un final ironic , dar... adevarat.

începe în forţă:
"Când principiile lovesc în oameni,
Prefer oamenii" şi se închide într-o notă calm-ironică.
mi-a plăcut!

E grav dacă preferi oamenii ( făuritori de principii ) în locul principiilor ( făurite de oameni ), dat fiindcă o asemenea diferenţiere ( redundantă! ) pe lângă faptul că se referă la categorii distincte, este şi imposibilă: "Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!".
" Uneori îngerii pot deveni scorpioni", spui d-ta despre această fiinţă ( spirituală! ), care veghează asupra omenirii, întruchipând puritatea, bunătatea, frumuseţea, cu alte cuvinte, perfecţiunea ( spre care aspirăm cu toţii ). Cum să devină scorpion un înger, prietene ? ( dacă n-o fi vreo femeie la mijloc - "la donna e mobile"! ). Nu, domnule, un copac oarecare nu poate doborî un orfelinat, îl poate avaria, dar nu-l poate doborî! Aş fi înţeles dacă ar fi fost vorba despre un eucalipt! Nici chestia asta cu bombardierele, care "au şi ele aripi" nu mi se pare în regulă ( având în vedere că toate vehiculele aeriene mai grele ca aerul - ca să ne întoarcem la principii! - sunt susţinute în aer de aripi! ), după cum "...Zâmbetul celui ce pune-n funcțiune/ Scaunul electric..." iese din metru ( dacă un copac poate doborî un orfelinat, cel ce pune-n funcţiune scaunul electric / poate zâmbi mefistofelic! ), ca să nu mai vorbim despre capetele care se bagă pe sub tablouri ( ca să fie sparte ) ori despre asasinatul metafizic ( prin "plecare" ). În concluzie, fiecare primeşte ce merită când întinde mâna ( bine că nu zboară şi elefanţii ! ), iar glorificarea câinelui ( altul decât cel al d-tale! ) trebuie luată sub rezervă... Şi acum, "duceţi-mă la cariere"!