Ediţia a VI-a a Festivalului Internaţional de chitară TRANSILVANIA se va desfăşura la Cluj-Napoca în perioada 18-23 august 2008
Ediţia a VI-a a Festivalului Internaţional de chitară TRANSILVANIA se va desfăşura la Cluj-Napoca în perioada 18-23 august 2008. Festivalul este organizat de către Asociaţia de Chitară TRANSILVANIA în colaborare cu Casa Municipală de Cultură Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj.
Festivalul are trei componente ce acoperă tot atâtea laturi ale educaţiei artistice:
• Recitaluri extraordinare ale unor interpreţi de renume mondial
• Cursuri de măiestrie susţinute de profesori de talie internaţională, conferinţe pe teme ale interpretării muzicale, seminarii şi expoziţii de instrumente
• Concursuri Internaţionale de Chitară Clasică
Pentru a vedea programul festivalului apăsaţi aici
Siteul oficial al festivalului: http://www.transilvaniaguitar.ro/
Recitaluri*:
Născut în 1965, Gerhard Reichenbach este considerat de către critici şi cunoscători ca unul dintre cei mai interesanţi şi emoţionanţi chitarişti ai generaţiei sale. „Arta lui de a cânta la chitară e absolut perfectă.
este un mare maestru al acestui instrument” consemnează o cronica de concert care, cu certitudine, caracterizează întreaga sa carieră muzicală.
A început să cânte la chitara la vârsta de şapte ani şi a absolvit Academia de Muzica din Cologne/Wuppertal la clasa prof. Dieter Kreidler, definitivându-şi ulterior studiile la Conservatorul din Atena sub îndrumarea prof. Costas Cotsiolis. A urmat şi cursuri de măiestrie cu L. Brouwer, M. Barrueco, A. Lagoya şi Odair Assad. Concertul de debut ca solist l-a avut la vârsta de 15 ani în Duesseldorf. În ultimii ani a fost invitat la peste 40 de mari festivaluri ca lector al cursurilor de măiestrie şi membru al juriilor internaţionale şi a făcut numeroase înregistrări pentru radio şi tv primite cu entuziasm de critici.
Mulţi compozitori importanţi i-au dedicat lui Gerhard Reichenbach propriile creaţii. El este activ şi ca pedagog fiind invitat în mod regulat să predea cursuri de măiestrie la instituţii muzicale europene importante. S-a remarcat pa profesor la catedra de chitară clasică a Academiei Franz Lizst din Weimar şi a Universităţii „Magdenburg” din Germania. Prelegerile lui s-au axat pe interpretarea muzicii baroce la chitara modernă şi pe ornamentica muzicii baroce. În prezent este profesor la Colegiul de muzică din Thessaloniki din Grecia.
Gabriel Bianco începe să cânte la chitară la vârsta de 5 ani alături de tatăl său. Absolvent al Conservatorului Naţional din Paris, sub îndrumarea lui Ramon de Herrera, În 2005, Gabriel primeşte cel
mai mare punctaj în examenul de admitere la Conservatorul Superior din Paris, unde studiază cu Olivier Chassain.
Printre activităţile muzicale ale lui Gabriel se numără şi piese de teatru şi compoziţii de muzică modernă, principală fiind totuşi cariera sa de interpret solo. A susţinut primul concert de chitară clasică la vârsta de 15 ani în Paris, iar acum este invitat să susţină cursuri de master-class şi recitaluri la festivaluri internaţionale de prim rang în ţări precum Franţa, Italia, Austria, Cehia, Ungaria, Polonia, Spania şi Romania. Gabriel a înregistrat de curând un DVD pentru revista italiană „La Guitarra” iar primul său cd va apărea în acest an.
În ultimii ani Gabriel s-a bucurat de recunoaşterea unanimă a măiestriei sale câştigând cele mai importante competiţii din Europa precum International Guitar Competition of Sernancelhe, Portugalia – 2005, International Guitar Competition din Ile de Ré, Franţa – 2006, International Guitar Competition of Gitarre Forum Viena, Austria – 2006, International Guitar Competition din Tychy ( Ã…Å¡lÄ…ska JesieÅ„ Gitarowa ), Polonia – 2006, International Guitar Competition "Hubert Käppel" din Koblenz , Germania – 2007.

Născut în 1983, Flavio Sala a fost considerat noua stea a chitarei clasice, aclamat de critici şi de public pentru tehnica sa extraordinară, pentru sensibilitatea muzicală şi creativitatea artistică excepţională.
După ce a câştigat câteva din cele mai renumite competiţii internaţionale, a început să susţină concerte şi turnee în Italia, Spania, Austria, Rusia, SUA şi America de Sud cântând în săli de spectacol şi teatre prestigioase (Tchaikovsky Concert Hall - Moscova, Leopold Auer Hall - Bloomington, Teatro Bonci - Cesena, Teatro Alirio Diaz - Carora, Palazzo Venezia - Roma, Hermitage Theatre - Saint Petersburg, Conservatorul din Viena etc.).
S-a născut în Bojano (Campobasso, Italia) într-o familie de muzicieni. A studiat cu Pasqualino Garzia la Conservatorul “Lorenzo Perosi” unde şi-a finalizat studiile cu note maxime. Din 1998 îşi începe studiile de Master Class Internaţional de la „Accademia Musicale Chigiana di Siena” cu Oscar Ghiglia, obţinând în fiecare an diploma de merit şi bursa fundaţiei. Întâlnirile cu Alirio Diaz şi Paco de Lucia au avut un efect foarte puternic asupra sa încurajându-l şi inspirându-l.
În 2006, la ediţia a XI-a a Festivalul Internaţional din Alexandria Flavio Sala a primit diploma „Best Talent Golden Guitar”.
Chitaristul maghiar Dávid Pavlovits reprezintă una din cele mai creative personalităţi ale noii generaţii. A început să cânte la chitară la vârsta de 17 ani şi după numai 3 ani câştiga un premiu la o competiţie
internaţională de chitară la Zory în Polonia. Gazeta, unul din cele mai importante cotidiene poloneze îl descrie ca fiind o personalitate „aproape de geniu”.
Se alătură clasei de chitară şi compoziţie a Conservatorului Franz Liszt din Szeged unde studiază cu profesorul Ede Roth. A absolvit Academia de muzică din Darmstadt la chitară cu distincţii deosebite, iar mai târziu Universitatea Gutenberg din Mainz şi Musikhochschule din Munchen. Urmează cursurile maeştrilor Leo Brouwer Tilman Hoppstock, Olaf Van Gonnissen, Walter Schumacher, (chitară), Lajos Huszár, Heinz-Wieland Kurz (compoziţie), Grigory Gruzman (pian).
Începând cu 1993 este laureat al mai multor concursuri în Zory, Polonia (Menţiune), ediţia a 13-a Esztergom International Guitar Competition (Premiul I), the Budapest Music Contest (Premiul II), International Guitar Competition of Crete, Greece (Premiul II) şi the Viareggio Competition of Composers (Menţiune). În 1999 este beneficiarul bursei “Zoltán Kodály” pentru compozitori.
Din 1996 predă chitară, teorie şi istoria muzicii la Facultatea de Muzică din Szeged iar în 2006 obţine titlul de Doctor la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca. Din 1994 susţine turnee concertistice solo, înregistrări la radio şi TV în aproape toate ţările Europei, America Latină şi SUA. în toată lumea în engleză, germană, franceză, rusă, italiană şi spaniolă. Este invitat să susţină cursuri de master-class şi să jurizeze în festivaluri muzicale internaţionale.
Gábor Podhorszky, laureatul ediţiei a V-a din anul 2007 a Festivalului Internaţional de Chitară
TRANSILVANIA, şi-a început studiul chitarei clasice la Zalaegerszeg la vârsta de 14 ani şi a continuat apoi la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Pécs. În 2004 a absolvit Facultatea de Muzică a Universităţii din Szeged ca profesor de chitară şi interpret de muzică de cameră la clasa profesorilor Andrea Bozóki, Pál Paulikovics şi Dávid Pavlovits.
A luat parte la multe competiţii naţionale şi internaţionale. A participat la cursuri de măiestrie şi a susţinut numeroase recitaluri de succes în Ungaria, Austria, Italia, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Bulgaria, Germania, Serbia, Olanda şi România. Ca solist cu orchestra a colaborat cu dirijorii Helmuth Österreich şi Taco Kooistra.
În prezent, după absolvirea cursurilor din Olanda de la Conservatorul Regal din Haga, Gábor Podhorszky predă la un conservator din Anglia.
* În componenţa invitaţilor străini ai festivalului sunt posibile mici modificări în funcţie de detalii organizatorice imposibil de anticipat în momentul elaborării acestui material.
Pentru a vedea programul festivalului apăsaţi aici
Siteul oficial al festivalului: http://www.transilvaniaguitar.ro/








