă, la miracole.
Întrebarea corectă este: ce ar trebui să facem pentru ca viitorul să fie aşa cum îl dorim?
-
- +0
-
-
scris de ioio, 02 mai, 2010
Sincer, nu cred ca adevarata noastra problema este educatia generatiilor din epoca de aur, ci atitudinea societatii de astazi, care, datoare intr-o oarecare masura comunismului, dar schimbata in mod radical in ultimii 20 de ani, interpreteaza in mod gresit democratia, promovand multe lichenele lingusitoare in domenii cheie (administratie publica, politica, invatamant).
Probabil ca avem nevoie de cateva generatii de martiri care, sacrificandu-si propria viata, sa traiasca in mizeria romaneasca (chiar daca occidentul le-ar oferi o viata decenta....)
Chiar credeti ca vom se vor atatia martiri incat sa ne schimba in mod radical societatea putreda?
Probabil cativa sunt deja la "locul de sacrificiu".....
Si totusi, poate ca fiecare dintre noi putem face lucruri mici pentru a nu mai fi necesar martirajul nimanui: sa votam in mod responsabil (daca avem cu cine vota), sa cumparam o muzica de calitate in locul uneia de mahala, sa mergem macar o data pe an la teatru (intr-un oras cu 300000 de locuitori, la un pret mediu de 10 RON, s-ar strange o suma frumusica), sa cumparam un roman romanesc de calitate in locul unuia siropos importat etc....
Dincolo de martiriraj sau fuga peste hotare, consider ca schimbarea societatii noastre nu poate veni decat prin schimbarea personala, de la gesturi aparent banale, dar in realitate fundamentale.....
-
- +1
-
-
scris de ionutmarius, 14 mai, 2010
cati oameni crezi ca ar fi dispusi sa mearga la teatru ? cati oameni ar fi dispusi sa mearga la opera ?
cati oameni ar fi dispusi sa de-a niste bani pe un album de muzica clasica in detrimentul muzici care eu unu zic ca e numai bataie de joc ?
raspunsul iti zic eu care este .
mult prea putini
de ce? simplu mass-media si ziarele ne tot prezinta articole cu oameni *importanti* ridica-nd in slavi manelisti si oameni de 2 lei ?
de ce fac asta ?
raspunsul e iarasi simplu
banii
banii schimba tot inclusiv natura umana
daca la 15 ani te multumeai cu ce aveai si ereai optimist gandindu-te la viitor acum datorita unor persoane care scriu prin ziare diverse articole si prezinta pe micile ecrane diferite teme neinteresante si emisiuni regizate in care se discuta de bani si ce masini si ce vile au uni si alti normal ca nu te mai intereseaza ce faci atata timp cat faci banii
pt ca vb unora * banii fac pamantul sa se invarta*
si degeaba stii carte pt ca la noi in tara ca tanar care a absovit o facultate nu prea ai ce face deaorece sansele tale de realizare aici sunt aprope nule.
de ce ?
simplu
dezinteresul fata de generatia in curs adica cei de 25-30de ani
a si inca ceva
daca la noi in tara nu esti apreciat ca orator , poet , artist plastic, pictor , muzicant, etc in afara valorile se aprecieaza si se pastreaza si se respecta.
romania nu mai e o tara de multi
e numai un balci sau un targ ambulant de nimicuri ornata cu scandaluri de 2 lei si persoane care daca le intrebi cine a fost brancusi o sa iti zica ca nu stiu sau zic ca e ori artist de muzica usoara ori aviator
cu alte cuvinte dorinta de cunoastere a natiuni e pe cale de disparitie si nici acum dupa ce marile valori ale romaniei , scriitori , muzicanti, artisti au murit nu sunt apreciati la adevarata valoare deoarece puterea de perceptie a creierului este in scadere toti stiind numai muzica cu bing bang sunete inalte pastile multe si droguri pentru ca vezi tu cam asa este colorat tabloul capitalei noaptea.
o multime de pusti cu pastile in sange si nu numai care se duc in cluburi dansa-nd ca niste maimute pe o muzica pe care daca o asc mai mult de 5 minute te dor urechile , cauza fiind sunetele prea inalte din melodie si nu numai .
cu alte cuvinte societatea noastra este pe cale de disparitie si nu se poate face nimic pentru a o resuscita.
va salut cu respect la revedere
-
- +1
-
-
scris de ionutmarius, 14 mai, 2010
daca incepi sa gandesti atunci scad profiturile si automat ceva incepe sa creeze multe semne de intrebare.
-
- +1
-
-
PONTA,CARCIUMARU,NASTASE….AU IN SINGE BRENDUL MEU TOVARASI. DACA SE STROFOACA MAI REPEJOR AU SANSE SA FACA NUMAI LUCRURI BUNE CA MINE,CA NORODUL SI PROSTIMEA E…MULTA SI SUNA FRUMOS SOCIAL -DEMOCRAT.
TOTI POLITICIENI SUNT HOTI,DAR TOTI TOVARASI PSD =MAFIA. DECLARATIE DE PROSTEALA SOCIAL-DEMOCRATA A TOVARASULUI CARCIUMARU. CETAT ENI?DOAR CEI CUNOSCUTI…. LI SE REZOLVA PROBLEMELE,IN SCHIMB CELORLALTI ,NEMULTUMIRILE(MESAJ ELE) LE SUNT STERSE.CU TOATE CA PRIMARUL STIE TOT,CONTINUA CU PROSTEALA SI SFIDAREA.BRAVO LUI CA E SMECHER SI SPAGA MERGE. HAI, PRIMARE, STERGE TOT!CA DAI FALIMENT.UNDE MAI GASESTI AFACERE CA ASTA. TE DERANJEAZA,DATI DEMISIA CA NU TE OBLIGA NIMENI SA MUNCESTI ATIT DE MULT SI DEGEABA.MAI LASA PE ALTUL SA VEDEM FACE CA TINE. EU POATE FAC LA FEL CA ASA MI-AI SPUS CIND AM FOST IN AUDIENTA,DAR SUNT ALTI MAI BUNI,MINT MAI PUTIN,SI POATE AI ESTE FRICA DE VREO LEGE.LA DOMNIA VOASTRA NU ARE NIMENI CEI FACE. CETATENI( CUM VA SPUNE IDOLUL LA TELEVIZOR),AVETI UN PRIMAR CARE NU IA SPAGA DAR E CEL MAI BUN SPAGAR,SUNTETI CEI MAI BUNI. LA CARE AI DAT AUTORIZATI, CUM SA LE DAI AMENZI ,AR FI CULMEA PROSTIEI,CIT A PIERDUT EL PIERZI SI TU. SUNT FOARTE MULTI PROSTITI DE PRIMAR DAR SUNT MULT MAI MULTI SPAGARI CARE SUNT DISPUSI SA DEA SPAGA.NU CONTEAZA PROBLEMELE CETATEANULUI,CA ESTE PERSOANA CU HANDICAP,CA ARE DREPTUL LA…,AUTORIZATIILE II IZOLEAZA PE CEILALTI,SPAGA ESTE FOARTE IMPORTANTA,DOVEZILE SE VAD. SA FIU PERTINENT CU CETATEANUL,ABUZURILE CARE SE FAC DE CETATENI,SE FAC DATORITA PRIMARIEI SI SE INTIMPLA IN TOT ORASUL,DAR SUNT SIGUR CA MAJORITATEA AU DAT SPAGA SI AU AUTORIZATI,CA TOATE CONSTRUCTIILE SI UTILITATIILE INFLORESC CA CIUPERCILE.DAR PRIMARIA IN ZONELE CENTRALE POATE IN RESTUL NU VREA.SI DACA PRIMARIA VREA SA IA MASURI CU ASOCIATIILE IA,IAR PROSTEALA CU AMENZIILE TINE LA CARE NU SUNT INFORMATI,IN ZONELE CENTRALE IA AMENDAT CETATENI!PR IMAR CA…SA TOT AI.ARE BLOG,E SARAC, E SOCIAL DEMOCRAT.E FRUMOASA SOCIAL-DEMOCRATIA DAR SA FIM TOTI LA FEL. ATENTIE… CEI MAI BUNI CETATENI SUNT PUPINCURISTI,MILOGI.
POLITICA ESTE SUSTINUTA PE INTERES ,FOARTE BINE CARE LE PLACE SPAGA O DA SI ARE BENEFICI,LEGEA E LA GARA PENTRU FRAIERI,INDOCTRINATI VAI DE CAPUL LOR, INSTITUTI VARZA.
OMUL CONTEAZA PE DRACU ,SPAGA CONTEAZA INTELECTUALILOR....
CUM NU AM EU FATA DE CRIMINAL SI NU ARE CINE MA CONDAMNA ,CE POTI SPUNE DE FATA PRIMARULUI CA DOAR NU ARE FATA DE SPAGAR CI DE INTELECTUAL,DE NEAM DE LA NEGOMIR.