La 91 de ani de la marea Unire, ce facem noi... ?
Nu poţi vorbi despre 1 Decembrie, fără a nu te gândi la semnificaţia acestei date. Nu poţi să nu asociezi această dată cu anul 1918 care marchează cel mai important moment al istoriei Romaniei: Unirea Transilvaniei, Bucovinei şi Basarabiei cu Vechiul Regat şi împlinirea aspiraţiei romanilor pentru unitate natională. 1 Decembrie 1918 este rezultatul firesc al evenimentelor succedate începând din 1600, când Mihai Viteazul a realizat – pentru scurt timp – unirea provincilor româneşti, continuând cu unirea Ţării Româneşti cu Moldova în anul 1859 sub Alexandru Ioan Cuza şi culminând cu marea Unire statuată prin Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.
A vorbi azi, în 2009, despre marea Unire, despre realizarea idealului de veacuri al românilor, pare o banalitate desuetă, pe care, din respect – cât a mai rămas – faţă de istoria acestui neam, trebuie să o aminteşti, pentru că aşa cer uzanţele. Şi cum să nu vorbeşti despre ea, în calitate de zi naţională, mai ales când data de 1 decembrie se situează undeva în zilele lucrătoare ale săptămânii şi-ţi aduce o mini vacanţă, o avanpremieră a celei de Crăciun.
De fapt, consecinţa vizibilă, “palpabilă” şi indubitabilă a marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 este inserată în articolul întâi al Constituţiei potrivit căruia “România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.” Această consecinţă e o urmare firească a istoriei societăţii româneşti, istorie despre care Nicolaie Bălcescu postula că “este cea dintâi carte a unei naţii”.
În acest context, este necesar a face câteva precizări referitoare la popoare şi naţiuni. Între popor şi naţiune există deosebiri izvorâte din elementele de unitate care le definesc. Ambele noţiuni exprimă aceeaşi realitate generică, reprezentând forme de comunitate umană care se constituie istoriceşte pe un anumit teritoriu, din membri aceleiaşi colectivităţi etnico-sociale, legaţi între ei prin unitatea de origine, limbă, cultură materială şi spirituală, viaţă economică, socială şi politică.
În ceea ce priveşte poporul, acesta se constituie ca urmare a disoluţiei comunităţilor gentilo-tribale, într-o formă de comunitate mai amplă, unind laolaltă pe toţi cei care au o origine comună, o limbă comună şi un mod asemănător de viaţă socială. Procesul constituirii popoarelor este legat de destrămarea comunei primitive şi de generalizarea societăţii sclavagiste.
Potrivit lui Hegel, “Popoarele sunt ceea ce sunt înfăptuirile lor”, adică religia, constituţia şi politica, sistemul juridic, moravurile, ştiinţa, arta, limba teritoriul, întâmplările şi acţiunile sale.
Apoi, naţiunea apare în istorie ca o treaptă superioară, constituită pe elementele de unitate ale unei comunităţi. În cadrul naţiunii, raporturile dintre oameni, organizarea şi conducerea lor, dobândesc o serie de caracteristici. Naţiunea aduce cu sine elementele unui plus de identificare etnico-socială, prin constituirea statului naţiune, prin cultiverea unei limbi naţionale culte, a ideii suveranităţii proprii şi prin realizarea interconexării regiunilor la o piaţă economică naţională, al cărei garant este statul.
Caracteristicile naţiunii, evidenţiază unul din cele mai importante imperative ale sale şi anume faptul că nu poate să ignore – fără grave consecinţe pentru prezenţa ei în istorie – nevoia educaţiei fiilor ei, în spiritul valorilor naţionale, al patriotismului, al dragostei pentru istoria proprie şi limba naţiunală, pentru înfăptuirile ce o definesc.
Pornind de la aceste consideraţii, nu pot să nu mă întreb, azi, la 91 de ani de la marea Unire, ce facem noi, cei care alcătuim în prezent naţiunea română, pentru a fi în concordanţă cu dezideratele amintite? Prefer să nu răspund, ci doar să fac câteva observaţii: suntem membri ai Uniunii Europene (UE), avem o datorie externă fără precedent, suntem într-o profundă criză economică şi politică şi ne aflăm la finele unei campanii electorale prezidenţiale care estompează, deocamdată, toate problemele sociale ce se vor acutiza sub acţiunea iarnii care e pe cale să îşi intre în drepturi.
Calitatea de membru al UE, implică transferul unor responsabilităţi statale către instituţii supranaţionale, implică îngrădirea suveranităţii naţionale, precum şi instituirea unor restricţii pentru statele membre în ceea ce priveşte abilitatea lor de a acţiona independent şi la propria lor iniţiativă.
Plata datoriei externă ne va afecta considerabil viaţa şi ne va îndepărta şi mai mult de dezideratul nostru naţional, trâmbiţat de toate guvernele post-decembriste, vizând instaurarea “traiul bun” pentru toţi cetăţenii ţării.
Din criza politică sper că vom ieşi după 6 decembrie, întrucât rezultatul alegerilor pare extrem de previzibil, întrucât principala realizare a mandatului Băsescu, în viziunea mea, este unirea tuturor forţelor politice împotriva sa, culminând cu minunea care aduce PRM şi UDMR (cazul Sibiu) de aceeaşi parte a baricadei. Însă din criza economică habar n-am când şi cum vom ieşi! Industria e la pământ iar agricultra în aer. Felul în care vor putea fi reaşezate aceste două componente esenţiale în susţinerea unei economii funcţionale, în matca firescului şi a normalităţii, este învăluit mister.
Cum va fi dezamorsată bomba socială pe cale să explodeze, n-am ideea. Vom vedea. Ce chestie! Şi orbul spunea că o să vadă, dar n-a mai vazut în veci! A pierit cu speranţa. A învăţat să aştepte şi să spere, iar pieirea i-a fost mai “elevată”, pentru că a murit învăţat.
Rezultanta acestor gânduri generate de data de 1 Decembrie, se constituie într-un vector care arată spre câteva versuri ale lui Eminescu, inserate în “Epigonii”, pe care le voi reproduce în continuare, întrucât, în opinia mea, ne caracterizează:
“Iară noi? Noi, epigonii? ... Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de inimi, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic.
TrackBack URI for this entry
Subscribe to this comment's feed
scris de ROBERT HORVATH, 02 ianuarie, 2010
-
- +0
-
-
Romania ete o tara comunista!!! Dupa douazeci de ani de la revolutie, puterea economica si politica este in mana mafiei comuniste. Este nevoie de o rasturnare politica si sociala de proportii. .Revolutia monarhica nu este a revansei. Toti membrii societatii trebue sa beneficieze de aceleasi drepturi si datorii. Numai in aceste conditii se poate vorbi de neutralitate politica si un rege al tuturor.
” Daca tara, romanii ma vor chema, sint pregatit sa raspund chemarii lor, as accepta sa vin in Romania. Sint pregatit sa fac acest pas important.
M-as implica in reconstructia tarii pentru a face din Romania un stat puternic, care sa se bucure de incredere pe plan international”
MONARHIA CA O NECESITATE SI ULTIMA SPERANTA.
Clasa politica romaneasca reprezentativa este o iluzie. Ea reprezinta in totalitate securitata si comunistii care au preluat puterea economica dupa asa numita revolutie. Ea este aliata cu lumea interlopa formata din clanurile tiganesti. Diferenta de titulatura nu reflecta vreo diferenta de program politic sau social. Daca ideia lustratiei ar intra in functiune 95% din oamenii politici ar disparea cu parlament cu tot. Geana a fost ofiter acoperit in USA iar aparteneta lui Basescu la securitate este cunoscuta de toata lumea. Democratia politica fara democratie economica este inexistenta. Romania este un stat mafiot in care 5% din populatie detine capitalul si bogatia intregii natiuni. Restul populatiei nu detine nimic sau a luat drumul strainatatii. Revenirea monarhiei fara o schimbare structurala a societatii ar fi o parodie groteasca. Cu alte cuvinte revolutia furata de comunisti trebue continuata preferabil pe cale democratica. Baza ei este lustratia politica si o politica economica care sa incurajeze creiarea de capital in afara clicii de beneficiari. Statul mafiot trebue dezmembrat. Continuarea revolutiei anticomuniste nu este cea a revansei ci a creierii de drepturi si datorii egale pentru toti. Monarhia constitutionala este tocmai garantia acestui lucru. Deschideti : http://devanewyork.blogspot.com/
La noi se minte pe rupte pentru a se castiga timp. Romania nu este pe marginea prapastiei ci chiar in prapastie. Este un stat in faliment economic. Criza economica si politica va creia in curand o societate in dezagregare in care oamenii vor iesi in strada. Criza politica va devenii perpetua iar Romania un stat de neguvernat. Se vor incerca solutii din afara sistemului de tip
mafiot balcanic. Monarhia reprezenta un inceput de drum si macar o speranta. Solutia cu primarul Sibiului a fost o ultima incercare pozitiva in aceasta directie . Dar dupa prabusirea acestui proiect nu se intrevede nimic la orizont cu exceptia revenirii la monarhia constitutionala. Criticii mei spun ca visez sau am nostalgii romantice. Daca cineva are o alta ideie de a scoate Romania din criza economica sociala si rasiala ( problema tiganilor) trebue ascultat cu atentie. Din punctul meu de vedere si sper si a altora monarhia reprezinta o necesitate. Am trimis pe aceasta tema o scrisoare printului Charles care a binevoit sa-mi raspunda. Ea se incheie spunand ” Revenirea la monarhie prin varul meu printul Nicolae este interesanta si
trebue luata in considerare dar in ultima instanta totul depinde de vointa poporului roman ” Sunt cu totul de acord.
Robert Horvath DEVA cineast USA http://devanewyork.blogspot.com/ http://www.devagallery.com/