Cu sufletul în palme sfidezi necunoscutul,
din cioburi sfărâmate înmuguresc noi visuri,
când asfinţitul cerne în astre paradisuri,
te contopeşti cu zorii şi depeni începutul.
Un ″nu″ şoptit rosteşte şi golul din odaie,
un ″nu″ imens pluteşte pe şiruri de lumină,
doar toamna obosită culorile-şi anină
şi-mbracă în rugină a timpului văpaie.
O stâncă neclintită în negurile albastre,
nici vântul n-o doboară, nici ploile cernite,
să stăpâneşti chemări adesea poleite,
tentaţii-amăgitoare, ademeniri nefaste.
Să dăruieşti iubirea e artă şi credinţă,
în nebunii şi lacrimi, trăiri şi bucurie,
cu sufletul în palme, desfăşurat să scrie
în paginile vieţii, senin şi suferinţă.
Trackback(0)
TrackBack URI for this entry
Commentarii (1)
Subscribe to this comment's feed
Comenteaza
http://www.youtube.com/watch?v=Lmc-8_vxVF4