Melancolică trece democrația,
Ca o femeie abandonată,
Nici prieteni, nici dușmani,
„Nu fiți familiari, tovarăși”, zbiară
La megafon un nebun, este frig afară,
Toate trenurile sunt în întârziere,
Otrăvurile sunt prea dulci, nici câinii
Nu le culeg de pe stradă,
Dar iubirea nu cunoaște opreliști,
Nici eșecuri, nici trădări,
veniți la Clubul Orolologiul,
se vor cânta liturgii lugubre
pentru morții din viață, .
Călătorul, care sunt eu,
voi lăsa umbra să se odihnească,
o fi monstrul atât de puternic?
Trebuie să ne gândim și la asta,
Da, cu rețeta în mână.
Copiii fac educație părinților, bunicilor, străbunicilor,
Dar degeaba. Este nevoie de o mare demolare.
Eu iau harfa din cui și cânt,
Strunele ei sunt rupte, precum în alt cântec,
Dar cânt, ujn șarpe mi-aruncă dinții
La picioare. Cânt.
TrackBack URI for this entry
Subscribe to this comment's feed
