se spărsese tăcut lacătul
de la uşa angoaselor
(un fir ţepos născut din deziluzie
a reuşit chiar
să-mi sângereze în glezna dreaptă)
am lipit lacătul într-o dimineaţă,
cu trei picaturi fierbinţi de iubire
seara îmi aştern cu migală pe pleoape
pulbere de speranţă
apoi închid ochii
(ca să pot privi mai bine în suflet)
văd cum cresc două ramuri
(imbraţişate ca una)
în fiecare noapte se naşte o frunză
într-un târziu adorm zâmbind
dizolvată în doi
(crezi ca ai putea spune despre mine , ce a spus Freud despre Martha?)
Trackback(0)
TrackBack URI for this entry
Commentarii (2)
Subscribe to this comment's feed
scris de Concu, 27 decembrie, 2011
"... într-un târziu adorm zâmbind / dizolvată în doi...", probabil în două, deşi "dizolvarea", precum ştii de la Freud, nu separă, ci întregeşte! Poemul, cu excepţia titlului, nu are nicio legătură cu Freud sau Martha, iar întrebarea din final, adresată iubitului, presupun, nici atât. Cu "trei picături de iubire" şi oarece "pulbere de speranţă" poţi rămâne etern la "uşa angoaselor" sau a poeziei...
-
- +0
-
-
Comenteaza
...as putea daca mi-ai reaminti...
f. bine scrisa trairea ta!
felicitari!