FRAGMENT PREFATA...

O carte ispititoare din mai multe puncte de vedere! O dată subiectul ei: un dialog deschis pe tema îngerilor, şi apoi ineditul elaborării ei. Vom găsi înlăuntru o multitudine de genuri ale creaţiei literare: de la stilul epistolar şi jurnalistic din capitolul Jurnalul de primăvară, la povestire, teatru, legendă, mit, eseu, descriere şi chiar prozo-poem în capitolele ulterioare. Chiar dacă avem de-a face cu doi autori care încearcă să răspundă reciproc la provocări chemând totodată pe fiecare posibil cititor la dialog, vom vedea cât de bine se integrează amândoi în jocul interpretării şi al imaginarului, cum unul îl impulsionează pe celălalt întru continuarea dificilei incursiuni în lumea angelică.

Expresia „la taclale”, folosită în titlul cărţii, vădeşte, bineînţeles, o recunoaştere implicită a faptului că dialogul despre fascinanta lume a îngerilor (care pe parcurs devine chiar şi monolog, la ambii autori), este doar o descătuşare reciprocă a imaginaţiei, deci un act reflexiv şi pur subiectiv. Pledoaria pentru o metafizică a cheii este astfel o pledoarie pentru o nouă speranţă şi încredere în propria Forţă, chiar dacă „Forţa îţi este slăbită” (p. 2. Este vorba despre Forţa încrederii şi speranţei, şi, de ce nu, forţa vieţii care într-un mod neaşteptat devine chiar personaj cheie în prima legendă despre îngeri, a lui Radu Chialda, Legenda Angelofagului povestită de el însuşi. Aici avem de-a face cu Forţa creatoare a imaginaţiei, cu însăşi libertatea spiritului manifestată inconştient în lumea arhetipală a gândurilor, ideilor, năzuinţelor, dorinţelor, sentimentelor, emoţiilor, trăirilor etc.

În ciuda subiectivităţii, uneori declarate, cei doi autori, puşi pur şi simplu la taclale despre îngeri, par a fi în afirmaţiile lor cât se poate de serioşi şi chiar încrezători. Acelaşi sentiment de relativă încredere îl manifestă autorii faţă de realitatea existenţei îngerilor, fie că aceştia sunt îngeri păzitori, hexo-înaripaţi, îngeri cu părul creţ sau îngeri coloraţi, după cum sunt descrişi, spre exemplu, în piesa de teatru a lui Radu Chialda, Trenul cu îngeri. În capitolul doi, intitulat sugestiv Locul îngerilor mei, găsim, totuşi, o uşoară tentă de obiectivare, în special în clasificarea de tip kantian a îngerilor realizată de Radu Vasile Chialda, clasificare ce reflectă universul mitico-religios al autorului însuşi, deci, o angelologie personală. Lucru evidenţiat şi prin folosirea pronumelui posesiv „mei”, din titlul capitolului. Dacă Radu Chialda vorbeşte despre categorii de fiinţe ce reprezintă orizontul său mitico-religios, la Ramona Bratu criteriul de clasificare nu mai este unul de tip ontologic (ce presupune o categorisire de fiinţe reale sau imaginare), ci unul de tip etic. Criteriul ei de clasificare fiind nivelul de spiritualitate al fiinţelor, sau, după cum ea însăşi afirmă, „ierarhizarea mea derivă, în principiu din simplul act al contemplării omenirii în peisajul social” (p. 76).