Stătea în parc – ceva banal,
Când s-a apropiat de mine,
Şi paşii ei ca de cristal,
M-au făcut să mă simt mai bine!

N-o cunoşteam! Dar am simţit
Că n-o văzusem prima dată.
Era cam tot ce mi-am dorit,
În viaţa mea, de la o fată.

Vorbea frumos, cu glas dulceag,
Şi îmi doream să o dezmierd,
De ea prinsesem mare drag
Şi nu voiam să o mai pierd.

N-aveam curaj de obicei,
Mă fâstâceam ca-n tinereţe,
Însă atunci, în faţa ei,
Nu mai simţeam decât tandreţe!

Şi i-am vorbit…ea tot  râdea,
Iar râsul mă dădea pe spate
Simţeam că mă voi bucura
De un suflet mereu aproape.

Dar noaptea s-a lăsat,uşor,
Peste o nouă zi de vară,
Sperând că micul meu amor,
Va continua a doua seară.

Aşa a fost…a venit iar,
Ca o frumoasă primăvară,
Şi de-atunci mi-a fost foarte clar,
Că o iubesc ca prima oară.