Revista Noi,NU!

Cu siguranţă vă întrebaţi de ce vreau să vorbesc despre aşa-zisul “drept la a fi avortat” şi nu despre „dreptul la a avorta”. Nu sunt „pro-choise” şi nu mă interesează dacă cineva, pentru acest motiv, mă va acuza.

Înainte să facă acest lucru, îl rog să citească până la capăt articolul, chiar dacă deja este convins că ceea ce am să spun nu poate fi intrinsec adevărat sau de necombătut.

Dacă veţi spune că sunt un habotnic ortodox, catolic, protestant, neo-protestant etc., fără să vă trimit la plimbare să vă aerisiţi creierul, vă spun doar atât: mai bine mort, decât fanatic!

Acordând dreptul la „pro-choise” înseamnă să ne asumăm consecinţele „credinţei noastre”, iar “drept la a fi avortat” este unul dintre ele.

E adevărat, uneori pare foarte comod să poţi avorta, poate chiar unica soluţie la o problemă disperată. Dar câţi dintre noi se gândesc la consecinţele fizice sau psihice (la viaţa celui eliminat nu mai îndrăznesc mulţi să mediteze)?

Pentru mulţi, există mitul că e mai simplu să faci un avort decât să mergi la dentist. Nu vreau să intru în polemică, nu pe această temă şi nu acum, dar vă la pe voi să căutaţi efectele acestei intervenţii făcute de medici, dar nu medicale.

În România poţi avorta pentru că aşa vor muşchii tăi, iar în afara celor „tradiţionalişti”, nimeni nu te va condamna, probabil nici nu va ştii. Unul pentru motivele pentru care au foc ar fi eventuale defecte ale fătului.

Dar există dreptul la un copil perfect sănătos?

Există dreptul să ai un copil indiferent de mijloacele pe care trebuie să le foloseşti şi banii pe care să îi investeşti, doar pentru a-ţi împlini dorinţa?

Dacă răspunsul este „da”, atunci înseamnă că pentru noi copilul a devenit o marfă ce trebuie să treacă testul de calitate pentru a putea supravieţui.

De ce nu se mai nasc atât de mulţi copii cu Sindromul Down, din moment ce încă nu există nici un tratament împotriva acestei boli genetice?

Pentru că sunt avortaţi.

Mai absurd, dacă motivul avortului este acela de a opri naşterea unui potenţial copil cu handicap, este denumit „avort terapeutic”.

Dar ce vindecă?

Societatea, pentru că scapă astfel de un individ care nu produce nimic?

Sunt unii care avortează pentru că fătul nu are un deget, este predispus la obezitate, are un retard mintal sau pur şi simplu pentru că există un anumit risc să nu fie perfect sănătos etc.

Suntem tentaţi să spunem că în anumite cazuri ar fi justificat avortul, iar în altele nu, dar că fiecare decide, de obicei „mama”…

Dreptul la avort nu este garantat de constituţie şi nici nu va putea fi vreodată garantat pentru că ar crea o avalanşă de consecinţe nefaste pentru întregul nostru sistem social.

Legea, de fapt, nu garantează „dreptul la avort”, ci dreptul la a nu fi sancţionat în cazul în care avortul vine făcut în anumite condiţii specificate clar.

Dacă acest „drept la avort” este un drept care ar putea fi garantat de constituţie sau, mai grav, va putea fi văzut ca un drept fundamental al omului – acest lucru ar fi fatal pentru tot ce înseamnă drepturile omului -, rezultă clar şi „dreptul la a fi avortat” dacă calitatea vieţii respectivului făt nu îndeplineşte standardele de calitate stabilite de societate, de propria familie sau de el însuşi.

În aceste condiţii, dacă mă nasc fără o mână, sunt liber să îmi dau în judecată familia de îndată ce împlinesc 18 ani pentru a le cere despăgubiri, eventual chiar să îi trimit la închisoare, pentru că viaţa mea fără o mână nu are sens, chiar dacă sunt mai inteligent decât toţi colegii mei de şcoală, am o sănătate de invidiat, până şi posibilitatea de a utiliza o mână artificială ultramodernă care substituie toate funcţiile unei mâine normale, dar toate acestea mă nemulţumesc.

Vi se pare absurd? Şi totuşi nu e!

Şi dacă nu există un „drept la a fi avortat”, întrebarea logică este: există un adevărat „drept la a avorta”?

Care sunt motivele pentru care nu putem fi „pro-choise”, excluzând chiar motivele religioase care ar încheie discuţia în două cuvinte?

Pentru că acest drept „pro-choise” este mai periculos decât Cutia Pandorei: contrazice toate valorile universal valabile pe care umanitatea se sprijină: dreptul la viaţă şi la demnitate!

Există mii de pseudo-motive pentru care se invocă „dreptul la a avorta”, dar faptul că tragediile personale sunt folosite pentru a deschide porţile legalităţii avortului, a modificării legilor sau orice alt abuz legislativ, este intolerabil şi imoral!

Nu judec persoanele care au avortat, poate nu este vina lor deloc, ci mai degrabă vina mea şi a ta, a celor care ne-am conformat valului.

Nu putem ilegaliza practicarea avortului, cel puţin nu pentru moment, dar măcar o informare corectă, consiliere profesionistă şi asistenţă socială mai bună, cu siguranţă putem face.