Mi-am sfărâmat amoru-n piatră arsă
Să-l văd scoţând din el adânci scântei
Tu ai plecat şi poate că nu-ţi pasă
De lacrima ce-o varsă ochii mei.

Mi-ai spus că pleci şi ţi-ai ferit privirea
Minciuna-n ochii tăi să nu o văd
Şi-n piept s-a frânt cu zgomot sec iubirea
În care azi eu nu mai pot să cred.

O frunză cade din castan şi-mi spune
Că-s singur cum vreodată n-am mai fost,
Privind cum soarele încet apune
Mă-ntreb pe lume dacă am vreun rost.

Îmi plând durerea printre frunze moarte
Şi ochii mei se pierd pustii în vânt
Cântecul toamnei, dureroase şoapte
Îmi strigă în urechi şi-n rece gând.

Privesc paharul şi ţigara stinsă,
Am obosit de mult să mai aştept
Şi toamna-mi lasă peste tâmpla ninsă
Durerea care mi se stinge-n piept.

Tu nu te-ntorci şi ştiu că nu-ţi mai pasă
De lacrimile reci din ochii mei
Azi când sfărâm amoru-n piatră arsă
Să-l văd scoţând din el adânci scântei.

TrackBack URI for this entry

Commentarii (2)

Subscribe to this comment's feed

...
scris de Iordache Cristi, 21 decembrie, 2011

inversiunea este de domeniul trecutului

• 
• +0
• 
• 

...
scris de Conţu, 27 decembrie, 2011

Aici ai greşit, prietene: ţi-ai "sfărâmat amoru-n piatră arsă" ( piatra aceasta se numeşte calcar, din care se face varul nestins! ) şi nu în cremene ( cu care se poate aprinde şi focul! ). N-am înţeles, recunosc, ultimul vers, reluat intact din prima strofă:
"...să-l văd scoţând din el adânci scântei...". Fiind vorba despre" amor" nu mai era nevoie de accentuarea "din el", în schimb se putea folosi "jerbe de scântei" în loc de "adânci scâtei" ( eu, cel puţin, n-am văzut niciodată o scânteie adâncă ! ).

• 
• +0
• 
• 

Nume

Email

Titlu

Comentariu

mic | mare

Urmareste comentariile noi prin email (Doar pentru membrii inregistrati)

Am citit si sunt de acord cu Termenii si Conditiile de utilizare.

Introduceti caracterele afisate

Comenteaza