în dimineaţa aceea

până şi soarele se căuta

în oglinzi

eu eram frumoasă ca ziua

pe buze îmi tremura fiecare muşcătură încolţită

prea târziu

m-ai învăţat să iubesc

strecurându-ţi zâmbetul în căuşul palmelor mele

de parcă

aici ai fi vrut să rămâi

dimineaţa

smulg îndoiala din mine

şi-mi umplu gura cu zâmbete fluviu

şi o ceaşcă de cafea neagră

care mă ajută să fiu

în seara aceea

până şi Luna se lamenta

plânsă în oglinzi

eu eram frumoasă ca naiba

pe cerul gurii

mai păstram linia limbii neştearsă încă

mai simt adâncul din mine mai cresc aripi frânte

parţial îmi este dor de mine

încă

îmi este dor de noi

TrackBack URI for this entry

Commentarii (2)

Subscribe to this comment's feed

Totusi...
scris de gender, 16 octombrie, 2006

• 
• +0
• 
• 

Totusi...
scris de gender, 16 octombrie, 2006

Ne spui si noua celor netraitori de asemenea sentimente care este adancul din tine? S-apoi cum arata linia limbii pe cerul gurii?

• 
• +0
• 
• 

Nume

Email

Titlu

Comentariu

mic | mare

Urmareste comentariile noi prin email (Doar pentru membrii inregistrati)

Am citit si sunt de acord cu Termenii si Conditiile de utilizare.

Introduceti caracterele afisate

Comenteaza