Stăm prea mult în afara noastră,
Singuri tragem obloanele, închidem ușile,
Umblăm bezmetici  printre oameni,
Ne este team să intrăm
În interiorul nostru, preferăm ocolul,
Cercul perfect,
Iar sufletul nostru, ca un biet animal  domestic
Dărâmă, rupe totul
În interiorul nostru
Până în ziua când cineva deschide
Ușile, ferestrele,
Bine ai venit, iubito.

Pământul nu arde, e rece,
Numai ființele vii ard
Ca niște făclii,
Unele ascund focul lor interior,
Altele ard  precum Hus ori Giordano,
Tu, iubito, găsești în mine un rug,
Eu aud cum șoptești,
Focul arde, el arde, va veni și tăcerea
Pe-ntregul pământ,
Noi vom arde în stele,
Alături, pe rând.

TrackBack URI for this entry

Commentarii (2)

Subscribe to this comment's feed

zbucium
scris de Ottilia Ardeleanu, 04 ianuarie, 2012

contra nepăsare, răceală contra foc, fiinţele sunt, de cele mai multe ori, "fenomene" contradictorii, suflete controversate. cred că aici s-a reuşit transmiterea ideii.

• 
• +0
• 
• 

...
scris de Mihaela Suciu, 04 ianuarie, 2012

Două strofe care ar putea fi două poezii. Prima mi-a plăcut în mod deosebit!

• 
• +0
• 
• 

Nume

Email

Titlu

Comentariu

mic | mare

Urmareste comentariile noi prin email (Doar pentru membrii inregistrati)

Am citit si sunt de acord cu Termenii si Conditiile de utilizare.

Introduceti caracterele afisate

Comenteaza