Agresiunea armată a URSS de la 28 iunie, 1940,  împotriva României a avut ca urmare raptul teritorial al Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Tinutului Herţa. Românii s-au trezit străini în propria ţară şi vieţile multora dintre ei  s-au încheiat tragic, devenind martiri ai neamului.

Astăzi mi-am propus să revin cu mai multă atenţie asupra unei comunicări prezentate la cursurile de vară ale Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina (cu sediul central la Rădăuţi) de către directorul adjunct al Arhivei Regionale de Stat din Cernăuţi, Petru Grigor, material inedit cuprinzând date despre martirii fostului judeţ Rădăuţi.

Nicolae Rusu, născut la 1923, în localitatea Bilca, Nicolae Schipor, născut în 1905, Ilie Dănilă, născut la 1900, Simion Cruţ, născut în 1901, Ilie Dănilă, născut în 1885- toţi patru din Vicovu de Sus, Ilie Sacaliuc, născut la 1921, în Laşcăuţi, Victor Bodali, născut la 1907, în Straja, Ion Ionesi, născut la 1892, în Vicovul de Sus, Ivan Evteev, născut la 1912, în Climăuţi, Vasile Marociko, născut la 1923, în localitatea Măgura- sunt doar câţiva dintre cei al căror destin a fost marcat  de invazia stalinistă.

Iată povestea  lui Victor Bodali din Straja, român agricultor.

Înainte de instaurarea puterii sovietice, în nordul Bucovinei, doi feciori de-ai lui Victor Bodali s-au învoit să pască vitele oamenilor din satul Igeşti, azi Raionul Storojineţ, Ucraina. După instalarea frontierei staliniste, Vicovu de Sus a rămas în componenţa României, iar Igeşti a nimerit în Ucraina Sovietică. La 2 august 1940, bărbatul a hotărât să-şi aducă urmaşii acasă. El a trecut hotarul de stat şi a ajuns în mâinile grănicerilor comunişti. Cercetările au durat unsprezece luni. În vara anului 1941, a fost declarată sentinţa conform căreia românul va fi privat de libertate pe un termen de trei ani şi închis în lagărul bolşevic din Sverdlovsk.

Ion Ionesi din Vicovu de Sus, s-a dus la pădure după lemne în ziua de 23 august,1940. Tot adunând vreascuri, a trecut frontiera pe teritoriul sovietic, unde a fost reţinut de către grăniceri şi escortat la Cernăuţi. Au rămas să-i ducă dorul soţia şi cei cinci copilaşi, cu vârste între şapte şi treisprezece ani. Autorităţile bolşevice l-au condamnat, la 3 iunie, 1941, la trei ani de puşcărie.

’’Ion Cârciu, născut la 1923, în localitatea Straja,român-absolvent a şapte clase. În dimineaţa zilei de 8 septembrie 1940, a pornit cu vitele spre imaşul satului. În ţinutul Carpaţilor coborâse o toamnă frumoasă, ca în poveşti. Păsările călătoarea se pregăteau să apuce calea sudului şi cântau de mai mare dragul, revărsându-şi toată dragostea în melodii de o rară frumuseţe. Contemplând natura miraculoasă a plaiului natal, tânărul de 17 ani n-a observat când una dintre vite a ieşit din cireadă, dorind să apuce câteva guri de iarbă sovietică. Ionel a fost nevoit să treacă ilegal frontiera cu scopul de a-şi aduce animalul înapoi în România. Însă grănicerii <tătucului Stalin> stăteau la pândă şi aşteptau noi victime. Românul a fost înhăţat şi supus interogărilor,care au durat opt luni. În zadar îl aşteptau acasă bătrânul tată şi sora mai mare. Consfătuirea specială de pe lângă Comisarul Norodnic al afacerilor interne al URSS, prin decizia din 17 mai,1941, îl condamnă la trei ani de închisoare, întemniţându-l în lagărul comunist din Vorkuta. Apucă drumul Nordului, drumul durerii şi al pierzaniei. A tot aşteptat bunul lui părinte întoacerea feciorului, însă nordul e fără milă.’’, ne-a istorisit cercetătorul cernăuţean.

Munca silnică, prigoana, deportările  au transformat viaţa românilor într-un calvar despre care, cu demnitate, ca un popor ortodox, ar trebui să vorbim cât mai des, aprinzându-le astfel o lumânare acelora care, din dragoste faţă de neam, s-au sfârşit poate fără o cruce la căpătâi.