Dragoste de viaţă
Iubesc ploaia, vântul sălbatic,
zăpada, cernând singuratic.
Şi totuşi insist şi totuşi risc,
să privesc soarele în adâncul luminii.
Căldura lui mă învăluie şi soare devin!
Căldura lui mă învăluie şi soare devin!
Lacrima de dor
Prinde-mi, lacrima, iubite, în palme!
Închipuieşte-ţi, sufletul meu
venit către tine, ca un suspin!
Prinde-mi, lacrima!
Oglindeşte-te, în ea
şi mângâie-ţi, faţa a sărbătoare!
Lacrima mea-candoare, lacrimă-floare
va limpezi astfel, faţa iubirii!
Lumini şi umbre
Mă regăsesc la lumina lămpii
într-o seară a greierilor.
Eu şi imginea mea,
două umbre ce dispar,
născându-se...
Galeria mea cu poeme mute
Din tot ce am,
nimic nu-mi aparţine: doar viaţa!
Am adus atâta iubire în ea,
încât devenită pictoriţă, am pictat în fiecare zi,
câte un poem mut dar atât de viu!
Aici, în vârful degetelor, se află totul
şi mâinile îmi pun truda în oglindă.
Viaţa mea, o galerie cu tablouri vii,
poeme mute de atâta culoare şi bucurie!
Regina de alb
Privesc la viaţa mea ca la o tablă de şah
invadată de nebuni şi de cai sălbatici.
Trimit numai gândul la înaintare
şi aflu că au fost nimiciţi de propria nebunie.
Pe tabla mea de şah se mai bat încă pioni nevinovaţi
trimişi la moarte ,,sigură,, de regele negru.
Nebunia-boală molipsitoare a cuprins tot regatul
dar carul ,,reginei de alb,, se înfiinţează la palat.
Şi, ce mândru era regele negru!
Ştia cât urăsc nebunii dar şi cât îmi plac caii sălbatici...
Adauga la favorite
Bookmark
Recomanda acest articol
Vizite: 420
Trackback(0)
TrackBack URI for this entry
Commentarii (1)
Subscribe to this comment's feed
Comenteaza
