Un clinchet era entropia
din linişte şi urlet
durerea numai umbră .
Cum sta Hiperboreea
în toată mintea mea
canalia de timp
ce-mi sufoca trecutul
mă urlă
mai dureros, mai sumbru.
Şi setea mă stratifica
în ceaţă şi în clocot
iar entropia ce-a rămas
de la potop,
e greu a suporta.
Şi de aceea pietrele
se sfarmă
pădurile-s casante
culoarea lor
în iarbă se entropă
şi mor constrânşi de stare
atomii toţi în rocă.
Căldura care liniştea
o-ngheaţă
e smulsă dintr-un fulg
ce cade-n mine
în sufletu-ţi doar eu
şi gândul într-o stea.
Adauga la favorite
Bookmark
Email This
Vizite: 297
Commentarii (0)
Subscribe to this comment's feedComenteaza
