| Ce e nou in DOOM |
|
|
| Scris de Ioana Vintil-Rdulescu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Friday, 01 September 2006 | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
- Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005,coordonator: Ioana Vintilă-Rădulescu - În cele ce urmează se prezintă, însoţite de câteva exemple, principalele modificări introduse în DOOM2 faţă de prima ediţie a dicţionarului[2] (DOOM1), modificări care afectează normarea sub diverse aspecte a unor cuvinte. Conform Legii privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române nr. 752/2001, în România, forul care „se îngrijeşte de cultivarea limbii române şi stabileşte regulile ortografice obligatorii” este Academia Română. Actualele norme au intrat în uz din momentul publicării DOOM2; pentru învăţământ, ministerul de resort este cel care decide data aplicării lor. Pentru detalii privind celelalte norme (care sunt în continuare valabile aşa cum fuseseră stabilite prin DOOM1) şi fiecare cuvânt - mai vechi sau mai nou - în parte este necesară consultarea introducerii la DOOM2, respectiv a dicţionarului propriu-zis. Informaţiile sunt prezentate în ordinea în care su fost tratate în introducerea la DOOM2 şi nu în ordinea importanţei. MODIFICARI PRIVIND DENUMIREA/CITIREA UNOR LITERE
O VALOARE SUPLIMENTARA A LITEREI W
SCRIEREA ŞI CITIREA UNOR ABREVIERI Actualmente se preferă scrierea fără puncte despărţitoare a unor abrevieri de tipul SUA, UNESCO etc. Unele litere din anumite abrevieri se citesc după modelul limbii din care au fost împrumutate abrevierile, de ex. CV, citită [sivi], deoarece este împrumutată din engleză, şi nu din latină (unde nici nu se folosea această abreviere), chiar dacă sintagma pe care o abreviază, curriculum vitae, este un latinism. Nu sunt urmate de punct: - simbolurile majorităţii unităţilor de măsură: gal pentru galon; - simbolurile unor termeni din domeniul tehnic şi ştiinţific: Rh „factorul Rhesus”. Pentru numele şi simbolurile unităţilor de măsură se aplică prevederile sistemelor internaţionale obligatorii/normele interne în domeniu. ACCENTUL[9] La unele cuvinte (mai vechi sau mai noi) se admit variante accentuale literare libere (indicate în Dicţionar în ordinea preferinţei), cu unele deosebiri faţă de DOOM1, atât la unele cuvinte vechi în limbă, cât şi la unele neologisme, de ex. acatist/acatist, antic/antic, gingaş/gingaş, hatman/hatman, jilav/jilav, penurie/penurie, trafic/trafic. Se recomandă o singură accentuare la avarie, crater, despot, la formele verbului a fi suntem, sunteţi. SCRIEREA ŞI PRONUNŢAREA NUMELOR PROPRII STRAINE Numele statelor trebuie utilizate în forma oficială recomandată de acestea Belarus (la cuvintele din aceeaşi familie se pot folosi ambele variante: belarus/bielorus, belarusă/bielorusă), Cambodgia, Côte d’Ivoire, Myanmar. Formele tradiţionale curente, intrate prin intermediul altor limbi şi adaptate limbii române, ale unor nume de locuri străine cunoscute de mai multă vreme la noi, pot fi folosite şi în indicaţii bibliografice: Florenţa etc. Normele actuale recomandă formele Bahus, Damocles - cf. şi expresia consacrată sabia lui Damocles -, Menalaos, Oedip [ödip] (cf. şi redarea titlului tragediei antice Oedip rege şi a titlului operei lui George Enescu), Procust, nu Bacus, Damocle, Menelau, Edip, Procust. Numele anumitor personalităţi, provenite din limbi scrise cu alfabetul chirilic, pot fi ortografiate atât conform tradiţiei româneşti, cât şi normelor actuale de transliterare: Dostoievski/Dostoevski. SCRIEREA CU LITERA MICA SAU MARE LA INIŢIALAScrierea cu literă mică la iniţială Se scriu cu literă mică (şi nu mare) la iniţială şi: - numele fiinţelor mitice multiple: ciclop, gigant, muză, parcă, sirenă, titan; - elementele iniţiale din numărul de ordine al unor manifestări periodice a căror denumire este folosită în interiorul unei propoziţii: Participanţii la (cel de-)al X-lea Congres … Când denumirea este folosită singură, ca titlu etc., începe cu literă mare: Al X-lea Congres ... Se pot scrie, ocazional, cu literă mică, unele cuvinte care, în mod obişnuit, se scriu cu literă mare, pentru a realiza un anumit efect stilistic (ceauşescu, pcr) sau grafic (univers enciclopedic pe publicaţiile editurii în cauză). Scrierea cu literă mare la iniţialăSe scriu cu literă mare la iniţială şi: - toate componentele (cu excepţia, de regulă, a cuvintelor ajutătoare): - numelor proprii (inclusiv ale unor unităţi lexicale complexe folosite ca nume proprii) care desemnează marile epoci istorice (chiar dacă nu reprezintă evenimente) (Antichitatea, Evul Mediu), inclusiv războaiele de anvergură (Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial) sau care au un nume propriu (Războiul celor Două Roze, Războiul de Independenţă, Războiul de Secesiune, Războiul de Treizeci de Ani, Războiul de 100 de Ani); - numelor proprii de instituţii, inclusiv când sunt folosite eliptic: secretar de stat la Externe; Lucrează în Institut de cinci ani; student la Litere; admiterea la Politehnică; - locuţiunilor pronominale de politeţe: Alteţa Sa Regală, Domnia Sa, Excelenţa Voastră, Înălţimea Voastră, Majestăţile Lor Imperiale, Sfinţia Sa; - numai primul element din numele proprii compuse care reprezintă denumirile organismelor de conducere şi ale compartimentelor din instituţii: Adunarea generală a Academiei Române, Catedra de limba română, Comisia de cultivare a limbii a Academiei Române, Compartimentul/Departamentul/Sectorul de limbi romanice, Direcţia, Secretariatul, Secţia de filologie şi literatură a Academiei Române, Serviciul de contabilitate. Se pot scrie cu literă mare unele cuvinte (care, de obicei, se scriu cu literă mică), în semn de cinstire (Soldatul Necunoscut; Slavă Ţărilor Române). Componentele sintagmei ţările române, care nu a fost niciodată numele propriu al unei entităţi statale unice, se scriu în mod obişnuit cu literă mică la iniţială. SCRIEREA CUVINTELOR COMPUSE I. Se revine la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui negativ compus niciunul, niciuna „nimeni” şi ale adjectivului pronominal corespunzător niciun, nicio, care se încadrează într-un întreg sistem la care se aplică de mult aceleaşi reguli. 1. Niciun(ul) s-a mai scris „legat” şi înainte de 1953, dată după care nici un(ul) a devenit singura excepţie în mai multe privinţe: - a. era unicul pronume (în afară de ceea ce şi spre deosebire, de exemplu, de pronumele cu o componenţă relativ asemănătoare vreun(ul), scris într-un cuvânt) redat grafic ca şi cum ar fi vorba de două cuvinte diferite şi independente şi nu de un unic pronume/adjectiv compus sudat - între componentele căruia nu poate fi intercalat alt cuvânt; - b. era singura combinaţie din seria celor formate din nici + când, cât, cum, de cât, de cum, o dată sau odată, odinioară, unde la care nu se făcea distincţie şi în scris între îmbinările libere şi disociabile, în care componentele îşi păstrează individualitatea, şi cuvintele compuse sudate. Astfel, şi până acum trebuia să se distingă, de exemplu, şi în scris, între niciodată „în niciun moment” şi nici odată „nici cândva” (situaţia complicată în acest caz şi de o a treia situaţie: nici o dată „nici o singură dată”, „nicio dată calendaristică” sau „nicio informaţie”) sau între grupurile ortografice fiecare, oarecare, oricine ş.a. şi, respectiv, fie care, oare care, ori cine. 2. Tot atât de normal ca în aceste ultime exemple este să distingem, de pildă, între: - niciun adjectiv pronominal (N-are niciun chef să facă ce i se cere) şi nici un adverb + articol (Nu e naiv şi nici un om neştiutor) sau nici un conjuncţie + numeral (Mă confundaţi, eu nu am nici un frate, nici mai mulţi); - niciunul pronume (N-a venit niciunul „nimeni”) şi nici unul conjuncţie + pronume nehotărât (Nu-mi place nici unul, nici celălalt - combinaţii în care nici este accentuat în frază şi în care se poate intercala, de exemplu, adverbul măcar (N-are nici măcar un prieten). Aceste combinaţii se folosesc mult mai rar decât pronumele şi mai ales în astfel de structuri binare, destul de clare din punctul de vedere al înţelesului şi al logicii, nu numai al analizei gramaticale. 3. Grafia niciun etc. corespunde şi pronunţării în două silabe [nièun]. 4. Ea nu numai că nu îngreunează, ci, dimpotrivă, uşurează recunoaşterea ca atare a pronumelui/adjectivului pronominal în cauză. 5. Acestă grafie a fost adoptată şi de noua Gramatică a Academiei. 6. Ea respectă şi paralelismul grafic cu celelalte limbi romanice în care există pronume cu o structură asemănătoare. Se scriu „legat” şi: - adjectivele cu structura adjectiv + vocala de legătură o + adjectiv, care exprimă o unitate, având flexiune numai la ultimul element: cehoslovac „din fosta Cehoslovacie”, sârbocroat; Dar ceho-slovac „dintre Cehia şi Slovacia”, sârbo-croat „dintre sârbi şi croaţi”. - adverbul odată „cândva (în trecut sau în viitor), imediat, în sfârşit”: A fost odată ca niciodată, O să-ţi spun eu odată ce s-a întâmplat, Termină odată, Odată terminat lucrul, am plecat. Dar se scriu în două cuvinte o dată numeral adverbial (Aşa ceva ţi se întâmplă numai o dată în viaţă, Te mai rog o dată, O dată la două luni) şi o dată subst. „zi, dată calendaristică” sau „informaţie”. II. Se scriu cu cratimă: - adjectivele compuse nesudate cu structura adverb + adjectiv (adesea provenit din participiu), când compusul prezintă o diferenţă de sens faţă de cuvintele de bază: bine-crescut „cuviincios”, bine-cunoscut „celebru”, bine-venit „oportun, agreat”; Ele se deosebesc de îmbinările cu o structură şi o componenţă asemănătoare, care se scriu într-un cuvânt când sunt compuse sudate (binecuvântat) şi separat când sunt grupuri de cuvinte care îşi păstrează fiecare sensul (bine crescut „dezvoltat bine”). - substantivele compuse cu unitate semantică şi gramaticală mai mică decât a celor scrise într-un cuvânt, ca: - bună-credinţă „onestitate”; bună-creştere, bună-cuviinţă „politeţe”; bună-dimineaţa (plantă), bun-rămas „adio”; Compusele sudate cu structură asemănătoare se scriu într-un cuvânt (bunăstare „prosperitate”), iar secvenţele în care componentele îşi păstrează autonomia - în cuvinte separate (bună creştere „dezvoltare bună”, bunul gust al libertăţii). - prim-balerin, prim-balerină, prim-procuror, pri-solist, prim-solistă; -bas-bariton, contabil-şef[10], cuvânt-titlu „intrare de dicţionar”, maşină-capcană (în care al doilea substantiv este apoziţie); Se scrie într-un cuvânt blocstart - ca şi blochaus, blocnotes. - termeni care denumesc substanţe chimice distincte, specii distincte de plante sau de animale (cu nume ştiinţifice diferite) ş.a., la care se generalizează scrierea cu cratimă - indiferent de structură: fluture-de-mătase, gândac-de-Colorado (specii de insecte), viţă-de-vie (plantă). - tipuri izolate: cuvânt-înainte „prefaţă”, mai-mult-ca-perfect (timp verbal). SCRIEREA LOCUŢIUNILOR[11]Se scriu în cuvinte separate, de ex.: băgare de seamă „atenţie”, chit că, cu bună ştiinţă, de bunăvoie „benevol”, de jur împrejurul, de prim rang „de calitatea întâi”; Doamne fereşte, Domnia Lui, Excelenţa Sa, Înalt Preasfinţia Voastră, în ciuda, în jur „în preajmă”, în jur de „aproximativ”, în jurul, în locul, Măria Ta, până ce, până să ş.a.
Din punctul de vedere al scrierii ca locuţiuni nu sunt semnificative situaţiile în care unele elemente din componenţa lor sunt scrise cu cratimă din motive fonetice - todeauna (de-a berbeleacul, dintr-odată) sau acidental, pentru a reda rostirea lor în tempo rapid (aşa şi aşa/aşa şi-aşa) - sau pentru că sunt cuvinte compuse (de (pe) când Adam-Babadam). SCRIEREA GRUPURILOR DE CUVINTE[12] Fiind grupuri de cuvinte, şi nu un singur cuvânt compus, se scriu „dezlegat” şi: - de mâncat (N-am nimic de mâncat; De mâncat, aş mânca), după prânz ş.a.; Dar se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă compusele cu o structură asemănătoare: demâncare, demâncat (pop.) „mâncare”, după-amiază, după-masă „a doua parte a zilei”. - apă minerală, bună dimineaţa (formulă de salut), bună stare „stare bună” etc. Grupurile relativ stabile de cuvinte se deosebesc de cuvintele compuse cu structură şi componenţă asemănătoare, în care elementele componente nu-şi păstrează sensul de bază şi nu corespund realităţii denumite şi care se scriu fie cu cratimă (bună-dimineaţa „plantă”), fie într-un cuvânt: bunăstare „prosperitate”. DESPARŢIREA LA CAPAT DE RÂND[13] Despărţirea numelor de instituţii cuprinzând abrevieri pentru nume generice sau nume proprii Se tolerează plasarea pe rânduri diferite a abrevierilor pentru nume generice (RA = regie autonomă, SA = societate anonimă ş.a.), şi a numelor proprii din denumirile unor instituţii, indiferent de ordine: Roman |S.A., SC Severnav | SA., dar şi F.C. | Argeş, RA | „Monitorul Oficial”, SC | Severnav SA (ca şi în scrierea completă: Fotbal| Club| Argeş etc.). Numele proprii de persoană Pentru păstrarea unităţii lor, nu se despart la sfârşit de rând, ci se trec integral pe rândul următor numele proprii de persoane: Abd el-Kader, Popescu (nu: Abd el-|Kader/Abd el-Ka-|der, Po-pescu/Popes-cu). Despărţirea cuvintelor la capăt de rând
Despărţirea cuvintelor în scris la capăt de rând nu se identifică cu despărţirea în silabe în sens fonetic. Conform DOOM1, „regulile bazate pe pronunţare” erau „tolerate”, deci perfect posibile, şi în cuvintele „formate”, la care „despărţirea […] care ţine seama de elementele constitutive atunci când cuvântul este analizabil sau măcar semianalizabil” era nu singura admisă, ci doar cea „preferată”. (caracterul analizabil este însă un lucru destul de relativ, un cuvânt ca obiect, de exemplu, nefiind, practic, nici măcar semianalizabil pentru majoritatea vorbitorilor). În DOOM1 se preciza că unele cuvinte „formate” cunosc şi (nu doar exclusiv) o despărţire conformă cu structura lor morfologică. În dicţionarul propriu-zis din DOOM1 însă, deşi corect ar fi fost să se indice, ca variantă, şi despărţirea după pronunţare conformă cu regulile generale (de exemplu tran-salpin etc.) şi nu nu numai cea care se încadrează în categoria excepţiilor, DOOM1 menţiona numai despărţirea morfologică: „transalpin (sil. mf. trans-)”. De aici impresia greşită că, în asemenea cuvinte, silabaţia morfologică ar fi fost singura admisă. Probabil că şi din acest motiv, ca şi pentru a pune în evidenţă familiile de cuvinte şi mijoacele de formare a acestora, şcoala recomanda aproape exclusiv, la cuvintele „formate”, despărţirea bazată pe analiza morfologică. Notarea diferită, la unele examene şi concursuri, a celor două despărţiri (chiar dublă pentru cea morfologică, cum s-a procedat uneori) nu este deci corectă. Dacă se urmăreşte să se vadă dacă elevii sau candidaţii cunosc silabaţia fonetică ori structura morfologică a cuvintelor, întrebările ar trebui formulate explicit ca atare. În DOOM2 s-a inversat numai ordinea de preferinţă a celor două modalităţi de despărţire la capăt de rând - după pronunţare (care prezintă şi avantajul că pentru ea se pot stabili reguli formalizabile şi mai generale decât pentru despărţirea după structură) şi după structură. Spre deosebire de DOOM1, noul DOOM indică riguros, la toate cuvintele în această situaţie, ambele posibilităţi, fără a o trece sub tăcere pe aceea care este mai puţin convenabilă sub un aspect sau altul. Ca urmare, în dicţionarul propriu-zis s-a inversat ordinea în care sunt indicate cele două modalităţi de despărţire la capăt de rând pentru cuvintele analizabile şi semianalizabile (compuse sau derivate cu prefixe şi cu unele sufixe): prima este indicată despărţirea bazată pe pronunţare, iar pe locul al doilea despărţirea anumitor secvenţe după elementele lor constitutive. Se pot deci despărţi şi după structură cuvintele (semi)analizabile, formate în limba română sau împrumutate (în exemple se indică numai limita în discuţie, nu şi limitele posibile între celelalte silabe): - compuse[16]: arterios-cleroză/arterio-scleroză, al-tundeva/alt-undeva, des-pre/de-spre, drep-tunghi/drept-unghi, por-tavion/port-avion, Pronos-port/Prono-sport, Romar-ta/Rom-arta; formaţiile cu -onim: o-monim/om-onim, paro-nim/par-onim, sino-nim/sin-onim; Compusele care păstrează grafii străine sunt supuse numai despărţirii după structura din limba de origine: back-hand. - derivate cu prefixe: anor-ganic/an-organic, de-zechilibru/dez-echilibru, ine-gal/in-egal, nes-prijinit/ne-sprijinit, nes-tabil/ne-stabil, nes-trămutat/ne-strămutat, pros-cenium/pro-scenium, su-blinia/sub-linia; - derivate cu sufixe: savan-tlâc/savant-lâc. Cel care scrie are deci libertatea, atunci când nu recunoaşte sau nu este sigur de structura morfologică a unui cuvânt mai greu analizabil, să îl despartă pe baza pronunţării (o-monim, nu numai om-onim), ori, dacă o asemenea diviziune i se pare şocantă la cuvintele mai uşor analizabile, să despartă cuvântul în cauză pe baza structurii lui morfologice (post-universitar, nu neapărat pos-tuniversitar).
Nu pun probleme acele compuse (ca bine-facere, clar-văzător, pur-sânge) sau derivate (precum contra-făcut, des-calificat, a re-începe) la care cele două tipuri de despărţire coincid. Se indică o singură despărţire, şi anume după structură, şi la cuvintele compuse (ca alt-fel, ast-fel, feld-mareşal, port-moneu) şi derivate cu prefixe (ca post-faţă, trans-bordare) sau cu sufixe (ca pust-nic, stâlp-nic) cuprinzând anumite succesiuni de consoane care nu admit alte despărţiri. La cuvintele scrise (obligatoriu sau facultativ) cu cratimă sau cu linie de pauză se admite - atunci când spaţiul nu permite evitarea ei - şi despărţirea la locul cratimei/liniei de pauză. Este vorba de: - cuvinte compuse sau derivate şi locuţiuni: aducere-|aminte; - împrumuturi neadaptate la care articolul şi desinenţele se leagă prin cratimă: flash-|ul; - grupuri ortografice scrise cu cratimă: ducându-|se, chiar când rezultă secvenţe care nu sunt silabe: dintr-|un (cazuri în care se recomandă însă evitarea despărţirii); - cuvinte compuse complexe: americano-|sud-coreean sau americano-sud-|coreean. Câteva norme morfologice Adjective La unele adjective neologice, norma actuală, reflectând uzul persoanelor cultivate, admite la feminin forme cu şi fără alternanţa o (accentuat) - oa, în ordinea de preferinţă analoagă/analogă, omoloagă/omologă (în timp ce la altele nu admite forme cu oa: barocă, echivocă); adjectivul/substantivul vagabond are femininul vagaboandă, nu vagabondă. Unele adjective vechi şi mai ales neologice se folosesc numai pentru substantive de un singur gen; în cazul celor referitoare la substantive neutre, aceasta nu înseamnă că şi adjectivele în cauză ar fi „neutre”, cum se indica în DOOM1, chiar dacă au la singular formă de masculin, iar la plural (dacă au plural), formă de feminin: (metal) alcalino-pământos, (barometru) aneroid, (foc) bengal, (substantiv) epicen[17]. Locuţiuni adverbialeDeoarece locuţiunile adverbiale nu cunosc categoria numărului, locuţiunea adverbială altă dată nu are plural, alte dăţi fiind o locuţiune distinctă. Articolul[18] Articolul hotărât enclitic (singular şi plural) se leagă cu cratimă numai în împrumuturile neadaptate: - a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare: bleu-ul [blöul]; - care au finale grafice neobişnuite la cuvintele vechi din limba română: dandy-ul (nu dandiul), dandy-i[19]; gay-ul, gay-i; hippy-ul, hippy-i; party-ul; playboy-ul, playboy-i; story-ul, story-uri.
La unele substantive provenite din abrevieri există în prezent tendinţa de a le folosi nearticulat: O.N.U./ONU a decis ... (nu: O.N.U.-ul ...). < | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Principalele modificări introduse în Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române.