În vechi potire astăzi nu mai stărui

ca un străin de mine mă revărs

cu bucurii cu fapte şi cu plâns

în unda ta tu, Dunăre mă-ngădui!

Cum oare-ar fi să lenevesc o clipă

să mă băltesc în rădăcini şi cioate

o lotcă amarată sigur va socoate

că am făcut de gânduri iar risipă.

Şopteşte-a nouri şi răsare-a soare

meleagul meu de-a pururea în curs

cu dimineţi ce pleacă-nspre apus

pe apă, trestii, sălcii şi culoare.

Mai dă-mi o zi cu mirosuri de baltă

Cerceiii de cireşe roşii din urechi

îi pun pe unda ta a joacă-n scaldă

la ceasul când din slava stelei 'naltă

în fumuri de argint ne risipim

la mal de apă sub un cer sublim.