L-am întâlnit pe Eliade prima oara în 1932, la Bucuresti unde tocmai terminasem vagi studii de filosofie. Era pe atunci idolul noii generatii – formula magica, pe care noi o invocam cu mândrie. Îi dispretuiam pe batrâni, pe ramoliti, cu alte cuvinte, pe toti cei trecuti de 30 de ani. Mentorul nostru spiritual ducea împotriva lor o adevarata campanie, îi darâma unul câte unul si aproape totdeauna lovea fara gres”
(E.M.Cioran, Exercitii de admiratie)

Cât de actuale ne par aceste rânduri, si cât de surprinzatoare este asemanarea perioadei interbelice a „generatiei ‘27” cu timpurile prezente. Cele doua perioade istorice sunt practic singurele în care românii au gustat libertatea si democratia, numai ca prima este înca net superioara celei contemporane.

Ceea ce ne lipseste astazi este un lider spiritual de gen(i)ul lui Eliade, care sa demoleze toate prejudecatile, suspiciunile , ironiile cu care „batrânii” privesc sansele noii generatii de-a depasi momentul de criza economica, politica, sociala, spirituala în care ne aflam. Numai prin încrederea în tânara alternativa va renaste România! Când se va pune accent pe calitate si nu pe cantitate, pe profesionalism si nu pe experienta, pe stiinta si nu pe vârsta? Când ne veti recunoaste valoarea? Când veti întelege ca nu conteaza de când gândesti ci cum gândesti? În România tânarul se vede marginalizat în spatele excluderii, sarcasmului si scepticismului. I se cere (paradoxal) sa aiba „experienta a priorica”.

De câte ori nu ne-am izbit de prejudecata ca daca esti tânar esti neaparat si prost. Nu esti evaluat dupa criteriul competentei, ci dupa cel al vârstei. Forma este din nou preferata fondului: câte carti ai scris, în loc de ce fel de carti citesti, de cât predai în scoala, în loc de cum predai, prin câte partide politice ai trecut, în loc de care este ideologia pe care promovezi. Cea ce ne mai lipseste este un „profesor” în toate sensurile cuvântului, de talia lui Nae Ionescu. Geniul sau reiese nu din opera sa nescrisa sau activitatea sa politica, ambele controversate, ci din creditul acordat tinerei generatii; geniala este la el capacitatea de a anticipa actualizarea potentialului unui Mircea Eliade, de a vedea pe chipul crispat si revoltat al tânarului Emil Cioran pe profetul nihilismului târziu, de a simti originalitatea operei viitoare a unui Constantin Noica, de a miza pe continuitatea lui Eugen Ionescu în hotarârea sa de a spune NU oricarei ideologii sau dictaturi. Geniul consta aici nu în a aprecia ceva care exista deja, ci în a avea încredere într-o opera înca ne-nascuta. Trebuie sa credem în noi! Împreuna vom reusi! Viitorul este de partea noastra!

„... Lupta dintre generatii ni se parea a fi cheia tuturor conflictelor si principiul explicativ al tuturor evenimentelor. A fi tânar însemna pentru noi, a fi în mod automat si genial. Aceasta infatuare, vor spune unii, exista de când lumea. Fara îndoiala, dar nu cre s-o fi împins cineva atât de departe ca noi”.
(E.M. Cioran, Exercitii de admiratie)