Jurnalul meu Caldut, cald, aproape fierbinte | Caldut, cald, aproape fierbinte |
|
|
| Scris de Luminita Zaharia | |
| Sunday, 02 March 2008 | |
|
Omul si castelul / Revolutia simturilor / Caldut, cald, aproape fiebinte / Run, baby, run /
Ştiam cîndva să fac – cu mîna mea! un om de zăpadă, un castel de nisip...
Azi, timpul se comprimă fără chip şi-o poezie-ncape într-o rimă... Te vindeci de alean cu aspirină azi spaţiul se dilată ca un copil îndopat cu pufarine şi cu îngheţată... Unde sînt zilele de altădată? Mama făcea cremă de zahăr ars prietenii mă vizitau, cu bomboane fondante colecţionam timbre rare luam lucrurile andante priveam, în fiecare seară, luna şi, mai presus de toate, alergam numai de dragul alergării şi strigam din rărunchi: „Jos minciuna!”... Scriam scrisori lungi, salvam gîndăcei, miroseam regina nopţii pînă-n staminele ei
zîmbeam iubeam contemplam apretam gulerele albe de fetiţă silabiseam mirată bre-be-nei făceam fotografii alb-negru visînd la epoca celor color... Îmi rămînea şi timp pentru somn îmi rămînea şi timp pentru zbor...
Azi, cu tot echipajul de roboţi performanţi cu tot statutul meu de vip şi cu toţi fanii dornici să mă vadă
de-abia mai reuşesc să-nchipui un om de nisip un castel de zăpadă...
Revolta Simţurilor
În această casă ordinea-i deplină. Aer nu există, respirăm lumină.
Ne privim cu urechi mari pîlnii translucide de prins muzici divine şi, la nevoie, ţînţari. Intrăm în antreu printr-un tablou de Gaugain. Rîdem cu mîna stîngă, aruncăm kareninele departe de tren plîngem lacrima cu nara împarfumată discret ne strigăm unul pe altul cu-acelaşi nume tandru: Poet. Covorul verde ca iarba ne e barba de tuns oiţele din ţarcul ăsta de nepătruns. Apa din cadă ne ajută la pipăit. Oul se lasă decojit şi găina suferă în tăcere în sfînta şi halucinanta oală cu supă. Nimic nu te atrage mai mult decît clipa de după. În borcanul cu miere un gîndăcel conservat (tocmai bun de respirat) ar vrea să se transforme-n chihlimbar ca să fie, în cele din urmă, văzut. Nu mărimea contează, nu e totu-n zadar eu nu sînt zidar să-ntemeiez trăinicii tu nu eşti poet să-nsămînţezi poezii ea nu e mama noastră să ne înveţe el nu e Nostradamus ca să ne ştie… Ce lume decolorată prozaică liniară şi gri… Ba nu! Şi-ntr-un motor există poezie! Ne-a mai rămas ceva în lumea prozaică-liniară-şi-gri:
un verb (repede, ridicaţi-i un templu!):
a simţi.
Călduţ, Cald, Aproape Fierbinte
Mai ţineţi minte jocul din copilărie? El ascundea un obiect - o broşă, un creion, o tichie… Tu trebuia să-l cauţi repejor în dormitor, în hol, bucătărie… Cald! Eşti aproape…Rece! Ăhăăă, te-ai depărtat…
Azi, băiatul e bărbat şi se presupune, pe bună dreptate, că şi tu, fetiţa naivă, plîngăcioasă, păcălită mereu, te-ai fi maturizat…
Bărbatul nu s-a lăsat nici acum de ascuns lucruri pe te miri unde. Oştean vînjos în slujba unei clipe doar pe sine nu se poate ascunde. M-a făcut aseară cu ou şi oţet (cu oţet, înţeleg, dar cu ou?!) că, uite, nici la vîrsta asta nu vreau să mă-ndrept că îl implor să ne jucăm din nou (de data asta pe bune!) de-a găsitul, pe cald şi pe rece de-a mama şi tata, de-a trombonitul să plece, de-a ăl deştept să ia nota zece…
Mă fac c-ascund inima în prăjitura cu nucă. Ultimul ceas într-o cucă. Inelul îl îndes, cu greu, în pîine. Speranţa, în ziua de mîine… El zice: „Ştiu!” şi-l cred, fară dovezi vinovată ca de-un orb pe care îl vezi. Vinovată că am rămas fetiţa cuminte vinovată de dragoste scoasă din minte aruncînd în aer detectoarele de minciuni aceeaşi donquijoteană căutătoare de dalbe minuni din cald-călduţ spre foarte fierbinte…
Run, baby, run!
Mi se spunea, copil: „Run, baby, run!”
Fugi, fetiţo, de albina care-nfige acul din zbor de cîinele vecinilor de microbi de-nnegrirea din nor de beţivul din colţ de oamenii snobi de fulgere-ameninţătoare de prize şi mai ales de surprize de geamandura din mare fugi, fetiţo, pe brînci de ape adînci de scene tari tulburătoare de cartofi prăjiţi şi de sare...
Mi se spunea, adolescentă: fugi, gingaşă domnişoară de dor aprins de primăvară de băiatul şmecher sau pervers de idealuri de suavul vers de ciori meteoriţi de spaţii închise de posibili iubiţi fugi rupînd pămîntul de vise...
Fugi, femeie, de ape tulburi de hazardate cuvinte de gîndacul păros de grădini suspendate de culoarea roşu din trandafiri şi, mai ales, de frumos... Fugi de prostie învaţă să-nalţi temple doar lucrurilor fixe de pe pămînt gîndeşte cu capul inima e doar un motoraş fă-te fată modernă de la oraş nu scrie vorbe pe vînt...
Fugi, bătrînico, de motocicliştii grăbiţi aşteaptă culoarea verde şi ca nu cumva să te-apuce vreo criză de sciatică ia-ţi o sacoşă pe roţi cînd pleci la piaţă.
Hai, nu mai fi romantică fugi (dar fugi odată!) de viaţă... Comentarii
(0)
Copyright 2007. All Rights Reserved. |
| < Precedent | Urmator > |
|---|
