Tăcerea-mi îngheaţă
vorbele,
cu braţele deschise
voi locui în cuvintele tale
înainte de început şi dincolo de sfârşit.

Mă voi plimba prin fiecare vers
ca o fereastră de tren prin câmpie
şi la fiecare oprire-n noapte
voi da jos luna pe peron.

Prin fiecare ţinut privelişti
îmi vor vindeca rănile
prin inima frunzei va urca seva
venită de sunb pietre, din rădăcini.

O rugăciune îmi dă dezlegare
să  reproduc în cuvinte
tot ce văd şi ce nu văd din umbră.

TrackBack URI for this entry

Commentarii (1)

Subscribe to this comment's feed

strofa
scris de Ottilia Ardeleanu, 03 ianuarie, 2012

a doua este călătoria în sine. o imagine de vis, într-adevăr!

• 
• +0
• 
• 

Nume

Email

Titlu

Comentariu

mic | mare

Urmareste comentariile noi prin email (Doar pentru membrii inregistrati)

Am citit si sunt de acord cu Termenii si Conditiile de utilizare.

Introduceti caracterele afisate

Comenteaza