Când recent publicatia bucuresteană Cotidianul a publicat o aproximare de studiu de "cost al reunificării" cu Basarabia, a făcut-o în mod simplistic si dăunător Tării. Cu presa rusă fiind singura care i-a cântat în strună acestui studiu, Cotidianul a gresit fatal, omitând din studiu poate cel mai valoros element al reunificării: oamenii tării.

Un caz de studiu în acest sens sunt inginerii români-basarabeni, care au inventat si construit cel mai puternic avion românesc al epocii, faimosul IAR-80.

După cum ne informează domnul Ion Cernei de la publicatia chisinăuneană Timpul, elaborarea unui avion de vânătoare de conceptie românească a început în anul 1937 cu inginerii Ion Grosu, Mircea Grosu-Viziru, Teodor Gârnet, Ion Cosereanu, Gheorghe Zota si Gheorghe Valner. Acestia proveneau din zonele basarabene Chisinău, Bălti si Cetatea Albă. Ministrul Călinescu l-a însărcinat pe directorul Uzinelor de Aeronautică Română (IAR), Elie Carafoli, ca să le pună la dispozitie celor sase ingineri facilitătile uzinelor. Fără laboratoare de aerodinamică si de proiectare si cu un buget infim, cei sase basarabeni s-au bazat pe cunostintele aerodinamice ale timpului si pe propriul geniu si au prezentat în numai 14 luni regelui Carol al II-lea si prim-ministrului, primul exemplar.

Avionul de vânătoare IAR-80 era confectionat în întregime din metal, cu un motor de 24 de cilindri, cu rezervoarele de benzină între motoare, era înarmat cu sase mitraliere, viteză rapidă. Inginerii au lucrat zi si noapte pentru a-si finaliza această operă de artă mecanică, cu un motor de 1,000 de cai putere care-i permitea aparatului să ajungă la mari înăltimi. Se stie că Ion Grosu a proiectat întregul schelet din tuburi de otel, Mircea Grossu-Viziru a avut în grijă armamentul, Gârnet a proiectat motorul si compresorul, iar Cosereanu si Alexandru s-au concentrat asupra cabinei ermetice si asupra sistemului de aterizare.

După ce pilotul de încercare francez Michel Detroyat l-a testat cu succes la aerodromul de la Pipera, IAR Brasov a început fabricarea sa în masă din septembrie 1940. Initial se producea câte un avion pe zi, iar după intrarea României în război, se produceau câte două avioane pe zi.

În 1940, IAR-80 era printre primele patru cele mai bune avioane de vânătoare din lume. Nici avioanele americane si nici cele rusesti nu aveau la acea dată caracteristicile avionului de vânătoare românesc.

Simbolic este că primele reprezentante ale Fortelor Armate Române care au trecut Prutul pentru eliberarea Basarabiei la 22 iunie 1942, au fost escadrilele de IAR-80 ale Aviatiei Românesti. Conform rememorărilor pilotului român Serghei Ciachir, originar din regiunea basarabeană Orhei, sub comanda căpitanului Virgil Trandafirescu, după numai 20 de minute de asalt asupra aerodromului Bolgrad, avioanele rusesti au devenit hârburi fumegânde. "Măturam totul în cale - amintea cu mândrie Ciachir -, ceea ce i-a făcut pe rusi să poreclească escadrilele românesti de IAR-80 drept Măturoiul Românesc".

În luptele de eliberare pentru Basarabia, aviatorii români au distrus cu pierderi minime 242 de avioane sovietice, 150 la sol si restul prin lupte aeriene si cu ajutorul artileriei anti-aeriene. Iar în luptele pentru Odesa, aviatorii români au doborât în lupte aeriene 215 avioane rusesti, iarăsi cu pierderi minime.

Mai târziu, în luptele pentru eliberarea Nordului Transilvaniei de sub ocupatia ungurească, Ciachir amintea că locotenetul Zamfirescu punea rămăsag si câstiga, că putea lovi cu bombe de la mare înăltime, cuiburi de mitraliere, din picaj, de mărimea unei fântâni. Aviatia Română, cu avioanele IAR-80 si IAR-81, a dus lupte cu germanii si asupra Budapestei si asupra Vienei.

IAR-80/81 au fost în dotarea Aviatiei Militare Române până în 1950, când sovieticii au impus importul de aparate rusesti si au preluat tehnologia românească pentru folos propriu. Prin anii ‘90, amatorii de istorie aviatică au găsit că Muzeul Aviatiei Turcesti avea în posesie un model IAR-80 în stare functională, construit în 1942-1943 în România. Tara noastră nu are asemenea exemplar.

În ceea ce priveste echipa inginerilor români, destinul lor a fost unul fericit: Mircea Grossu-Viziru a fost angajat de către concernul american "Martin Marietta", proiectând si aducând la realitate multe din modelele de bombardiere americane care au devenit parte din arsenalul militar american. Este recunoscut în special pentru elaborarea faimosului bombardier B-52. A murit la New York, în 1983. Ion Grosu si Elie Carafoli au devenit profesori la Bucuresti si respectiv, Brasov. Teodor Gârnet a construit, în 1942, IAR-7, cel mai usor motor de avion din lume, care mai este folosit până în ziua de azi de mai multe avioane usoare. A murit în 1994. Ion Cosereanu si Alexandru Zota au fost consultanti principali la crearea avionului IAR-93, avion pentru atac la sol, aflat acum în dotarea Aviatiei Militare Românesti. Serghei Ciachir, unul dintre marii piloti români din Basarabia, care a pilotat IAR-80 si IAR-81 din prima si până în ultima zi de război, a murit în vara lui 2003.

După venirea comunismului si rămăsitele neo-comuniste ulterioare din România (inclusiv Basarabia), multi ingineri si în general oameni de stiintă care puteau aduce beneficii imense României, au luat calea "exportului de materie cenusie" si s-au dus în alte tări pentru a trăi liberi. Si-au adus aportul genial în tările adoptive, unde unii au fost onorati si altii dati la o parte, după predarea inventiilor lor.

Însă atâta timp cât există posibilitatea de reunire a pământurilor românesti si se ridică subiectul "costului", fără ca să se ia în considerare enormul beneficiu al geniului uman si românesc, este vorba pur si simplu de ineptitudine în analiză, ca să folosim o expresie blajină.

În ceea ce priveste repararea greselilor din trecut, este revista poloneză "Orlik" cea care a sintetizat cazul României: "Turcii au de întors României două trofee inestimabile pentru poporul român: Sabia Regelui Stefan cel Mare si avionul functional IAR-80".