Urâtul zilei de azi vine şi din lipsa idealului cultural. Ştim să mimăm foarte bine, să stăm în fotolii plutitoare deasupra lucrurilor,  să fim idulgenţi cu cărţile, spectacolele, concertele, expoziţiile mute, să mergem la importante manifestări culturale ale lumii cu mâna în buzunar, să facem din de-a mântuiala formă de intervenţie şi evaluare. O întâlnire a Consiliului Director al Uniunii Scriitorilor a cercetat dacă membrii Uniunii şi-au plătit cotizaţiile… Fericită îndeletnicire… Dar, ştie oare Uniunea că profesori universitari din Belgia nu cunosc nimic despre opera filozofică a lui Lucian Blaga? Cel care în publicaţia Voinţa din 1920 vorbea despre timpul fără ideal cultural, fără idee culturală. Îi reproducem lui Lucian Blaga cuvintele  din vechea publicaţie, simţind că sunt scrise acum, sub ochii noştri : „Ne lipseşte impulsul sigur al unei idei care să străbată toate preocupările noastre sufleteşti. Cele mai contradictorii trebuinţe se luptă într-olaltă fără nădejdea unei apropiate împăcări din care să se înfiripe mult aşteptata idee.”

Despre zvâcnirea idealului cultural  vorbea Ion Agârbiceanu, la Cluj, într-o conferinţă Astra, legând-o de cartea conştiinţei, din care se citeşte tot mai puţin. La masa rotundă a acestei idei, îl primim, în continuare, pe Mircea Vulcănescu , cu Dimensiunea românească a existenţei, unde vorbea de timpul prefacerilor, în care  unii propun să sărim în gol, în viitor, alţii să ne întoarcem la Maiorescu sau să ne facem iarăşi paşoptişti. Cel mai important este, scrie filozoful, să ştim pe ce drum umblăm şi ce înseamnă că un lucru se petrece româneşte. Pentru o asemenea înţelegere, în opinia lui Vulcănescu, e nevoie de scânteie, pricepere şi voinţă. Oare unde sunt, astăzi, graţiile acestea? Ne-am scris pe frunte cuvintele lui Constantin Noica din 1934 : În ţara noastră timpul nu curge?