A venit primăvara! Razele soarelui ne mângâie, iar ciripitul păsărelelor ne picură în suflet, umplându-ne inima de bucurie. Parcă şi sângele circulă mai  repede, ca şi seva în arbori. Se spune că sălaşul sufletului este în inimă; de aici expresia „om bun, om cu inima de aur”. Tot acolo ajunge  vorba dulce şi versul duios, care „te ung la inimă”. Vena care aduce sângele la inimă se numeşte „cavă”. Poate printre primii care s-au inspirat din natură şi au cântat din... inimă au fost păstorii, inclusiv cei din Mioriţa. Alături de fluier, cavalul, un fluier mai mare, pare să se asemene cu vena cavă, fiind o cavitate obţinută prin scobirea lemnului prin care „curge” sunetul. După autorii DEX-ului „caval”, ca instrument, vine din turcă, iar ca „şenţuleţ pentru udat legumele" are etimologie necunoscută - deşi este compus din ca-val(e), adică  este ca şi o vale prin care curge apa; substantivul „cav” este de  origine franceză. Trei cuvinte: unul indoeuropean, altul francez, altul turcic - situaţie ridicolă, mai ales că există şi în latină „cavus”.

Există expresia „cântec de inimă albastră”, adică de dor şi dragoste. Ştim că în insuficieţă circulatorie, spre exemplu, fie prin slaba oxigenare a sângelui, fie prin amestecarea celui arterial cu cel venos în cazul unor malformaţii, tegumentele devin albastre. Tot  „la inimă” îl avem, din primii ani de viaţă, pe ”îngeraşul” care ne umple sufletul de bunătate şi speranţă, când îl evocăm. Astfel se desluşesc legăturile dintre căile sufletului, muzica sferelor, instrumentul caval şi lumea minunată a îngerilor.

Muzica îşi  „trage” seva din lumea divină. Ştim că traco-getul Pan, inventatorul naiului, a fost asimilat de mitologia greacă alături de Apollo şi fiul său Orfeu, toţi renumiţi prin muzică - şi astfel vom  înţelege  cum a apărut  cavalul. Frigienii, ramură a tracilor, acum 3.500 de ani erau consemnaţi, în izvoarele istorice, pe teritoriul numit azi Turcia; Herodot spune că sunt mai vechi decât egiptenii. Dacă adăugăm şi faptul că „Ra-Ta şi tribul său din Carpaţi au construit Marea Piramidă” (după Edgar Cayce), ne vom apropia de vremuri foarte vechi. Acolo, în umbra piramidelor, vom descoperi că egiptenii considerau sufletul ca având trei principii spirituale legate de fiinţa umană. Ele erau Akh, Ba şi Ka. În Larousse Ka este prezentat sub multiple aspecte, printre care se află  şi cel de spirit şi zeu protector al oamenilor, principiu al vieţii şi puterii. La plural este Kau, care pare să fi avut sensul de „strămoşi”, de spirit al neamului, de genii sau calităţi - în număr de paisprezece. Ele trăiau independent şi ofereau calităţi  specifice  persoanelor de care se ataşau. Aceste calităţi erau: autoritatea, forţa, voinţa creatoare, stabilitatea, nobleţea, înţelepciunea magică, strălucirea, cunoaşterea, gustul, văzul, auzul,  belşugul, hrana, durata vieţii. Ra le poseda pe toate datorită perfecţiunii sale. Toate calităţile  se află în fază incipientă în noi, şi sub înfluenţa şi îndrumarea protectorilor noştri invizibili, îngerii, ele se dezvoltă. Avem aici pentru cav sensul de adânc, aparent gol ca şi cavalul, dar care se va umple cu toate calităţile  posibile, odată  cu trecerea timpului. Iată de ce cav este asemeni termenului egiptean Kau.

În Biblie şi Coran spiritul lui Kau a fost preluat de evrei în timpul  şederii în Egipt. Apare sub forma unei ierarhii superioare, aceea a arhanghelilor. În Vechiul Testament prima relatare despre Arhanghelul Gabriel este în Cartea lui Daniel (sec.VI îHr.). În Noul Testament îi anunţă fecioarei Maria naşterea lui Iisus şi a lui Ioan Botezătorul, dăruindu-i acesteia strălucire şi cunoaştere. A treia personalitate  îndrumată de Arhanghel este Mahomed, care ajunge la cunoaşterea magică, la înţelepciune, nobleţe, forţă, autoritate, voinţă creatoare şi care a fost inspirat la scrierea Coranului.

Poate a venit momentul să acordăm mai multă  atenţie Arhanghelului Gavriil şi soborului său (26 martie), iar dacă Dumnezeu a hotărât ca la 600 de ani de la apariţia creştinismului să apară o contrabalansare spirituală, înseamnă că în lume începuse deja o manifestare fanatică a creştinismului, în care dragostea era înlocuită cu ură şi sânge. Aşa au pierit esenienii, gnosticii, druizii, iar mai târziu, în timpul inchiziţiei spiritualitatea europeană intra în crunta noapte a ignoranţei şi fanatismului; sub acest tăvulug au căzut incaşii, mayaşii. Atunci s-a salvat Japonia secolului XVII prin izolare, iar iudeii prin Kabală şi Talmud. Manifestările Arhanghelului  au fost la intervale de 600 de ani. În tradiţia geto-dacă  există credinţa că gemenii  divini, Apollo şi Selena, apar la intervale  de peste 600 de ani  pentru a ajuta oamenii în mod benefic.

Mulţumesc îngerilor pentru grija pe care mi-o poartă  şi pentru ajutorul dat în a înţelege şi dărui aceste rânduri, pentru că nimic nu-i întâmplător...

Precizare: Corespondenţe fonetice pornind de la indo-europeană: G<>K în hitită, tokhariană, sanscrită armeană, germanica comună, gotică, engleză veche, nordică veche, olnadeză medie... W/U<>V, iar în prezent B<>V şi L<>R în unele limbi. KAU<> CAVAL<> GAVAL<>GAVR-iIl<> GABR-iEl...