Judecătorul Dionise Cocon, un bărbat la vreo treizecişicinici de ani, pe care roba neagră, cu zeci de falduri, flutura ca pe o sperietoare de ciori, deschise şedinţa cotidiană a Judecătoriei din Urlaţi, săgetând asistenţa cu o privire distrată.
- La ordine, zise grefiera din spatele unui vraf de dosare, cauza Lăcrămioara Mormoloc, având calitatea de reclamant...
Femeia care îşi auzi numele strigat, o blondă vopsită şi fardată violent, se ridică cu un gest afectat de pe bancă.
- Prezent.
- ... şi Fabian Mormoloc, în calitate de intimat...
- Aici, să trăiţi ! răspunse bărbatul, aflat undeva în fundul sălii. Avea în jur de douăzeci-douăzecişicinci de ani, era îmbrăcat în costum negru, cu sclipici, cămaşă albă şi cravată roşie, la care se adăuga un ghiul uriaş de aur, fixat pe degetul inelar.
- ...în acţiunea de divorţ, înaintată de reclamanta de mai sus, continuă grefiera. Părţile au fost citate în codiţiile legii, au depus la dosar cele cuvenite, procedura fiind legal îndeplinită. Reclamanta a cerut admiterea ca martor a mamei sale...
- Adela Mărcudescu, vă rog ! se insiunuă o bătrânică vioaie, cu pălărie şi ochelari de vedere, care semăna foarte mult cu reclamanta, dar care arăta cu vreo patruzeci de ani mai în vârstă decât aceasta.
- ... A-de-la Măr-cu-des-cu, repetă grefiera, pe silabe, consemnând ceva pe un formular şi întinzând dosarul judecătorului.
Acesta parcurse câteva clipe dosarul, apoi îşi ridică ochii spre reclamantă.
- Aveţi cuvântul pe fond !
- Vă mulţumesc din suflet, domnule judecător ! se fandosi ea. Hotărârea mea este definitivă şi irevocabilă. I-am acceptat beţia, infidelitatea, lenea, gelozia, mitocănia, răutatea, zgârcenia, neglijenţa, delăsarea, bălăcărirea, dar bătaia, domnule judecător, bătaia şi violenţa cu care mă tratează de un an încoace nu i le mai pot tolera.Cer, prin urmare, desfacerea imediată a căsătoriei !
- Mulţumesc, zise judecătorul făcând semn martorei să se apropie. Ia spune-mi, mamaie, ce s-a întâmplat în data de 13, luna trecută ?
- Ceea ce s-a întâmplat atunci, domnule judecător, turui bătrânica, întrece orice închipuire. Ne-am trezit cu el în stare de ebrietate pe la miezul nopţii strigând să-i deschidem că altfel sparge uşa, lucru care s-a şi întîmplat de altfel. A dat apoi buzna peste noi, ne-a lovit şi a distrus tot ce a găsit în cale : veselă, servicii de cafea şi de pahare, oglinda de pe hol, televizoarele şi multe altele, că nu-mi mai amintesc acum. Abia după ce am sunat la Poliţie şi ne-au sărit în ajutor vecinii s-a mai potolit, dar în zori a luat-o din nou de la capăt...
Judecătorul o opri cu un gest moale, îngăduitor.
- Bine, bine, mamaie, poţi să iei loc ! Are cuvântul pe fond intimatul !
Pârâtul se apropie de bară cu siguranţa ostaşului dinaintea luptei, adică foarte degajat şi motivat.
- Cu voia dvs., domnule preşedinte, aş începe prin a vă asigura că nimic din cele susţinute de reclamantă nu rezistă unei analize riguroase, după cum nici pretinsa agresiune asupra acesteia, clamată şi de martoră aici, nu stă în picioare. În fapt, ca să n-o lungesc prea mult, doresc să vă informez că mobilul acestei întîmplări este mai subtil decât pare, fiind construit în aşa fel încât să camufleze adevăratele intenţii ale reclamantelor, adică expulzarea mea din propria casă. Întrucât nu existau motive ca acest lucru să se întîmple altfel decât printr-o provocare, reclamantele s-au gândit să mă atragă într-o ambuscadă...
Mulţimea din sală izbucni în hohote de râs, iar judecătorul, luat prin surprindere de argumentaţia pârâtului, se stăpâni cu greu să nu explodeze la rându-i.
- Vă rog să păstraţi liniştea, fiindcă altfel evacuez sala ! Continuaţi, domnule Mormoloc ! Deci aţi fost atras într-o ambuscadă, ceea ce nu-i exclus deloc, dar atunci cum se explică spargerea uşii ?
- Până la spargerea uşii e drum lung, domnule judecător ! Anterior pregătirii ambuscadei, reclamantele m-au căutat la telefon şi m-au chemat să facem o înţelegere amiabilă. Eu, de bună credinţă, am dat curs acestei invitaţii, destul de ciudate având în vedere ora târzie, fără să bănuiesc ce mi se pregăteşte. Abia după ce pârâtele m-au tras înăuntru forţat, trădându-şi adevăratele intenţii, vădit teroriste, m-am dumirit şi am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacra.
- Şi din cauza acestei replieri soţia dvs. a avut nevoie de zece zile de îngrijiri medicale ? întrebă judecătorul. Dezvoltaţi acest aspect, vă rog !
- Am spus că am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacră, domnule judecător, dar reclamanta mă apucase deja de păr şi mă trăsese până în sufragerie după ea ! Se înţelege că m-am zbătut să scap, efectuând, probabil, mişcări ample, fiindcă numai astfel se explică distrugerile menţionate mai înainte şi vătămările descrise în certificatele medico-legale. În orice luptă există şi pierderi colaterale, domnule judecător, şi ca să ne întoarcem la uşă, adică de unde am plecat, trebuie să ştiţi că uşa n-a fost sfărâmată pentru că aş fi vrut s-o distrug eu, pur şi simplu, ci pentru că am trecut efectiv prin dânsa, ca să ies din ambuscadă !
Judecătorul închise dosarul, puse pixul deasupra, păstrând o sprânceană smuncită în sus.
- Sentinţa rămâne în pronunţare pentru mâine la ora 14 ! zise grav, apoi îşi ridică ochii şi-l fixă din nou pe pârât. Mai spuneţi-mi ceva, domnule Mormoloc ! Cum se face că aţi ieşit din ambuscada aceasta fără nicio zgârâitură ?
Pârâtul îşi bombă pieptul milităreşte şi luă poziţia de drepţi.
- Simplu, domnule judecător ! Am făcut armata la Antitero !
TrackBack URI for this entry
Subscribe to this comment's feed
scris de Cristina-Monica Moldoveanu, 16 noiembrie, 2010
Instanţele ştii că-s obtuze
Intenţiile nu contează
Dar faptele se comentează
Bine ar fi să fie aşa mereu, domnule Conţu.
-
- +0
-
-
scris de Cristina-Monica Moldoveanu, 16 noiembrie, 2010
Nu cred că-i act de terorism
Dacă intenţia-i camuflată
Dar este totuşi un truism
Că faptele se consemnează.
PS - desigur şi intenţiile contează, dar faptele ar trebui să atârne mai greu în justiţie. De obicei faptele sunt oglindiri ale intenţiilor diverse ale acuzatului sau altora.
-
- +0
-
-
scris de Conţu, 16 noiembrie, 2010
***
Sentinţa a rămas în grijile instanţei,
Aşa că n-are rost să speculăm...
Doar judele înclină talerul balanţei,
Iar noi, de regulă, ne conformăm !!!
-
- +0
-
-
scris de Cristina-Monica Moldoveanu, 16 noiembrie, 2010
Dar acum ce mai contează...
Prea multe rime-s duse-n vânt
De cauţi cel mai frumos cuvânt
Fiindcă justiţia este oarbă
Prea mulţi nevinovaţi se plâng
Dar câteodată-i altă treabă:
Închide ochiul drept sau stâng
-
- +0
-
-
scris de Conţu, 16 noiembrie, 2010
Şi surdă e, de bună seamă...
Dar asta n-ar fi extrordinar !
Mai grav e că dreptatea suverană
Înclină talerul balanţei tot mai rar !!!
-
- -1
-
-
scris de Cristina-Monica Moldoveanu, 16 noiembrie, 2010
Căci dincolo de orişice instanţă,
Când nedreptatea este mult prea mare
Doar Dumnezeu e singura speranţă
*
Ce-i drept, în lumea pământească
Mai rar cade cerească mană
Dar dacă omul uită să iubească
E nedreptatea şi mai inumană
-
- +0
-
-
scris de Conţu, 17 noiembrie, 2010
Poate-o iluzie ( destul de fadă )
Atâta timp cât viaţa noastră-i tristă
Şi cât n-avem nicio dovadă
Că Dumnezeul ăsta şi există !
***
Iubirea omenească-i ca o pastă,
Să nu ne îmbătăm din nou cu apă ...
Căci nimenea nu-ţi bagă-n traistă
Şi gratis nu te duce nimenea la groapă !!!
-
- -1
-
-
***
Viaţa asta-i ca o bursă,
Ca un aniumal de pradă ...
Uneori scapi dintr-o cursă
Şi cazi într-o...ambuscadă !