Premiul Nobel – 1901
Sully Prudhome * 1839 – 1907
Pasionat de ştiinţele exacte, cu o tentativă nereuşită de a studia dreptul, fără să fie însă interesat de instrucţia academică, garaţie unei moşteniri care-i asigura independenţa financiară, s-a dedicat încă din tinereţe poeziei, trecând de la paransianism ( Stances et poemes ), la genul licric ( Les Solitudes şi Les Vaines Tendressse ), apoi la cel filosofico-didactic ( La justice şi Le bonheur ), urmărind, cum reţinea juriul Nobel, “...să confere poeziei mai multă rigoare, mai multă exactitate decât ar fi avut ea vreodată...”
Premiul Nobel – 1902
Theodor Mommsen* 1817 – 1903
Doctor în drept îşi câştigă existenţa ( ulterior şi celebritatea ), predând şi cercetând istoria universală în Germania, apoi în Franţa şi Italia, graţie unor burse obţinute succesiv. Călătoreşte foarte mult ( De la Viena în Transilvania, de exemplu ), publică numeroase studii istorice şi de specialitate în domeniul juridic şi economic, printre care opera sa capitală “Istoria Romei”, devenind în opinia Academiei suedeze “ … cel mai mare maestru în viaţă al timpului nostru în arta redării istoriei...”
Premiul Nobel - 1903
Bjornstjerne Bjornson* 1832 – 1910
Poet, dramaturg, ziarist şi om politic norvegian, studiază dreptul la Christiania, unde zece ani mai târziu ajunge directorul Teatrului naţional cu acelaşi nume, funcţie deţinută şi la teatru din Bergen sau la ziarul “Aftenbladet” la începuturile carierei sale. Editează mai multe reviste, printe care “Norsk Folkeblad”, dedicându-şi întreaga viaţă luptei pentru emanciparea teatrului norvegian de sub tutela daneză. Scrie impresionanta trilogia dramatică Sigurd Slembe, romanul Fiskerjenten ( Fata pescarului) sau Digte og Sange ( Poezii şi cântece ) şi multe altele. În motivarea juriului Nobel se spune despre opera lui Bojorson că impresionează “...prin prospeţimea inspiraţiei şi minunata prospeţime a sufletului...” autorului.
Premiul Nobel – 1904
Frederic Mistral* 1830 – 1914
Poet şi filolog francez, născut în localitate Bouches-du-Rhone din sudul Franţei, studiind la colegiul Regal din Avignon, apoi la Nîmes şi Aix-en-Provence, unde îşi ia bacalaureatul, apoi licenţa în drept, îşi face un ideal din popularizarea limbii şi culturii provensale, cât şi din recuperarea folclorului provensal, aproape uitat, în lucrări de o înaltă ţinută intelectuală şi artistică precum Li Meissoun ( Secerişul ), Lou Pouema dou Rose ( Poemul Ronului ) sau Lis Oulivado ( Câmpurile cu măslini ). Apare cu două poeme în antologia de poezie a lui Saint Rene Taillandier, înfiinţează societatea literară Le Felibrige şi se stinge din viaţă la optzeci şi patru de ani, urmat cu credinţă de câinele său, care sfârşeşte în scurt timp pe mormântul scriitorului, refuzând să se mai hrănească.
Premiul Nobel – 1904
Jose Echegaray z Eizaguirre* 1832 - 1916
Dramaturg basc, de profesie inginer, născut la Madrid, membru al Academiei de Limbă Spaniolă, profesor de matematici, deputat în Adunarea Constituantă, ministru al Economiei Naţionale, fondator al Băncii Spaniole şi a Partidului Republican Progresist, debutează în 1878 cu El libro talonario ( Chitanţierul ), scriind peste 150 de piese de teatru, reprezentate între 1874 şi 1908. Creaţia sa cuprinde drame istorice de factură romantică ( En el puno de la espada - Pe mânerul spadei ), drame de inspiraţie contemporană ( Mancha que limpia – Pata care curăţă ) sau ibsenieană ( La duda – Îndoiala ).
Premiul Nobel – 1905
Henriyk Sienkiewicz* 1846 – 1916
Romanicier şi novelist polonez, născut în Varşovia, urmează gimnaziul fără prea mult interes, apoi studiile superioare ( drept, medicină şi filologie ), colaborează la “Gazeta Polska” până în 1876, când pleacă în California cu un grup de prieteni să înfiinţeze o fermă, pentru ca în 1878 să revină în ţară şi să aştearnă pe hârtie trilogia Prin foc şi sabie, Potopul şi Pan Wolodyjowski, care se bucură de un succes uriaş. Scrie, în continuare, Quo vadis, Cavaleii teutoni, Janko Muzykant, etc., iar către sfârşitul vieţii, marcat şi dezorientat de avântul mişcărilor muncitoreşti, termină romanele Fără dogmă Familia Polaniechi şi Vârtejuri, murind la 70 de ani la Vevey, în Elveţia.
Premiul Nobel - 1906
Giosue Carducci* 1835 – 1907
Poet, prozator şi esist italian, născut în Toscana, îşi începe studiile şcolare la Florenţa, urmează cursurile Scolii Normale Superioare din Pisa, îşi ia doctoratul, după care lucrează ca professor de gimnaziu la San Miniato Tedesco, unde îşi publică prima colecţie de poezii ( Rime ), şi ca professor de limba italiană la Universitatea din Bologna. Scrie Odi barbare ( Ode barbare ), Rime e ritmi ( Rime şi ritmuri), Nuove poesie ( Noua poezie ), Rime nuove ( Versuri noi ), Inno a Satana ( Imn Satanei ), alături de numeroase eseuri, monografii şi lucrări de proză literară.
Premiul Nobel - 1907
Rudyard Kipling* 1865 - 1936
Poet şi prozator britanic, născut în Bombay, are o copilărie zbuciumată, împărţită între Anglia şi India, unde lucrează părinţii săi. Urmează pentru puţin timp United Services College, apoi revine în ţara de pe malurile Gangelui, la Lahore ( Pachistanul de azi ) şi începe să profeseze ca ziarist. Debutează în 1883 cu Plain Tales from the Hills ( Povestiri simple din ţinutul muntos ), iar după publicarea romanului The Light that Failed ( Lumina care s-a stins ) şi a celebrelor The Jungle Book ( Cartea Junglei ), urmată de The second Jungle Book ( A doua carte a junglei ) devine faimos în toată lumea, cele două cărţii fiind ecranizate şi bucurându-se de un success extraordinar. Scrie, în continuare, cărţi pentru copii, poezie, romane şi povestiri, printre care Barrach-Room Ballads and other verses ( Balade de cazarmă şi alte versuri ), Captains courageous ( Căpitanii curajoşi ), Kim, Just So Stories for Litle Children ( Povestiri aevea pentru copii mici ), Puck of Pook’s Hill ( Puck de pe dealul lui Pook )
Premiul Nobel – 1908
Rudolf Cristoph Eucken* 1846 - 1926
Filosof german, născut la Aurich, în nordul Germaniei ( Hanovra ) studiază la Gottingen filozofia clasică şi istoria antică, îşi ia doctoratul cu o teză despre Aristotel şi începe să predea ca professor într-un gimnaziu din Frankfurt, fiind numit nu mult după aceea professor de filozofie şi pedagogie la Universitatea din Basel, apoi la Universitatea din Jena, unde rămâne până la sfârşitul vieţii şi unde îşi scrie întreaga operă, începând cu Istoria şi critica noţiunilor fundamentale ale zilelor noastre şi Unitatea vieţii spirituale în conştiinţa şi fapta omenirii. Devenit foarte cunoscut călătoreşte în toată lumea, ţine prelegeri în Finlanda, Norvegia, Olanda, China, Japonia sau Statele Unite, publică Mensch und Welt ( Om şi univers ), Der Sinn und Wert des Lebens ( Sensul şi valoarea vieţii ), Lebenscrinnerungen ( Memorii), etc., şi închide în plină glorie uşa vieţii, la optzeci de ani.
Premiul Nobel – 1909
Selma Lagerlof* 1858 – 1940
Scriitoare suedeză, născută la Marbaca ( Varmland ), la vârsta de trei ani rămâne paralizată de un picior, maladie incurabilă, care avea să-i marcheze tot restul vieţii, întins pe o distanţă de optzeci şi doi de ani. Învaţă singură, acasă, citeşte operele marilor scriitori, cochetează o vreme cu poezia, dar după câteva eşecuri se orienteză către proză, aşa cum o sfătuieşte mai târziu şi baroana Adlersparre, o feministă cu aplecare spre mecenat. La douăzeci şi trei de ani porneşte spre Stockholm, urmează cursurile Liceului de fete şi ale Şcolii de pedagogie, devenind învăţătoare şi profesând timp de zece ani în paralel cu redactarea primului ei roman, intitulat Povestea lui Gosta Berling, primit destul de rece de critică. După doi ani cartea ajunge la Georg Brandes, unul din criticii de marcă ai epocii, care îi face o recenzie favorabilă şi o consacră definitiv. Beneficiind de o bursă din partea regelui Oscar, cât şi de un ajutor financiar din partea Academiei suedeze, Selma Lagerlof se dedică exclusive scrisului. Apar, rand pe rand, romanele Minunata călătorie a lui Nils Holgersson în Suedia, Lanţuri nevăzute, Miracolele lui Anticrist, Ierusalim, Legende despre Cristos şi multe altele.
Premiul Nobel – 1910
Paul Heyse* 1830 - 1914
Poet, dramaturg, romancier şi nuvelist german, născut la Berlin, urmează cursurile universitare în oraşul de naştere şi Bonn, îşi dă doctoratul cu o teză despre valenţele nebănuite ale poeziei provensale, cunoaşte artişti de renume ai vremii, cărora li se alătură în diverse proiecte literare, şi debutează promiţător cu versuri, povestiri şi piese de teatru. În 1855 îi apare primul volum de nuvele, Nuvellon, despre care Gottfried Keller vorbeşte în termeni elogioşi, apoi o avalanşă de peste 160 de opere, de o frumuseţe şi sensibilitate încântătoare, lăsate posterităţii de-a lungul celor optzeci şi patru ani de viaţă: Die Sabinerinnen ( Sabinele ), Ludwig der Bayer ( Ludovic Bavarezul ), NeueNovellon ( Nuvele inedite ), Gedichte ( Poezii ), Kinder der Welt ( Copii lumii), Verse aus italie ( Versuri din Italia ), Merlin, etc
Premiul Nobel – 1911
Maurice Maeterlinck* 1862 – 1949
Poet, eseist şi dramaturg belgian, născut la Gand, urmează cursurile colegiului Sainte-Barbe, apoi ale Facultăţii de drept şi profesează o vreme ca avocat. La douăzeci şi patru de ani se mută la Paris, publică în revista „ La Pleiade” poeme, eseuri, piese de teatru, etc. , scoate volumele Serres chaudes ( Sere calde, poeme ), La Princesse Maleine şi Pelleas et Malisande, piesă de teatru după care Claude Debussy scrie opera cu acelaşi nume. Este sfătuit să nu se înroleze în armata blelgiană în cel de-al doilea război mondial, călătoreşte prin Europa şi America publicând eseuri, articole, scenarii şi amintiri: L’Oiseau bleu ( Pasărea albastră), Le grand secret ( Marea taină ), Marie Magdaleine ( Maria Magdalena ), Le Malheur passe ( Nefericirea trece ), etc., creaţii care, potrivit juriului Nobel, „…se disting prin bogăţia imaginaţiei şi fantezia poetică…”
Premiul Nobel – 1912
Gerhart Hauptmann* 1862 - 1946
Dramaturg german, născut în Silezia, cu o înclinare deosebită spre artă, ia lecţii de sculptură, sculptează, audiază prelegerile filozofice ale lui Eucken şi Haeckel, studiază istoria artei şi frecventează Academia de Arte, scriind la douăzeci şi trei de ani drama Vor Sonnenaufgang ( Înainte de răsăritul soarelui ), care, patru ani mai târziu, după o prima reprezentaţie, îl face celebru. În 1892 scrie tragedia Die Weber ( Ţesătorii ), o ilustrare a conflictului de clasă dintre ţesătorii ( muncitorii vremii ) şi fabricanţi ( capitaliştii lacomi şi sângeroşi ), în care „masa” nemulţumită devine protagonistă şi reacţionează virulent. Timp de cincizeci şi nouă de ani abordează aproape toate temele genului, de la comedie Der Biberpelz ( Blana de biber ) la tragedie Fuhrmann Henschel ( Cărăuşul Henschel ), de la nuvelă Bahnwarter Thiel ( Cantonierul Thiel ), la roman Der Narr in Christo Emanuel Quint ( Simntitul întru Cristos Emanuel Quint ) şi eseu Russland und die Welt ( Rusia şi universul ), alături de temele sociale Die Ratten ( Şobolanii ), istorice Florian Gegyer, legendare Der arme Heinrich ( Bietul Heinrich ) sau antice Iphigenie in Delphi ( Ifigenia la Delfi )
Premiul Nobel – 1913
Rabindranath Tagore* 1861 - 1941
Poet, dramaturg şi filosof indian, născut în Bengal, îşi face instrucţia singur, în acord cu principiile hinduiste, studiază sporadic la Calcutta şi în Anglia, fiind supranumit Profetul Indiei moderne şi recunoscut ca unul dintre marile spiritel ale culturii universale. La vârsta de şaptesprezece ani începe să scrie poezie, un amestec fabulos de lirism şi filozofie profundă, de tradiţionalism şi mistic, cu trimitere la valorile înalte ale umanităţii şi la aspiraţiile neobosite ale sufletului omenesc, părăsit incontinuu de soartă şi lăsat singur înaintea cerului. Publică în traducere proprie culegerile de poezii Grădinarul şi Ofranda lirică, romanul Căminul şi lumea, drama Oficiul poştal, alături de numeroase eseuri, drame, jurnale de călătorie, desene, picturi, cântece, încercând parcă să ne spună în şoaptă: „ …Nu te teme de clipă! Aşa sună glasul eternităţii…”
Premiul Nobel – 1915
Romain Rolland* 1866 – 1944
Dramaturg, romanicier şi eseist francez, născut la Clamecy, îşi face o parte din studii în localitatea natală, apoi la Paris, sub bagheta lui Paul Claudel, devenind în 1895 doctor în litere şi în 1904 profesor de istoria artelor la Sorbona. Debutează cu piesa Saint- Louis, urmată de Danton şi Robespierre, apoi de un ciclu de „vieţi de oameni iluştri” precum Beethoven, Michelangelo, Haendel, Tolstoi sau Gandhi. Între 1904 – 1914 publică opera vieţii sale, romanul fluviu, în 10 volume, Jean-Cristophe, distins cu Garand Prix de l’Academie francaise. Militant antifascist ( refuză Medalia Goethe, decernată de Hitler ), publică culegerea de articole Au-dessus de la melee ( Deasupra învălmăşelii ) şi mai multe romane, printre care L’Ame enchantee ( Inimă vrăjită ).
Premiul Nobel – 1916
Verner von Heidenstam – 1859 - 1940
Poet şi romancier suedez, născut în Olshammar, unde îşi petrece copilăria şi vacanţele de vară, la şaptesprezece ani se îmbolnăveşte grav, abandonează şcoala, călătoreşte prin Europa şi „Levant”, iar la douăzeci de ani pleacă la Roma pentru a studia pictura, dar renunţă repede în favoarea literaturii de care se simte atras. În 1888 publică prima culegere de poezii Perelinaj şi Anii de călătorii, urmată de Gândurile singuirătăţii şi Versuri. În proză debutează cu romanul oriental Endymion, după care publică Hans Alienus şi alte câteva romane istorice, impregnate de patriotism ca de altfel întreaga sa operă, aflată sub predicatele unei iubiri nemăsurate : „… Pentru mine nu este nicio cale dincolo de poarta casei…”
Premiul Nobel – 1917
Karl Adolph Gjellerup * 1857 – 1919
Poet şi romanicer danez, născut în Roholte, unde îşi face instrucţia şcolară, renunţă la studiile teologice, pe care tocmai le începuse, pentru a se dedică mişcării de renaştere intelectuală Det Modern Gennembrud şi a milita împotriva creştinismului. Îmbrăţişează teoriile darwiniste, călătoreşte în Germania, Grecia şi Rusia, fiind influenţat în creaţia sa de Schiller, Turgheniev sau Schopenhauer, iar către sfârşitul vieţii, stabilit în Germania, manifestă un interes deosebit pentru religiile hinduse şi revine la creştinism. Scrie romanele En idealist ( Idealistul ), Det unge Danmark ( Tânăra Danemarcă), Antigonos ( Antigona ), Minna sau Piligrimmen Kamenita ( Pelerinul Kamanita ), dramele poetice Brynhild şi Romulus, şi nu în cele din urmăm romanul Mollen ( Moara ), capodopera vieţii sale.
Premiul Nobel – 1917
Henrik Pontoppidan* 1857 – 1943
Scriitor danez, născut în oraşul Fredericia, din Iutland, îşi face studiile primare şi pe cele secundare în Randers, se înscrie la Institutul politehnic din Copenhaga, apoi îl abandonează şi se dedică literaturii. În timpul unei călătorii în Elveţia îşi cunoaşte viitoarea soţie şi se stabileşte la ţară, ca învăţător, scriind primele nuvele şi romane despre frumuseţile naturii, despre viaţa grea a ţăranilor şi despre influenţa nefastă a bisericii. La treizeci şi cinci de ani, marcat de eşecul din viaţa personală, decepţionat şi plictisit, se întoarce în Copenhaga, unde se recăsătoreşte şi scrie trilogia Det forjaettede land ( Pământul făgăduinţei ), o privire necruţătoare asupra societăţii daneze, a bisericii şi a vieţii idilice de la ţară, care nu se regăseşte decât în cărţi. Mai scrie romanele Muld ( Pământul natal ), Dommens dag ( Ziua judecăţii ), Lukke Per ( Per cel norocos ) sau De dodes rige ( Împărâia cerurilor ).
Premiul Nobel – 1919
Carl Spitteler* 1845 – 1924
Poet, nuvelist, romancier, dramaturg, critic şi eseist elveţian, născut la Liestal, urmează gimnaziul la Basel, dreptul la universitatea din Zurich iar teologia la Zurich, Heidelberg şi Basel. Pleacă timp de opt ani la Petesburg ca tutorele copiilor unui general rus, perioadă în care scrie poemul epic Prometheus und Epimetheus ( Prometeu şi Epimeteu ), publicată ulterior sub pseudonim, neglijată însă de public şi de critică. După revenirea în ţară lucrează ca profesor la Berna şi La Neuveville, apoi ca editor şi jurnalist la Basel. Din 1892, graţie averii moştenite de soţia sa, scapă de grijile materiale şi se dedică exclusiv scrisului, câştigându-şi popularitatea cu epopea Olympischer Fruhling ( Primăvara olimpică), pentru care primeşte Premiul Nobel. Apar rând pe rând volumele de poezie Extranundana, Schmetterlinge ( Fluturi ), Balladen ( Balade ), romanele Imago şi Conrad der Leutnant ( Locotenentul Conrad ), Meine fruhester Erlebnisse ( Primele experienţe ), Miene Beziehunger zu Nietzsche ( Relaţiile mele cu Nietzsche ) şi multe altele.
Premiul Nobel – 1920
Knut Hamsun* 1859 - 1952
Scriitor, poet şi dramaturg norvegian, născut în Lom, Gudbrandsdal, îşi face studiile medii la Hamoroy, suportând tratamentele dure ale unchiului său, Olsen, care aveau să-l marcheze psihic mai târziu, sau muncind pentru a supraveţui la limită ca negustor ambulant, responsabil de magazin, cizmar, ucenic la o fabrică de frânghii, etc., ocupaţii care-i permit să călătorească, mai ales în America, şi să scrie. Este un admirator şi un susţinător înfocat al Germaniei naziste , îl vizitează pe Hitler şi îi cedează, în semn de preţuire, Premiul Nobel lui Goebbles. După căderea nazismului îi sunt arse cărţile, i se intentează mai multe procese şi este silit să se supună unor examene psihiatrice, fiind, în cele din urmă, exonerat de răspundere pe motive de labilitate psihică. Devine cunoscut cu lucrarea Sult ( Foamea), roman autobiografic, despre nebunie şi sărăcie, care prefigurează realismul psihologic, îmbrăţişat mai târziu şi de Franz Kafka, iar cu romanul Markes grode ( Rodul pământului ), îşi câştigă celebritatea, primind Premiului Nobel pentru literatură.
Premiul Nobel – 1921
Anatole France* 1844 – 1924
Romancier francez, născut la Paris, urmează College Stanislas, apoi Ecole des Chartes, devine asistent bibliotecar la Senat, îndeletnicire care îi permite să scrie foarte mult şi în toate domeniile, fiind considerat unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai clasicismului. Recunoaşterea publică o datorează romanului Le crime de Sylvestre Stanislas, premiat de Academia franceză, urmat de o avalanşă de scrieri precum Balthazar ( Baltazar ), Les opinions de Jerome Coignard ( Părerile lui Jerome Coignard ), Le jardin d’Epicure ( Grădina lui Epicur ), Clio, Le revolte des anges ( Revolta îngerilor ), etc., cât şi de numeroase luări de poziţie cum ar fi în cazul evreului Dryfus, a lui Zola sau a ideilor socialiste care apăreau cu timiditate la orizont.
Premiul Nobel – 1922
Jacinto Benavente* 1866 – 1954
Dramaturg spaniol, născut la Madrid, unde îşi face studiile medii, urmează Dreptul, dar renunţă imediat după moartea tatălui său, începându-şi peregrinările lucrative, dintre cele mai diverse, prin Anglia, Franţa şi Rusia. Revine în ţară la vârsta de douăzeci şi şapte de ani pentru a se dedica scrisului. Debutează cu un volum de versuri, urmat de o culegere de nuvele şi de cunoscuta Cartas de mujers ( Scrisori de femei ), alături de El nido ajeno ( Cuibul străin ), prima sa piesă de teatru. Abordează toate încrengăturile genului ( tragedie, comedie, dramă, farsă etc. ) şi crează o galerie impresionantă de tipuri umane, care îi aduce faima atât în Spania cât şi în afara ei, fiindu-i decernată cea mai înaltă distincţie pentru literatură, Premiul Nobel, în special pentru Los intereses creados ( Interesele create )
Premiul Nobel 1923
Wiliam Butler Yeats* 1865 – 1939
Poet şi dramaturg irlandez, născut în Dablin, îşi începe instrucţia şcolară la Hammersmith, Londra, apoi la Dablin, unde îşi petrece întreaga copilărie, fiind fascinat de legendele iralndeze, cu o profundă tentă religioasă. De-a lungul vieţii trece succesiv de la romantism, la realism, de la misticism, la ocultism sau de la radicalism la naţionalism. Este un poet de factură simbolistă, devotat formelor tradiţionale, romantice, poezia sa reflectând, cum avea să observe Juriul Nobel ”… expresie spiritului unei naţiuni întregi…”. Fondează teatrul irlandez Abbey Theatre, se implică în lupta de eliberare a Irlandei de sub dominaţia engleză şi contribuie decisiv la mişcarea de renaştere a literaturii irlandeze. Debutează cu poemul dramatic Mosada, scriind apoi Peregrinări din Oisin şi alte poeme, Ţara lui Desire ( dramă în versuri ), Roţi şi fluturi ( piesă de teatru ), Deirdre (dramă) Jhon Sherman ( roman ), Dhoya ( povestiri ), Coiful de Aur ( poveste) şi multe altele.
Premiul Nobel 1924
Wladyslaw Reymont* 1867 – 1925
Romancier şi nuvelist polonez, născut în Kobiele Wielkie, având serioase probleme în integrarea şcolară şi socială de mai târziu, fără să fie atras de viaţa monahală sau cea de funcţionar la căile ferate, îşi găseşte adevărata vocaţie în literatură după publicarea nuvelelor Căţeaua şi Moartea în revistele Prawda şi Glos. Pleacă la Varşovia, unde duce o viaţă plină de privaţiuni, călătoreşte şi asaltează redacţiile revistelor pentru a publica şi câştiga banii necesari subzistenţei. La 57 de ani primeşte Premiul Nobel „ pentru grandioasa sa epopee naţională ” Chlopi ( Ţăranii ), reţinută în motivarea Nobel, urmată apoi de Komediantka ( Comedianta ), Fermenty ( Frământăti ), Ziemia obecana ( Pământul făgăduinţei ) sau trilogia Rok 1907.
Premiul Noble 1925
George Bernard Shaw* 1856 – 1950
Scriitor irlandez, născut la Dablin într-o familie săracă de funcţionari, îşi restrânge instrucţia şcolară la studiile medii, „sărind” peste cele universitare, fără să fie prea afectat, şi la douăzeci de ani pleacă spre Londra pentru a se dedica exclusiv literaturii. Este atras de mişcarea socialistă, fondează mişcarea Fabian Society, din care se va forma mai târziu partidul laburist englez, scrie articole, eseuri, pamflete şi mai multe romane: Au Unsocial Socialist ( Un socialist individualist ), Cahshel Byron’s Profession ( Profesiunea lui Cashel Bayron ), The Perfect Wagnerite ( Wagnerianul perfect ), Love Among Artists ( Dragoste printre artişti ). Abordează şi genul dramatic, scriind piesa Widowers’Hauses ( Casa văduvilor ), urmată de altele, care-i aduc recunoaşterea internaţională şi celebritatea, în pofida simpatiilor de stânga şi apropierii sale de Uniunea sovietică, în perioada celor mai oribile epurări staliniste.
Premiul Nobel 1926
Grazia Deledda* 1871 – 1936
Scriitoare italiană, născută în localitatea Nuoro din Sardinia, autodidactă, începe să scrie la şaisprezece ani, debutând cu cartea de povestiri În azur. Scrie în patruzeci şi şase de ani peste cincizeci de romane de factură realistă, cu puternice accente lirice, pe gustul cititorului italian de epocă, precum Steaua Orientului, Amor regal, Suflete cinstite, Fuga în Egipt, Digul, Bătrânul şi copilul, Peisaje sarde ( poezii ). Mai cunoscut este romanul Elias Portolu, tradus în franceză de Revue des Deux Mondes, apoi în toate limbile lumii, sau Cenere după care s-a turnat un film cu actriţa Eleonora Duse, în rolul principal.
Premiul Nobel – 1927
Henri – Louis Bergson* 1859 - 1941
Evreu francez, născut la Paris, este elev al liceului Bonaparte, studiază la Ecole Normale Supérieure, unde obţine examenul de agregat în filozofie, susţine doctoratul în litere cu două teze: Essai sur les données immédiates de la concience (Eseu despre datele imediate ale conştiinţei) şi Quid Aristoteles de loco senserit, devenind profesor la Collège de France. Scrie Matière et Mémoire (Materie şi memorie), Le Rire (Râsul), L'Évolution créatrice, L'Énergie spirituelle (Energia spirituală), operă care îi aduce celebritatea, fiind ales membru al Academiei franceze, primind Premiul Nobel pentru literatură şi Legiunea de onoare...
Premiul Nobel – 1928
Sigrid Undset* 1882 – 1949
Născută în Kalundborg, Danemarca, îşi petrece copilăria la Kristiania (Oslo), Norvegia, unde se mută cu familia , când avea doi ani. La unsprezece ani îşi pierde tatăl, iar greutăţile familiale, survenite după această vârstă, o obligă să-şi întrerupă studiile şi cursurile de pictură, devenind la numai 16 ani funcţionară, lucruri povestite cu mult dramatism în romanul "Unsprezece ani". La 37 de ani, însărcinată, despărţită de soţul ei şi având în grijă cinci copii, din care doi oligofreni, se apucă de scris cu înverşunare trilogia Kristin Lavransdatter. Ultimul volum, Korset („Crucea”), reprezintă ispăşirea păcatelor din tinereţe, prin moartea soţului şi retragerea ei într-o mânăstire, unde îşi regăseşte liniştea sufletească. Alte scrieri : Fru Marta Oulie („Doamna Marie Oulie”), Den lykkelige alder („Vârsta fericită”), Viga-Ljot og Vigdis (roman), Ungdom („Tinereţe”), Jenny (roman), Fattige skjebner („Soartă săracă”), Vaaren („Primăvara”, roman), Fortællinger om kong Artur og ridderne av det runde bord („Povestirea despre regele Artur şi călăreţii mesei rotunde”) Splinten av troldspeilet („Ciobul din oglinda fermecată”, nuvele), etc...
Premiul Nobel – 1929
Scriitor şi eseist german, născut la Lübeck, fiul lui Thomas Heinrich Mann, bogat negustor de grâne şi senator, îşi face studiile la München, după care lucrează la o societate de asigurări, colaborează la diverse publicaţii, printre care revista "Simplicissimus", iar în 1905 se căsătoreşte cu Katia Pringsheim, fiica unui profesor universitar cu care va avea şase copii. Debutează cu volumul de nuvele Micul domn Friedmann, apoi, în 1901, publică romanul Buddenbroocks , care avea să-i aducă recunoaşterea şi consacrarea internaţională, fiind ales "Doctor Honoris Causa” al Universităţii din Bonn şi devenind membru al Academiei prusace de literatură. Aflat în conflict cu cel de-al treilea Reich, care-i retrage titlurile şi-i confiscă bunurile, pleacă în Elveţia, unde publică revista "Măsură şi valoare" în care militează "pentru cultura germană liberă". În 1938 emigrează în SUA, revine după cinci ani în Germania, stabilindu-se definitiv în Elveţia, lângă Zürich, şi lăsând în urma sa o operă fabuloasă: Casa Buddenbrook, Muntele vrăjit, Iosif şi fraţii săi, Doctor Faustus, Alteţa regală, Lotte la Weimar, Alesul, Mărturisirile escrocului Felix Krull, Tonio Kröger, Moarte la Veneţia, Mario şi vrăjitorul, Capetele schimbate, Legea., etc.
Premiul Nobel – 1930
Sinclair Lewis* 1885 - 1951
Scriitor american, născut la Sauk Centre, în statul Mineisota, din părinţi medici, îşi face studiile medii cu destulă dificultate, urmează şi absolvă Universitatea Yale, stabilindu-se la New York, unde caută să-şi câştige existenţa, scrind la diverse publicaţii sau exersându-şi vocaţia de romancier. În anul 1920 scrie romanul Main Street, care-i aduce celebritatea ( vinde peste 400.000 exemplare în trei ani ), fiind primul American care primeşte Premiul Nobel pentru literatură. Scrie, în continuare, romanul Babbitt, care-i consolidează faima, Arrowsmith , pentru care i se oferă premiul Pulitzer ( premiul pe care îl refuză ), Our Mr Wrenn , Elmer Gantry , The Man Who Knew Coolidge, Dodsworth , It can't Happen Here ( Aici asta nu se poate întâmpla ), Prodigal Parents, Kingsblood Royal şi multe altele...
Premiul nobel – 1931, acordat postum
Erik Axel Karlfeldt* 1864 – 1931
Poet suedez, născut în 1864 la Tolvmansgarden, în Dalarna de sud, într-o familie de ţărani şi mineri, urmează liceul la Västerås, iar studiile universitare le începe la Uppsala, luându-şi licenţa în Litere abia după şapte ani şi propunându-şi să devină scriitor. Debutează cu volumul de poezii, Vildmarks och kärleksvisor (Pământuri înţelenite şi cântece de dragoste) şi culegerea de versuri Fridolins visor (Cântecele lui Fridolin), care îi aduc recunoaşterea internaţională şi primirea în Academia Suedeză, urmată după trei ani de volumul Fridolins lustgård och Dalmålningar på rim (Curtea plăcerilor lui Fridolin şi dalarna pictată cu rime) precum şi Cântecele pământului virgin şi de iubire, Flora şi Pomona, Poetul Lucidor, Psalm de toamnă şi altele...
Premiul Nobel – 1932
John Galsworthy* 1867 - 1933
Prozator englez, născut la la Kingston Hill, comitatul Surrey, provenind dintr-o familie de oameni înstăriţi, îşi face studiile la Harrow şi apoi la Oxford, intră în baroul de avocatură, dar părăseşte repede această profesie, marcat de o idilă nefericită, pentru a porni într-o călătorie pe mările sudului, în cursul căreia îl cunoaşte pe Joseph Conrad, care va trezi în el tentaţia de a deveni scriitor. La întoarcere îşi leagă destinul de cel al Adei Cooper, pianistă şi soţie a vărului său, maiorul Athur Galsworthy, de care acesta divorţează în favoarea lui John. Debutează cu romanul The Island Pharisees ("Insula fariseilor"), primit cu oarecare răceală, succesul venind abia cu cel de-al doilea roman The Man of Property ( Bogătaşul) şi continuând, douăzeci şi patru de ani mai târziu, cu Forsyte Saga şi O comedie modernă, trilogii în care Somes este figura principală şi conferă operelor o faimă considerabilă. În teatru, debutează cu piesa de teatru, Silver Box, apreciată elogios de Bernard Shaw, continuând cu Strife, Justice, Fraternity, The Freelands, The Patrician, The Dark Flowr şi altele, bucurându-se de un succes răsunător şi fiind copleşit de nesperate onoruri, printre care şi Premiul Nobel pentru literatură, pe care însă nu-l va putea primi, decedând pe 31 ianuare 1933...
Premiul Nobel – 1933
Ivan Alekseievici Bunin* 1870 - 1953
Scriitor şi poet rus, născut la Voronej, într-o veche familie de nobili scăpătaţi, îşi petrece copilăria în gubernia Orlovsk, copleşit de frumuseţile naturii, intră în gimanaziu, dar îl abandonează din cauza sărăciei, continuându-şi instrucţia sub îndrumarea fratelui său mai mare şi lucrând încă de la douăzeci de ani, când părăseşte mediul familial, ca statistician, corector, bibliotecar sau colaborator la diferite ziare. Debutează cu Pod otkrîtîm nebom (Sub cerul liber) şi obţine "Premiul Puşkin" pentru culegerea Listopad "Cad frunzele", îl cunoaşte pe Gorki, care îl susţine în încercarea de a colabora cu Editura "Znanie" şi care îl caracterizează ca fiind “...cel mai bun stilist al contemporanităţii". Stă o vreme la Moscova, apoi emigrează în Franţa, unde îşi găseşte liniştea la vârsta de 83 de ani... Alte scrieri în proză : Vesti s rodinî (Veşti de-acasă) Nadejda (Speranţa), Poslednee svidanie (Ultima întâlnire), Grammatika liubov (Gramatica iubirii) , Mitina liubov (Dragostea lui Mitia), Delo korneta Elaghina (Procesul sublocotenentului Elaghin), Tiomnîe allei (Alei întunecate), Jizn Arsenieva (Viaţa lui Arseniev)...
Premiul Nobel - 1934
Luigi Pirandello*1867 - 1936
Dramaturg, romanicier, poet şi eseist italian, născut în Sicilia, la Girgenti (azi Agrigento) într-o familie înstărită, termină liceul şi îşi începe studiile universitare la Facultatea de litere a Universităţii din Palermo, de unde se transferă la Universitatea din Roma , apoi în Germania, la Universiutatea din Bonn, unde îşi susţine şi teza de licenţă ( dialectologie italiană ).Debutează la Palermo cu Mal giocondo (Veselul întristat, culegere de versuri), traduce din germană în italiană Elegiile romane ale lui Goethe, compune Elegiile rename şi scrie primul roman al său L'esclusa (Exclusa), urmat de primul volum de nuvele Amori senza amore (Iubiri fără iubire) şi prima sa piesă de teatru L'epilogo (Epilogul). Lovit de un şir interminabil de nenorociri, continuă să scrie nuvele, romane sau piese de teatru precum La vita nuda (Viaţa goală) , Nuvele pentru un an , Beffe dellamorte e della vita (Glumele morţii şi ale vieţii), Quand'era matto (Când eram nebun), Bianche e neve (Albe şi negre), Erma bifronte (Hermes cu două capete), Il sciale nerro (Şalul negru), Il fu Mattia Pascal (Răposatul Mattia Pascal), I vecchi e i giovani (Bătrânii şi tinerii) , Suo marito (Bărbatul ei), Il turno (Rândul) , Uno, nessuno e centomila (Unul, nici unul şi o sută de mii), Şase personaje în cautarea unui autor, Henric al IV-lea, Liola, Lumie de Sicilia (Arome siciliene ) creaţii după care se fac filme şi-i consolidează celebritatea. Moare la 69 de ani, după ce îşi exprimase testamentar ultima dorinţă: "Când voi muri, să nu mă îmbrăcaţi, înfăşuraţi-mă într-un cearşaf. Fără flori, fără lumânare la căpătâi. Un dric sărăcăcios. Gol. Şi nimeni să nu mă-nsoţească, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeţi-mă."...
Premiul Noble- 1936
Eugene Gladstone O'Neill (1888 – 1953 )
Dramaturg american, născut la New York, într-unul din hotelurile de pe Broadway, fiu al actorului James O'Neill, îşi face instrucţia şcolară prin toată America, însoţindu-şi celebru tată în mai toate turneele sale triumfale, intră la Universitatea din Princeton, unde nu rămâne decât un an, pentru ca apoi să abandoneze aceasta latură a vieţii, devenind, rand pe rand, căutător de aur, reporter de ziar sau textier în rândul trupei de artişti amatori "Provincetown Players", care îi va juca prima piesă într-un act Bound East for Cardiff (Îmbarcat pentru Cardiff) şi Dincolo de orizont, pentru care primeşte premiul Pulitzer şi care marchează începutul unei noi ere în teatrul american contemporan alături de The Moon of the Caribbees - (Luna Caraibilor), The Emperor Jones (Împăratul Jones), Anna Christie (premiul Pulitzer ), The Hairy Ape (Maimuţa păroasă), Desire Under the Elms (Patima de sub ulmi), The Great God Brown (Marele zeu Brown) şi altele.
.jpg_thumb.jpg)
Premiul Nobel - 1937
Roger Martin du Gard*1881 – 1958
Romancier, dramaturg şi eseist francez, născut la Neuilly-sur-Seine, urmează şi absolvă cursurile École des Chartes, obţinând diploma de arhivist paleograf, iar după patru luni petrecute în Algeria revine la Paris, unde debutează cu romanul Devenir! (Să te realizezi!), urmat de romanul Jean Barois ( o reconstituire a afacerii Dreyfus ), publicat în Nouvelle Revue française, unde îi cunoaşte pe Jacques Copeau şi pe André Gide, de care îl va lega o strânsă prietenie şi corespondenţă. Scrie farsele Le Testament du père Leleu (Testamentul lui Moş Leleu) şi La Gonfle (Pompa), participă la primul război mondial şi începe să-şi scrie jurnalul, primind premiul Nobel pentru Les Thibault (Familia Thibault) . Mai scrie, Un Taciturne (Un taciturn), L'Une de Nous (Una dintre noi), Vieille France (Franţa de altă dată), Le Lieutenant-colonel de Maumort (postum), Correspondance avec André Gide ( postum ) şi multe altele...
Premiul Nobel – 1938
Pearl Sydenstricker Buck* 1892 - 1973
Scriitoare americană, se naşte la Hilsboro, Virginia de Vest, pentru ca imdeiat după aceea, împreună cu părinţii săi, care erau misionari ai bisericii prezbieriene, să se stabilească în China, unde rămâne peste patruzeci de ani. Începe să înveţe carte de la mama sa în Tsingkiang, un oraş de pe malul fluviului Yangtze, care o pregăteşte să fie admisă în şcoala secundară, apoi la liceul din Şanhai, iar la şaptesprezece ani, întorcându-se în America, la Randolph Macon College. După absolvire revine în China, se căsătoreşte şi predă istoria literaturii engleze atât la Universitatea Nanking cât şi la Universitatea Chinei de Sud-Est. La patruzeci de ani părăseşte definitiv China, de care o vor lega mereu amintiri de neuitat, dedicându-se literaturii în patria natală până în 1973, când îşi găseşte odihna veşnică. Debutează cu romanul The Good Earth (Ogorul), o frescă insolită a vieţii ţărănimii chineze, reeditat în marile capitale ale lumii, ecranizat şi distins cu premiul Pulitzer, urmat de The Mother (Mama), The House of Earth (Casa de lut), The Exile, East Wind, West Wind (Vânt de Răsărit, Vânt de la Apus ), Three Daughters of Madame Liang şi altele.
Premiul Nobel – 1939
Frans Eemil Sillanpää* 1888 – 1964
Scriitor finlandez, se naşte în Hämeenkyrö ( Tampere), unde îşi termină studiile secundare şi îşi ia bacalaureatul, urmează cursurile Facultăţii de Ştiinţe Naturale din Helsinki, iar la patruzeci şi opt de ani devine Doctor Honoris Causa al Universităţii din Helsinki. Debutează cu romanul Elämä ja aurinko (Viaţa şi soarele) în care abordează problema comuniunii dintre om şi natură, urmat de romanul Hurskas kurjuus (Pioasa mizerie), centrat pe viaţa mizeră a ţăranului finlandez, subiect reluat în romanul Nuorena nukkunut (Ca stinsă din viaţă de tânără) şi Hurskas kurjuus (Sfânta mizerie). Marcat de convingerile sale mistice, potrivit cărora omul este supus din naştere forţelor vieţii şi ale naturii, care îi determină existenţa, şi oxcilând întrte mila faţă de oamenii nepăstuiţi de soartă şi căutarea propriei indentităţi, scrie Miehen tie (Calea omului), Elokuu (August ), Ihmiselon ihanuus ja kurjuus (Viaţa de măreţie şi mizerie a oamenilor), după care se fac filme, Kiltu şi Ragnar ( Copii oamenilor) Silja sau O soartă zbuciumată. Se stinge la 76 de ani în plină glorie.
Premiul Nobel - 1944
Johannes Vilhelm Jensen*1873 - 1950
Scriitor, poet şi eseist danez, se naşte la Farso în Himmerland (Iutlanda), unde îşi face studiile primare şi secundare, urmează medicina, pe care o abandonează însă repede pentru a se dedica literaturii şi presei. La douăzeci şi trei de ani peregrinează ca ziarist prin Statele Unite, iar şase ani mai târziu porneşte într-o călătorie în jurul lumii, poposind îndelung în Extremul Orient. Adversar aprig al creştinismului pledează pentru reînvierea serbărilor epocilor păgâne, reia teoriile rasiale şi pe cele evoluţioniste, devenind un promotor al progresului tehnic şi al industrialismului. Debutează cu romanul Einar Elkar, în care surprinde admosfera bolnăvicioasă a sfârşitului de veac din ţara sa natală şi Europa, temă reluată în ciclul de nuvele Himmerlands-historier (Povestiri din Himmerland) şi Den gotiske renaessance (Renaşterea gotică), unde elogiază meritul raselor anglo-saxone. Dar opera sa de referinţă este Den lange reijse (Lunga călătorie), la care lucrează paisprezece, fiind o adevărată istorie a umanităţii. Se stinge din viaţă la vârsta de 77 de ani.
Premiul Nobel – 1945
Gabriela Mistral*1889 – 1957
Poetă din Chile, pe numele adevărat, Lucila de María del Perpetuo Socorro Godoy Alcayaga, se naşte în orăşelul Vicuña, unde îşi face studiile primare şi absolvă şcoala normală. Munceşte de la vârsta de 15 ani, mai întâi ca învăţătoare la ţară, apoi ca profesoară în mai multe şcoli elementare şi licee din Chile, pentru ca la numai 32 de ani să devină directoare a liceului de fete din Santiago de Chile şi consultantă a guvernului mexican privind reforma învăţământului din Mexic, unde scrie volumul de poezii Desolacion (Dezolare ), publicat în SUA, care o face celebră. Călătoreşte în SUA, îşi reprezintă ţara la Liga Naţiunilor, îndeplineşte funcţia de consul în Brazilia, Italia, Spania, Portugalia, SUA, stingându-se din viaţă la 67 de ani, celibatară şi bolnavă de cancer, lăsând în urmă o operă poetică de înaltă simţire: Sonetos de la muerte (Sonetele morţii),Ternura (Duioşie), La langua de Marti (Limba lui Marti), Recado sobre Pablo Neruda (Mesaj către Pablo Neruda), Tala (Aşchie), Lagar (Cramă) şi altele.
Premiul Nobel – 1946
Hermann Hesse*1877 – 1962
Scriitor german, se naşte în Calw (Württemberg, azi Baden-Württemberg ), unde reuşeşte cu greu să-şi termine studiile elementare, fiind transferat mereu de la o şcoală la alta datorită comportamentului său rebel şi “caracterului ireductibil”, manifestat încă de de la vârsta de patru ani. Fuge de la Seminarul Teologic Evanghelic din Maulbronn Abbey, încearcă să se sinucidă, este internat într-un spital de boli mintale în Stetten im Remstal, sfârşind prin a absolvi cursurile gimnaziului din Cannstatt. Îşi începe uncenicia la un depozit de carte din Esslingen am Neckar, de unde fuge după numai trei zile, munceşte într-o fabrică pentru scurt timp, apoi îşi continuă ucenicia începută la Esslingen am Neckar pe lângă un librar din Tübingen, muncind câte douăsprezece ore pe zi şi luând contact cu operele marilor scriitori ai lumii. Începe să scrie la rându-i, lucrează la un magazin de antichităţi din Basel, unde se stabileşte temporar, ulterior mutându-se la Montagnola, în sudul Elveţiei şi primind cetăţenia elveţiană, călătoreşte prin Italia, Sri Lanka, Indonezia, Sumatra, Borneo, şi Myanma, vizitează India, atras de cultura hindusă, se înrolează ca voluntar în primul război mondial, intrând în conflict cu naţionalismul german, se căsătoreşte de 3 ori şi sfârşeşte la 85 de ani în plină glorie. Scrie romanele psihoanalitice Peter Camenzind, Unterm Rad (Sub roată), Rosshalde şi Demian, apoi cele de factură filosofică şi de inspiraţie orientală precum: Aus Indien ( India ), Musik des Einsamen ( Muzica singuraticului) Gedichte ( Poezii ), Der Steppenwolf ( Lupul de stepă ), Trost der Nacht (Mângâierea nopţii), Narziss und Goldmund ( Narziss şi Goldmund), Das Glasperlenspiel (Jocul cu mărgele de sticlă), Der Europäer ( Europeanul) şi altele.
Premiul Nobel – 1947
André Gide* 1869 - 1951
Scriitor francez, se naşte la Paris, îşi începe studiile la Şcoala Alsaciană, pe care le întrerupe din cauza unor atacuri de natură nevrotică, motiv pentru care mama sa îi angajează o guvernantă şi mai mulţi institutori, reuşind la 20 de ani să-şi ia bacaluaureatul la aceeaşi scoală pe care o părăsise şi să se dedice scrisului, muzicii şi călătoriilor. Vizitează în două rânduri Africa de Nord, încercând să se elibereze de înclinaţiile sale homosexuale, apoi să şi le recunoască, la sfaturile cuplului Oscar Wilde şi Lord Alfred Douglas, dar fără success. Se căsătoreşte cu verişoara sa, Madeleine, însă se dovedeşte incapabil să întreţină o relaţie apropiată şi constantă, iar amiciţia cu tânărul Marc Allégret, privită cu gelozie de femeie, avea să-l îndepărteze definitiv de aceasta. Cărţile sale abordează o problematică largă, de la eliberarea de angoasele păcatului şi acceptarea propriilor impulsuri [Les Nourritures terrestres (Fructele pământului), Les Nouvelles Nourritures (Noile fructe ale pământului)], la ideile curentului simbolist [Traité de Narcisse (Tratatul lui Narcis), Le Voyage d’Urien (Călătoria lui Urien) şi La Tentative amoureuse (Tentativa dragostei)], de la aplecarea asupra relaţiilor interumane [ L'Immoraliste (Imoralistul), La Porte étroite (Poarta îngustă) şi La Symphonie pastorale (Simfonia pastorală) ] la abordarea psihologică [Les Caves du Vatican (Pivniţele Vaticanului) ], de la naraţiunea autobiografică [ Si le grain ne meurt (Dacă totul moare)], la dialogul socratic în apărarea homosesualităţii [ Corydon şi Les Faux-Monnayeurs (Falsificatorii de bani)], de la jurnalele de călătorie [Voyage au Congo (Călătorie în Congo), Retour de l'U.R.S.S. (Întoarcerea din URSS) şi Retouches à mon retour de l'U.R.S.S. ( Intoarcerea din U.R.S.S.), la Jurnalul propriei vieţi şi corespondenţa cu Proust, Paul Claudel, Rainer Maria Rilke, Paul Valéry, Martin du Gard etc.
Premiul Nobel - 1948
Thomas Stearns Eliot * 1888 - 1965
Poet şi dramaturg anglo-american, născut St.Louis, Missouri, unde îşi face studiile primare, urmează filozofia la Harvard, apoi cursurile universităţii din Sorbona şi cele ale universităţii Oxford, din Anglia, se căsătoreşte cu o morfinomană, de care divorţează după douăzedci de ani, recăsătorindu-se cu secretara sa, mai tânără cu treizecişiopt de ani, şi stingându-se din viaţă la vârsta de şaptezecişişapte de ani. Debutează cu poemul The Love Song of J. Alfred Prufrock (Cântecul lui Alfred Prufrock ), care îi aduce consacrarea, urmat de The Waste Land (Ţara pierdută), Ash Wednesday (Miercurea Cenuşie ), Four Quartets (Patru Cvartete), Poems ( Poeme) , Old Possum's Book of Practical Cats şi altele. În motivarea juriului Nobel se arată că acordarea acestei înalte distincţii a urmărit recompensarea autorului: „ pentru scrierile sale pline de înţelegere şi semnificative din punct de vedere artistic, în care problemele şi condiţia omului au fost înfăţişate cu o cutezătoare dragoste de adevăr şi o subtilă intuiţie psihologică”.
Premiul Nobel – 1949
William Faulkner – 1897 – 1962
Scriitor american, născut în New Albany (Mississippi ), unde îşi face studiile medii, fără să termine liceul, devine funcţionar la banca bunicului său, se înrolează în timpul primului război mondial în aviaţia engleză "Royal Flying Corps", fără să ajungă pe front, revine acasă şi se înscrie la universitatea Ole Miss, dar renunţă după un an din motive financiare. Pentru scurt timp ocupă postul de dirigine al oficiului poştal al universităţii din Oxford, pleacă la New Orleans, călătoreşte prin Europa, apoi se reîntoarce la Oxford, îndeplinid diverse munci ocazionale şi scriind. Moare la şaizecişicinci de ani, în urma unei crize cardiace, creând o adevărată mitologie a Sudului, începând cu Sound and Fury (Zgomotul şi furia), care îl consacră definitiv, după primele trei romane şi o culegere de versuri, ignorate de critică: The marble Faun (Faunul de marmură), Soldier's Pay (Plata soldatului), Mosquitoes (Ţânţarii) şi Sartoris, în care apare pentru prima data imaginarul comitet Yoknopatawpha. Mai scrie romanele As I Lay Dying (Pe patul de moarte), Sanctuary (Sanctuar), Light in August (Lumină de august), Pylon (Pilon), The Unvanquished (Neînvinşii ), Intruder in the Dust (Nechemat în ţărână) Requiem for a Nun (Recviem pentru o călugăriţă), A Fable (O parabolă), The Reivers (Hoţomanii).
Premiul Nobel – 1950
Bertrand Arthur William Russell – 1872 – 1970
Filosof, matematician şi istoric britanic, s-a născut la Trellech, Monmouthshire, Ţara Galilor, este educat acasă până la vârsta de 18 ani, când îşi începe studiile la Trinity College, Cambridge, unde se remarcă la matematică şi filosofie, devenind la numai 36 de ani asistent, este arestat la începutul primului război mondial şase luni pentru ideile sale pacifiste, care, chipurile, ar fi adus prejudicii Reginei, se căsătoreşte de patru ori, călătoreşte în Uniunea Sovietică, China şi Statele Unite, scapă în înot dintr-un accident de avion, murind la şaptezecişi şase de ani în Ţara Galilor, răpus de gripă. Agnostic şi ateist, punându-l pe Dumnezeu pe aceeaşi linie cu zeii antici, este supus unor critici furibunde şi ostracizării din partea clericilor fără însă să-i ştirbească valoarea operei ori statura de critic al hitlerismului, totalitarismului, imperialismului american, războiului din Vietnam sau înarmării nucleare. Scrie Principia Mathematica (în colaborare cu Alfred North Whitehead), o încercare de a găsi bazele matematicii în logică, On Denoting, eseu filosofic, un fel de paradigmă a filosofiei, The Analysis of Mind (Analiza minţii), Marriage and Morals (Căsătoria şi morala), Sceptical Essays (Eseuri sceptice) şi multe altele.
Premiul Nobel - 1951
Pär Lagerkvist* 1891 - 1974
Scriitor suedez, născut la Växjö, în Småland, unde îşi face studiile primare şi secundare, manifestând în liceu un interes deosebit pentru darwinism, urmează timp de un an cursurile universităţii din Uppsala, dedicându-se apoi definitiv scrisului. La douăzecişidoi de ani vizitează Franţa şi descoperă cubismul, mai apropiat de viziunea sa modernă asupra operei de artă, care-l determină să abandoneze naturalismul şi simbolismul. Locuieşte alternativ în Franţa, Italia şi Suedia, se căsătoreşte de două ori, plecând la cele veşnice la vârsta de optzecişitrei de ani. Debutează cu volumul Människor (Oameni), urmat de Ångest (Angoasa), în care insistă pe drama sa personală, existenţialistă, şi pe ororile războiului, Den knuina näven (Pumnii strânşi) şi Onda Sagor (Povestiri amare), o privire critică asupra credinţei, stupidităţii şi egoismului omenesc, precum şi altele: Det eviga leendet (Surâsul veşnic), Gäst hos verkligheten (Oaspete al realităţii), Det heliga landet (Pământul sfânt), Piligrim på havet (Pelerin pe mare), Ahasverus död (Moartea lui Ahasverus), Barabbas, Siblia, Dvärgen (Piticul) etc.Juriul Nobil motivează acordarea premiului "pentru vigoarea artistică şi adânca originalitate cu care a căutat în creaţia sa răspunsul la veşnicele întrebări ale omenirii"[1].
Premiul Nobel – 1952
François Mauriac * 1885 – 1970
Poet, scriitor, dramaturg, eseist şi gazetar francez, se naşte la Bordeaux, unde îşi face studiile primare şi secundare, manifestând o deosebită aplecare pentru literatură, devine licenţiat al facultăţii de litere din Bordeau, este admis la École de Chartes din Paris, dar renunţă în scurt timp pentru a se dedica ziaristicii. Colaborează intens la Revue du Temps présent şi la Revue de la Jeunesse, debutează cu cu volumul de poeme Les Mains jointes ( Mâinile împreunate ), primit foarte bine de critică, se căsătoreşte, are doi copii, este mobilizat ca infirmier la începutul primului război mondial pentru ca doi ani mai târziu să publuce romanul Le Désert de l'amour ( Pustiul dragostei ), premiat cu "Le Grand Prix du roman", urmat de romanele Thérèse Desqueyroux, Destins (Destine), Le Nœud de vipères (Cuibul de vipere), Le Mystère Frontenac (Misterul Frontenac), Le Sagouin (Saguinul) L'Adieu a l'adolescence (Rămas bun adolescenţei), Le Sang d'Atys (Sângele lui Atys), Asmodée (Asmodeu) etc., devine preşedintele Oamenilor de Litere din Franţa, membru al Academiei franceze, participă la rezistenţă şi se stinge din viaţă la vârsta de 85 de ani.
Premiul Nobel – 1953
Sir Winston Leonard Spencer Churchill * 1874 – 1965
Om politic şi scriitor englez, se naşte la Blenheim Palace, in Oxfordshire, urmează Harrow School, apoi Colegiul Militar Regal de la Sandhurst, intrînd în Rigimentul 4 Regal de Husari ca locotenent şi fiind în acelaşi timp corespondent de război. Este trimis în Cuba, India, Egipt, Sudan pentru înăbuşirea revoltelor din teritoriile ocupate, ocazie cu care scrie şi publică primele cărţi: The Story of the Malakand Field (Istoria armatei active de la Malakand) şi The River War (Războiul fluviului). Demisionează din armată, călătoreşte ca jurnalist în Africa de Sud în plin război al burilor, cade prizonier la Pretoria de unde evadează şi se întoarce în Anglia, publicând alte trei cărţi: London to Ladysmith via Pretoria, Ian Hamiltons March şi romanul Savrona. Devine membru al Parlamentului din partea Partidului Conservator, subsecretar de stat la Oficiul colonial, Prim Lord al Amiralităţii, ministru al armamentului, ministru de finanţe, Prim ministru, ministru al apărării, iar după sfârşitul celui de-al doilea război mondial din nou Prim ministru, pentru o scurtă perioadă de timp, şi membru în Camera Comunelor până la sfârşitul vieţii, care se încheie glorios la 90 de ani. Opera sa cuprinde pe lângă romane, picturi, discursuri, etc. jurnale de călătorii şi scrieri politice precum My African Journey (Călătoria mea prin Africa), India, My Early Life (Anii mei de tinereţe), The World Crisis (Criza mondială), Great Contemporaries (Mari contemporani), The Second World War, (Cel de al doilea război mondial), A History of the English-speaking Peoples (Istoria popoarelor vorbitoare de limbă engleză ) şi multe altele.
Premiul Nobel – 1954
Ernest Miller Hemingway * 1899 - 1961
Scriitor american, se naşte în Oak Park, Ilinois, îşi termină studiile primare şi secundare, după care pleacă în Kansas City, devine reporter la ziarul Kansas City Star, se înrolează ca voluntar în formaţiile Crucii Roşii, fiind repartizat în Italia, unde este rănit de explozia unui obuz. Participă în calitate de corespondent de război la cele două războaie mondiale şi la Războiul civil spaniol, începe să scrie primele povestiri, nuvele şi romane într-un stil propriu, minimalist, folosind cu zgârcenie mijloacele stilistice şi artistice, dar obţindând un impact puternic asupra cititorului, precum The Torrents of Spring (Torentele primăverii), The Sun Also Rises (Fiesta), A Farewell to Arms (Adio, arme). Continuă apoi cu un şir impresionant de romane, în mare parte cu caracter autobiografic şi axate pe aceleaşi eterne teme existenţiale ( naşterea, moartea, iubirea, lupta, fidelitatea, trădarea etc. ) : Death in the Afternoon (Moartea după-amiază), Green Hills of Africa (Colinele verzi ale Africii), To Have and Have Not (A avea şi a nu avea), For Whom the Bell Tolls (Pentru cine bat clopotele), Across the River and into the Trees (Dincolo de râu şi între copaci) şi The Old Man and the Sea (Bătrânul şi marea).
Premiul Nobel - 1955
Halldór Kiljan Laxness – 1902 – 1998
Scriitor islandez, se naşte la Reykjavik, de unde, trei ani mai târziu, se mută la Laxnes, lângă Mosfellsbær, o zonă rurală de la periferia capitalei, manifestând din fragedă copilărie un interes aparte pentru citit şi scris. Publică primul articol la 14 ani, practică tot felul de meserii pentru a se întreţine şi urma vocaţia de scriitor, iar la 17 ani debutează modest, fără să atragă atenţia criticii. Se converteşte la catolicism, trece prin mai multe crize de misticism şi de orientare filozofică, studiază teologia în Italia şi Franţa, publică primul său roman mai important Marele ţesător din Caşmir şi începe un şir impresionant de călătorii prin Italia, ţările scandinave, Franţa, Germania, SUA, URSS, Canada şi America de Nord. Aici, în America de Nord, decepţionat de racilele societăţii capitaliste, se îndepărtează de ideologia religioasă şi se lasă sedus de aparenţele societăţii comuniste. Întors în Islanda se căsătoreşte la 28 de ani, dar şase ani mai tîrziu divorţează şi se recăsătoreşte cu o tânără de 21 de ani. Se stinge la 96 de ani într-un sanatoriu pentru invalizi, suferind de Alzheimer. Opera sa, încununată de trilogia Clopotul din Islanda, cuprinde ciclurile Salka Valka (despre viaţa şi lupta clasei muncitoare), Oameni independenţi ( despre lupta eroică a ţărănimii islandeze) şi Saga despre poetul Olafur Karason Lyosvikijur ( o reflectare a epocii hitleriste ) şi multe altele.
Premiul Nobel – 1956
Juan Ramón Jiménez Mantecón * 1881 - 1958
Premiul Nobel – 1957
Albert Camus – 1913 – 1960
Scriitor, dramaturg şi filosof francez, se naşte în Mondovi, Algeria, unde îşi face studiile elementare, termină liceul în Alger, apoi facultatea de filosofie, muncind în diverse locuri pentru a-şi asigura existenţa. Îşi ia licenţa cu teza Metafizica creştină şi neoplatonismul, urmată de eseurile filozofice de mai târziu Mitul lui Sisif şi Omul revoltat. La 17 ani descoperă că suferă de tuberculoză, fapt care îi taie din elanul tineresc şi-l maturizează înainte de vreme, iar la 20 de ani se înscrie în mişcarea antifascistă, apărută odată cu ascensiunea lui Hitler, se căsătoreşte şi divorţează în acelaşi an, intră în Partidul Comunist Francez, la îndemnul unui prieten, din care se retrage după doi ani în mod inexplicabil. Începutul celui de-al doilea război mondial îl găseşte în Oran, un orăşel de pe coasta algeriană, unde se recăsătoreşte şi începe să lucreze la romanul Ciuma. Accentuarea bolii îl obligă să revină în Franţa, unde va rămâne până la sfârşitul războiului, despărţit de soţie, din cauza debarcării trupelor anglo-americane în Africa de Nord şi a luptelor declanşate. Se stinge la 47 de ani într-un stupid accident de maşină, pe când se întorcea la Paris dintr-o scurtă vacanţă la ski. Scrie de-a lungul vieţii, de pe poziţia existenţialismului, creat de dânsul, romanele Străinul, Ciuma şi Căderea, volumele de povestiri Reversul şi Faţa, Exilul şi împărăţia, piesele de teatru Caligula, Neînţelegerea, Starea de asediu, Cei drepţi şi altele.
Premiul Nobel – 1958
Boris Leonidovici Pasternak *1890 – 1960
Poet şi scriitor evreu-rus, se naşte la Moscova într-o familie de artişti ( tatăl pictor, mama pianistă ), unde îşi termină studiile primare şi secundare, apoi pe cele universitare. Manifestă de timpuriu înclinaţii spre pictură şi muzică, dar şi spre filozofie. Se înscrie la Facultatea de istorie-filosofie a Universităţii din Moscova, după ce renunţă la profesia de muzician, efectuând un stagiu de specializare în Marburg, Germania, pentru ca în final să se dedice definitiv literaturii. Debutează la 21 de ani cu volumul de poezii “Geamănul din nori”, aderând la mişcarea moderat futuristă “Centrifuga”, urmat de volumele Pe deasupra barierelor, Sora mea viaţă, Teme şi variaţiuni şi poemele epice 1905, Locotenentul Schmidt şi Înalta medalie, care îi aduc preţuirea cititorilor, dar şi recunoaşterea oficială. În anii terorii staliniste renunţă la scris şi se dedică traducerii operelor lui Shakespeare, Kleist, Goethe, Petöfi, Shelley, Verlaine. Publică în timpul războiului volumele de versuri Pe trenuri cenuşii, Întinderea pământească şi începe să scrie romanul Doctor Jivago. Doi ani mai târziu puterea sovietică trimite la topit întreg tirajul din Opere alese de Pasternak, dar romanul este republicat în străinătate, iar autorului îi este decerant premiul Nobel pentru literatură. Destinul tragic al acestui poet se încheie la vârsta de 70 de ani la Peredelkino, în celebru sat de creaţie al scriitorilor ruşi, aflat la periferia Moscovei.
Premiul Nobel – 1959
Salvatore Quasimodo * 1901 – 1968
Poet şi traducător italian, se naşte în Sicilia, Italia, îşi face studiile generale, se mută la Roma, unde studiază ingineria şi desenul tehnic, studii pe care le va întrerupe în favoarea studiilor clasice, umaniste. Se căsătoreşte şi se stabileşte la Florenţa, începându-şi colaborarea la revista Solaria în paralel cu exercitarea profesiei de proiectant şi inginer civil. După trei ani petrecuţi la Genova şi o colaborare prolifică la revista Circoli, se mută la Milano şi se dedică definitiv scrisului. În timpul celui de-al doile război mondial ia parte la mişcarea de rezistenţă italiană, devine membru al Partidului Comunist Italian, traduce din Sofocle, Eschil, Euripide, Ovidiu, Vergil, Shakespeare, Molière, Neruda, fragmente din Odiseea sau Evanghelia după Ioan, făcând călătorii şi ţinând prelegeri despre creaţia sa poetică ermetică şi post-ermetică în Europa şi SUA. Se stinge la 67 de ani, în urma unei comoţii cerebrale. Debutează la douăzecişi nouă de ani cu volumul Acque e Terre ( Apele şi pământuri ), urmat de volumele Poesie), Lirici Greci ( Poeţi greci ), Giorno dopo giorno ( Zi după zi ), La vita è non Sogno ( Viaţa nu este un vis ), Il falso e il vero Verde ( Falsul şi adevăratul verde), La terra impareggiabile ( Pământul fără seamăn ), Ed è subito sera ( Şi deodată e seară ), Dare e avere ( A da şi a avea ) şi altele.
Premiul Nobel - 1960
Poet şi diplomat francez, se naşte în Guadelupa (Pointe-á-Pitre), o mică insulă, propietatea părinţilor săi, unde îşi petrece copilăria. La doisprezece ani, împreună cu familia, se stabileşte în Franţa, studiază la liceul din Pau, apoi la facultăţile de drept, ştiinţe şi litere din Bordeaux, pregătindu-se pentru cariera diplomatică. Este numit secretar de ambasadă la Peking, îndeplinind succesiv funcţiile de expert la Conferinţa internaţională de la Washinton, director în Cabinetul Diplomatic a lui Aristide Briand, director politic în Ministerul Afacerilor Externe, etc. În timpul guvernului de la Vichy este îndepărtat din funcţiile sale ca urmare a neacceptării postului de ambasador la Washington, i se retage cetăţenia franceză imediat după ce se stabileşte definitiv la New York şi i se confiscă bunurile, fiind repus în toate drepturile după eliberare. Se stinge la optzecişiopt de ani la Giens, fiind printre puţinii laureaţi ai Premiului Nobel pentru literatură şi pentru pace. Poezia sa de factură suprarealistă, riguros şi meşteşugit calculată, s-a bucurat de interesul şi aprecierea criticii, dar şi a cititorilor, fiind tradusă cu asupra de măsură. Debutează, sub numele de Saint-Léger Léger, cu volumul de versuri "Éloges" (Elegii ), urmat de "Anabase", Amitié du Prince (Prietenia Prințului), Neiges (Zăpezi), Vents (Vânturi), Amers (Repere pe mare),Chronique (Cronică), L'Ordre des oiseaux (Ordinul păsărilor), Pour Dante (Pentru Dante) şi altele.
Premiul Nobel - 1961
Ivo Andrić * 1892 – 1975
Scriitor sârb, se naşte şi-şi face gimnaziul la Travnik, Bosnia, rămâne orfan de mic, fiind crescut de rudele sale din partea mamei în Vişegrad, urmează liceul la Sarajevo, iar studiile universitare de istorie şi slavistică la universităţile din Zagreb, Viena, Cracovia şi Graz. Este arestat de guvernul austric în timpul primului război mondial pentru activităţile sale politice, îşi începe cariera literară ca poet şi cea de funcţionar public la Ministerul cultelor, apoi la Ministerul Afacerilo Externe, devenind în scurt timp ministru adjunct de externe şi îndeplinind diverse funcţii la ambasada Sfântului Scaun, Bucureşti, Trieste, Graz, Paris, Marsilia, Madrid, Germania, Liga Naţiunilor de la Geneva, etc. După invadarea germană a Iugoslaviei, în 1941, se stabileşte la Belgrad şi lucrează intens la cele trei romane care aveau să-l facă celebru, Na Drini ćuprija ( Podul de pe Drina ). La sfârşitul războiului se retrage din viaţa politică, primeşte tot felul de distincţii şi sfîrşeşte la 83 de ani la Belgrad. Din opera sa impresionantă mai amintim lucrările Pripovetke ( Nuvele ), Prokleta avlija ( Curtea blestemată ), Gospodjica ( Domnişoara ), Travnicka kronika ( Cronica din Travnik ), Nemiri ( Nelinişti ) şi altele.
Premiul Nobel - 1962
Scriitor american, se naşte la Salinas, în comitatul Monterey, California, unde îşi face studiile primare şi secundare. Se înscrie la Universitatea din Stanford, finanţându-şi singur studiile, motiv pentru care este obligat să desfăşoare tot felul de munci ocazionale, pleacă la New York şi încearcă să trăiască de profesia de gazetar, dar nu reuşeşte şi se întoarce în California, pribegind din loc în loc în căutarea unei ocupaţii sau locuind pe o ambarcaţiune proprie, pe care o foloseşte şi la pescuit. Începe să scrie la îndemnurile biologului Ed Ricketts, devine corspondentul ziarului New York Herald Tribune în timpul celui de-al doilea război mondial şi autorul unui şir impresionant de romane pentru care primeşte Premiul Pulitzer şi Premiul Nobel pentru literatură. Debutează cu romanul Cup of Gold (Cupa de aur), continuând cu Tortilla Flat (Cartierul Tortilla), Of Mice and Men (Oameni şi şoareci), The Grapes of Wrath (Fructele mâniei ), The Pearl (Perla), East of Eden (La răsărit de Eden), The Winter of Our Discontent (Iarna vrajbei noastre) şi multe altele.
Premiul Nobel – 1963
Giorgos Seferis * 1900 – 1971
Poet, eseist şi diplomat grec, se naşte în Izmir, Turcia, la 14 ani se mută cu familia la Atena, unde îşi termină studiile secundare, apoi pe cele universitare, studiind dreptul şi literatura la Sorbona. Cu toate acestea preferă serviciul diplomatic îndeplinit de-a lungul vieţii diverse însărcinări în cadrul ministerului de externe pe lângă ambasadele Greciei din Anglia, Albania, Liban, Siria, Iordan sau Irak. În timpul celui de-al doilea război mondial se alătură politicienilor greci din exil, aflaţi în Creta, Egipt, Africa de Sud şi Italia, iar la 62 de ani se retrage din diplomaţie, stabilindu-se definitive la Atena, unde moare la 71 de ani. Debutează cu volumul de poezii Strofi ( Cotitura ), Sterna ( Bazinul ), Mythistorina (Legenda ), Caiet de exerciții, Khili ( Sturzul ), Poeme, antologie, etc.
Premiul Nobel – 1964
Jean-Paul Sartre * 1905 – 1980
Filozof, scriitor şi journalist francez, se naşte la Paris, face liceul la La Rochelle, studiază la École Normale Supérieure din Paris psihologia, sociologia şi filozofia, o cunoaşte pe Simone de Beauvoir, femeia care îi va fi alături toată viaţa în pofida unei relaţii de independenţă şi libertinaj reciproc, predă filozofia la mai multe licee, obţinând la 28 de ani o bursă de studii la Berlin, unde audiază prelegerile lui Edmund Husserl şi Martin Heidegger, care, alături de Henri Bergson, îi vor influenţa întreaga opera de mai târziu şi care îi vor netezi într-o primă etapă drumul către crearea existenţialismului, ilustrat de L'Être et le Néant (Fiinţa şi neantul). Concentrat în 1940, după începerea ostilităţilor, este luat prizonier de către germani şi eliberat după un an, ulterior înclinând către ideologia de stânga şi manifestând simpatii pentru comunismul sovietic, de care se va distanţa, totuşi, definitiv de-a lungul vremii. În timpul războiului de eliberare din Algeria se poziţionează de partea FLN-ului, scăpând graţie întâmplării dintr-un atentat pus la cale de armata clandestină OAS, fiind permanent sub supravegherea serviciilor secrete pentru luările sale de poziţie tranşante ( faţă de războiul din Vietnam, faţă de mişcările studenţeşti revendicative, etc. ). În 1964 refuză Premiul Nobel pentru literatură, care provoacă un imens scandal, dar care îi sporeşte faima şi celebritatea. Se stinge la 75 de ani şubrezit de activitatea literară şi politică extremă, la care s-a adăugat consumul excesiv de alcool, tutun şi stupefiante. Debutează cu romanul La Nausée (Greaţa), urmat de Le Mur (Zidul), Les Chemins de la liberté (Drumurile libertăţii), L'Âge de raison (Vârsta raţiunii), Le Sursis (Amânarea), La Mort dans l'âme (Cu moartea în suflet), Les Mouches (Muştele-teatru), Les Mains sales (Mâinile murdare- teatru )sau eseurile Essais critiques, Problèmes du marxisme, L'Affaire Henri Martin. Textes commentés par Jean-Paul Sartre (Afacerea Henri Martin. Texte comentate de Jean-Paul Sartre), Réflexions sur la question juive (Reflecţii despre chestiunea evreiască), On a raison de se révolter (Avem dreptate să ne revoltăm) şi multe altele.
Premiul Nobel – 1965
Mihail Şolohov * 1905 - 1984
Scriitor cazac, se naşte în cătunul Krujilin, Rostov, învaţă la o şcoală parohială, termină cele patru clase de gimnaziu, la care se rezumă întreaga sa instrucţie şcolară, participă la războiul civil, apoi se instalează în Moscova, unde lucrează ca muncitor necalificat, hamal, curier, etc., şi scrie primele foiletoane şi povestiri, pe care le va strânge mai târziu în volumele Donskie rasskazi (Povestiri de pe Don). La 20 de ani se întoarce în locurile natale şi scrie Tihii Don (Donul liniştit) pe care îl va termina după şaisprezece ani şi care îi va adduce recunoaşterea internaţională. Mai scrie Podniataia ţelina (Pământ desţelenit ), Odin iazîc (O limbă), Nauka nenavisti (Ştiinţa urii), Sudba celoveka (Soarta unui om), etc.
Premiul Nobel - 1966
Samuel Joseph Agnon * 1888 - 1970
Scriitor israelian de limbă ebraică, se naşte în Buczacz, Galiţia ( astăzi Ucraina ), nu merge la şcoală, fiind educat de către părinţii săi şi studiind scrierile Haskalah. La varsta de opt ani, începe să compună în ebraică şi idiş iar la 15 ani publică primul poem idiş, continuând să scrie poezii şi povestiri în ebraică şi idiş până la sfârşitul vieţii. Scrierile sale sunt balade triste de încurajare a evreilor din Galiţia pentru a se întoarce la Sion, inspirate din Biblie şi Talmud sau din perigrinările sale prin Lwow ( capitala Galiţiei ), Jaffa, Palestina, Germania şi Ierusalim. După nouă ani petrecuţi în Germania, unde se şi căsătoreşte, se întoarce la Ierusalim, lecuit de supliciu palestinian, dedicându-se total creaţiei. Scrie cântece şi versuri de o înaltă pioşenie şi evlavie, care se vor auzi mai târziu în tranşeele de la Auschwitz, precum şi nuvele, povestiri ori romane, dintre care enumerămn : Şi s-a îndreptat dealul, Zile groaznice, Gloria, Mireasa, Focul şi copacii, Poveste simplă, Musafirul rămîne pentru o noapte şi altele
Premiul Nobel – 1966
Nelly Sachs * 1891 – 1970
Poetă şi dramaturgă israeliană, se naşte în Berlin, Germania. Din cauza sănătăţii fragile nu merge la şcoală, studiază cu părinţii săi, apoi singură, manifestând înclinaţii spre dans, dar nu este încurajată. Fire interiorizată, introvertită, nu se va căsători niciodată, preferând să se exprime şi să relaţioneze în scris. La vârsta de 15 ani, după ce citeşte Gösta Berling, începe o corespondenţă cu autorea romanului, scriitoarea suedeză, laureata Premiului Nobel pentru literatură, Selma Lagerlöf, care, în 1940, o va ajuta să fugă împreună cu mama sa din Germania, fiind pe lista celor nominalizaţi pentru exterminare. Nelly Sachs n-o va cunoaşte pe Selma Lagerlöf in corpore întrucât aceasta murise cu puţin timp înaintea sosirii ei în Suedia. Debutează şapte ani mai târziu cu volumul In den Wohnungen des Todes (În sălaşurile morţii), urmat de Sternverdunkelung (Întunecare de stele), Und niemand weiss weiter (Nimeni nu ştie mai departe ), Fahrt ins Staublose (Călătorie în Spaţiul-fără-de-praf), Noch feiert Tod das Leben (Moartea încă mai sărbătoreşte viaţa), Suche nach Lebenden (În căutarea celor vii şi altele. Poeziile sale denunţă viguros ororile Holocaustului, precum şi soarta şi exilul poporului evreu. Ea însăşi laureată a Premiului Nobel pemntru literatură alături de compatriotul său Samuel Joseph Agnon avea să spună : “...Agnon întruchipează viitorul poporului evreu în Israel, eu reprezint tragedia poporului evreu... “
Premiul Nobel – 1967
Miguel Ángel Asturias * 1899 – 1974
Scriitor guatemalez, se naşte în Ciudad de Guatemala, îşi face studiile primare în provincial Baja Veracruz, unde se refugiază împreună cu familia pentru a scăpa de persecuţiile dictatorului Estrada Cabrera, revine în Ciudad , termină liceul şi se înscrie la Facultatea de drept, participând cu studenţii la revolta împotriva dictatorului Cabrera, dar trei ani mai târziu este silit să fugă din cauza altei lovituri militare şi a prigoanei dezlănţuite asupra celor cu vederi progresiste. Locuieşte timp de 10 ani la Paris, traducând în spaniolă epopeea indienilor quiches şi publcând volumul Legendele Guatemalei, care-l face imediat cunoscut în mediile literare pariziene, întâlnindu-i pe Henri Barbusse, Pablo Picasso, Jean Cocteau, Tristan Tzara etc. Întreţine relaţii cordiale cu scriitorii latino-americani Cesar Vallejo, Alejo Carpentier, Arturo Uslar Pietri, publică peste două mii de articole în reviste din Guatemala, Mexic sau Argentina şi la 34 de ani se întoarce acasă, scriind şi implicându-se în viaţa politică ca ministru consilier la Buenos Aires şi Paris, apoi ca ambasador la El Salvador. Din vasta sa operă amintim: Leyendas de Guatemala („Legendele Guatemalei”), Sonetos („Sonete”), El señor Presidente („Domnul Preşedinte”), Hombres de maíz („Oameni de porumb”), Week-end en Guatemala („Weekend în Guatemala”), Mulata de tal („O oarecare mulatră”), Latinoamérica y otros ensayos („America Latină şi alte eseuri”) şi altele.
Premiul Nobel – 1968
Yasunari Kawabata * 1899 - 1972
Scriitor japonez, se naşte la Osaka, rămâne orfan la vârsta de patru ani şi are o copilărie zbuciumată, marcată de morţile celor apropiaţi, vrea să devină pictor, dar tentaţia spre literatură se dovedeşte mai puternică, motiv pentru care urmează cursurile Universităţii Imperiale din Tokio, Secţia de Literatură Japoneză. Devine reporter la Mainichi Shinbun din Osaka şi Tokio, scrie intens, cunoscând la douăzecişişapte de ani recunoaşterea internaţională cu Dansatoarea din Izu (o poveste despre erotismul dragostei tinere) şi Ţara zăpezilor ( povestea de dragoste dintre un turist ocazional din Tokio şi o geishă provincială dintr-o staţiune cu izvoare termale ), deţine funcţia de preşedinte al P.E.N. clubului japonez şi se sinucide enigmatic la vârsta de 73 de ani. Mai scrie: Meijin („Maestrul de go”), Senbazuru ( O mie de cocori ), Yama no oto (Vuietul muntelui ) şi altele
Premiul Nobel - 1969
Samuel Beckett * 1906 - 1989
Premiul Nobel - 1970
Aleksandr Isaievici Soljeniţîn * 1918 – 2008
Scriitor rus, se naşte la Kislodovsk în nordul Caucazului, unde îşi face studiile primare şi secundare, studiază fizica şi matematica la Universitatea din Rostov, devine ofiţer în armata sovietică, iar în 1945 este arestat şi condamnat la opt ani de muncă silnică în lagarele de reeducare din Karaganda pentru că KGB-ul găsise în corespondenţa sa remarci acide la adresa lui Stalin, idei de povestiri ori reflecţii personale considerate reacţionare. După executarea pedepsei se întoarce la Moscova, începe să scrie O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, Primul cerc, Pavilionul Canceroşilor, Roata Roşie, Arhipelagul Gulag ( multe dintre ele publicate în Occident ), fiind permanent în atenţia serviciilor secrete şi autorităţilor comuniste ( mai ales după primirea Premiului Nobel ), care în 1974 îl expulzează şi-i ridică cetăţenia sovietică. Se stabileşte lângă Cavendish, Vermont, SUA, unde rămâne tip de 16 ani până când Gorbaciov îi redă cetăţenia. Moare la 90 de ani în urma unei insuficienţe cardiace.
TrackBack URI for this entry
Subscribe to this comment's feed
scris de stefania, 28 mai, 2011
-
- +0
-
-
scris de Contu, 31 mai, 2011
-
- -1
-
-
scris de ciumau adriana, 08 iulie, 2011
-
- +1
-
-
